Tag Archives: Octavian Curpas

“Habacuc” de Cristian Barbosu – Viziunea unei perspective diferite asupra speranţei şi a bucuriei prin credinţă

fam Barbosu 2013Atunci când vine vorba să scrii despre lucruri spirituale este foarte important să te documentezi, să ştii să comunici şi să ai idei creative. În felul acesta, relaţia dintre autor şi cititor este mult îmbunătăţită şi ambii au în egală măsură beneficii: primul se bucură de roadele muncii sale, cel de al doilea de oportunitatea de a-şi îmbogăţi cunoştinţele, de a se dezvolta în ceea ce priveşte sufletul şi intelectul. Cristian Barbosu, scriitor talentat, cu o bogată practică în ale condeiului, cu o evidentă înclinaţie religioasă, dar şi artistică, izbuteşte cu succes acest lucru în cărţile sale. Autorul este pastorul bisericii “Harvest Metanoia” din Arad şi autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu să ştiu despre viaţa de familie”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”, “Cele şapte păcate cardinale” şi  “Obstacole în calea credinţei” (o abordare expozitivă şi apologetică a Evangheliei după Luca) .Cristian este căsătorit cu Anne, originară din Franţa. Împreună au trei fete, Fiona (16), Tara (12) şi Eden (2 ani).

„Habacuc şi Dumnezeu îţi vor deveni prieteni”

Nu este simplu să vorbeşti despre profetul Habacuc. Mai întâi, fiindcă modul în care este scrisă această carte a profetului Habacuc nu este unul atractiv. Iar pe de altă parte, fiindcă subiectul şi întrebările pe care le ridică profetul Habacuc nu se lasă decodificate cu uşurinţă. Pentru a avea o elementară înţelegere a acestei cărţi, este necesară o anumită experienţă spirituală în studiul Bibliei, dar deopotrivă şi o înclinare pastorală din partea celui doritor să cunoască mesajul lui Dumnezeu din cartea profetului Habacuc.  Îmbinând în mod fericit experienţa sa spirituală cu talentul pastoral, Cristian Barbosu izbuteşte în „Habacuc”,  să fie atât cărturarul aplecat asupra sulurilor sfinte, cât şi un îndrumător sufletesc pe calea credinţei. Şi nu întâmplător, Cristian Barbosu chiar reuşeşte să extragă un mesaj viu, sensibil şi aplicabil fiecărui cititor. Chiar de la început, suntem întâmpinaţi cu următoarele cuvinte: „Dincolo de un studiu exegetic, aspectul aplicativ, practic şi personal prevalează, iar Habacuc  şi Dumnezeu îţi vor deveni prieteni, identificându-se cu tine şi problemele tale şi ajutându-te să treci cu bine prin ele. Este o carte pentru minte, pentru inimă, mai ales pentru inimi zdrobite şi frământate, dar şi pentru credinţa zbuciumată a multora dintre noi.”

„Doamne, unde sunt dragostea şi dreptatea Ta?”

De fapt, această carte reuneşte mai multe mesaje predicate de către autor, fapt pentru care putem spune că atunci când o citim, nu facem altceva decât să îl ascultăm pe Cristian Barbosu predicându-ne adevărul din Sfintele Scripturi. Ca formulă de prezentare, volumul este structurat în patru capitole, fiecare conturând o anumită problematică. Astfel, primul capitol are un titlu tulburător prin semnificaţia sa: „Doamne, unde sunt dragostea şi dreptatea Ta?” Mai departe, următorul titlu de capitol este la fel de provocator: „Lasă Dumnezeu păcatul nepedepsit?” Iar după aceea, se pune întrebarea: „Doamne, mai am şanse de scăpare?”, finalul fiind „Habacuc – credinţa”. Cu alte cuvinte, avem un parcurs spiritual, un itinerariu în urma căruia suntem conduşi de la îndoială şi disperare la o credinţă fermă şi neclintită în Dumnezeu.

„O relaţie cu Divinul”

Ca de fiecare dată, Cristian Barbosu nu se limitează doar la citirea şi interpretarea directă a Bibliei, ci adaugă o bibliografie consistentă, ce i-a fost de folos în înţelegerea mesajului cărţii profetului Habacuc. Acest lucru este deosebit de important atunci când studiem Sfânta Scriptură, pentru că putem să aprofundăm mai bine mesajul sfânt, dintr-o perspectivă mai largă, ce presupune obligatoriu, contribuţia unor lucrări de referinţă. În ceea ce priveşte maniera de prezentare, putem remarca modul în care autorul ştie să facă de fiecare dată câte o introducere atractivă, care captează atenţia şi ne dă încredere asupra tratării ulterioare a subiectului. „Umblarea omului cu Dumnezeu implică mai mult decât un simplu crez sau o tradiţie, implică o relaţie cu Divinul, şi nu una platonică, nominală, nici măcar rituală, ci implică o relaţie vie, activă cu Isus, dincolo de religie, dincolo de rutină.”

„Dumnezeu are o perspectivă diferită de a noastră”

De asemenea, pe parcursul prezentărilor pe care le face, autorul trimite la propria sa experienţă, ceea ce dă o notă de autenticitate studiului teologic. Suntem astfel, familiarizaţi cu evenimente cheie din viaţa sa, care l-au determinat într-un fel sau altul să înţeleagă la modul practic mesajul cărţii profetului Habacuc. „Este extraordinar modul în care lucrează Dumnezeu. Când nici nu mă aşteptam, în cele mai bizare şi contrare locuri, prin oamenii cei mai ciudaţi, El a acţionat cu ani înainte de a reuşi eu să înţeleg ceva. De ce? Fiindcă Dumnezeu are o perspectivă diferită de a noastră.”

„Un Dumnezeu drept, sfânt şi iubitor”

Drama profetului Habacuc este de fapt, şi drama noastră, atunci când nu înţelegem ce vrea Dumnezeu să realizeze cu noi şi cu viaţa noastră: „Habacuc era debusolat, şocat şi copleşit. Nu putea împăca atributele lui Dumnezeu, drept, sfânt şi iubitor, cu realităţile pe care le vedea în jurul său. Ceea ce vedea nu se potrivea cu ceea ce credea, cu ceea ce ştia despre Dumnezeu.”

„Dumnezeu este prezent oriunde şi oricând”

Dar trecând dincolo de această disperare, profetul Habacuc ajunge în urma unei experienţe revelatoare, să înţeleagă relaţia cu Dumnezeu dintr-o perspectivă diferită, făcând tranziţia de la tristeţe la bucurie. „Bucuria în încercare pare un concept anormal pentru omul firesc, omul care nu poate înţelege cum de un credincios adevărat poate să stea liniştit în mijlocul furtunii. Aici nu este vorba despre fanatism, ci despre credinţa că Dumnezeu este prezent oriunde şi oricând. El vede totul, ştie totul şi este interesat de fiecare dintre noi, fiindcă ne iubeşte.” Marea diferenţă este conferită de trecerea la o relaţie vie cu Dumnezeu, care se concretizează într-o experienţă plină de viaţă, de bucurie şi împlinire, indiferent de încercare.

Octavian D. Curpaş

Phoenix, Arizona

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Citim Biblia, cât de des o facem?

“La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.”octavian

Evanghelia lui Ioan, 1.1

Se spune că dacă ajungi la Paris vei fi întrebat ce studii ai. Dacă te afli în Londra, lumea va dori să pună întrebări referitoare la originea ta, va dori să afle din ce arbore genealogic te tragi, dacă eşti de neam nobil sau nu. Dacă ajungi la Washington, întrebarea preliminară va fi: câţi bani ai?

Dincolo de aceste expresii ale curiozităţii umane care pe alocuri se interferează în cele trei ţări, dar şi în alte părţi ale lumii, rolul educaţiei rămâne unul decisiv, atât în Europa, cât şi în Statele Unite.

Dar oare câţi “curioşi” din lumea aceasta mare şi atât de diferită ca structură umană, concepţii, tradiţii, cultură sunt interesaţi dacă tu, ca individ, ai printre preocupările cotidiene şi una legată inexorabil de latura spirituală a existenţei, citirea şi studiul Bibliei? Şi nu fac referire la un studiu specializat, academic, ci la o interpretare primară şi extragerea esenţei din cartea de căpătâi a omenirii.

Potrivit unui clasament întocmit de către societatea “Barna Group” (care-i defineşte ca “Bible-minded” pe cei care citesc Biblia, cel puţin săptămânal), oraşul Phoenix se află pe unul dintre ultimele locuri în ceea ce priveşte citirea Bibliei. Ziarul “The Huffington Post” relata că statisticile obţinute în urma studiului de cercetare efectuat prin intervievarea unui număr de 42.855 de persoane (în perioada 2005-2012), au dezvăluit faptul că doar 17% dintre locuitorii metropolei arizoniene cunosc bine Biblia şi încearcă să-şi ghideze viaţa potrivit preceptelor enunţate în ea.

Oraşele Knoxville şi Chattanooga (din statul Tennessee) se află pe primul loc în clasament, cu ponderea cea mai însemnată în rândul americanilor care nu uită să citească Biblia, măcar o dată pe săptămână.

Georgy Fedorovich Morozov, referindu-se la însemnătatea cărţilor şi a cititului, afirma: „Cartea reflectă ca o oglindă lungul şir de secole al vieţii omenirii, istoria luptei sale pentru existenţă, pentru un viitor mai luminos, suferinţele, bucuriile, înfrângerile şi biruinţele sale toate. Iubiţi cartea, îngrijiţi-o şi citiţi cât mai mult. Cartea ne este prieten credincios, de nădejde.”

La început a fost Cuvântul? Da, dar ce simbolizează acum Cuvântul într-o societate? Ce putere poate să aibă asupra lumii acesteia pline de neprevăzut şi de anomalii? Fără a cădea în latura habotniciei, dar privind cu luciditate spre acest aspect existenţial sensibil, trebuie să recunoaştem că pentru lumea în care trăim, cu bunele şi mai puţin bunele ei deopotrivă, înţelepciunea Cuvântului Biblic şi învăţămintele desprinse din el sunt pârghii şi ghidaje de o valoare nebănuită în planul existenţial al umanităţii.

Octavian D. Curpaş Phoenix, Arizona februarie 2013

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Mituri americane : “Cine vrea să facă rost de armă, tot face rost”

octavianOctavian D. Curpaş– Phoenix, Arizona Recentul masacru de la şcoala din Newtown, Connecticut, este un semnal de alarmă pentru societatea americană, ale cărei standarde morale s-au redus simţitor în ultimii ani. Armele de foc se află la dispoziţia oricui şi sunt doar mobilul prin care se poate pune în aplicare ceea ce copiilor li s-a inoculat deja in minte din filmele cu crime, cu care aceştia îsi alimentează imaginaţia încă de la o vârstă mică. Guvernatorul acestui stat, Dannel Malloy, a spus că “răul a vizitat această comunitate în ziua de vineri”. Şcolile din care binele a fost dat afară (copiii nu mai primesc nici un fel de educaţie morală) sunt vizitate tot mai des de acest “rău”. Vina o poartă în primul rând, societatea, care este refractară în a-şi găsi un timp minim pentru a stabili cauzele ce conduc la astfel de situaţii. Dacă încerci să discuţi despre violenţa propagată în toate filmele şi despre liberalizarea accesului la arme, nu te ia nimeni în seamă. Se discută puţin despre aceste lucruri, în general doar când au loc astfel de masacre. Oamenii s-au obişnuit deja să nu facă nimic în acest sens. Ce măsuri se pot lua pentru prevenirea altor evenimente de acest gen (nu numai în şcoli, dar şi în alte locaţii)? Din păcate, nu cred că există un remediu imediat. Ar trebui să se înceapă prin a-i educa pe copii împotriva violenţei si a restricţiona accesul la materialele care le sădesc în minte astfel de idei, continuând cu îngradirea accesului la arme. Dacă legea ar interzice aceste arme, sunt convins că numărul masacrelor ar scădea. Americanii au urmatorul mit: “Cine vrea să facă rost de armă, tot face rost”. Acesta nu este un argument, nu are nici un suport logic. În acest caz, ar trebui să se liberalizeze de pildă, şi drogurile. Prietenii mei care sunt proarme spun că accesul la arme îi protejează împotriva unui eventual regim totalitar. Cine ştie cum se mai schimbă situaţia pe viitor? Dacă populaţia din Siria ar detine 10% din armele pe care le au cetăţenii americani, regimul Assad ar fi căzut demult, spun ei. Ar trebui să fie obligatoriu un examen psihologic atent pentru cei care încearcă să achiziţioneze o armă, iar deţinerea permisului de port-armă ar trebui sa impună controale periodice pentru a se stabili dacă posesorul armei este pe mai departe o persoană fără probleme psihice. În SUA există mai multe arme pe cap de locuitor decât în oricare altă parte a lumii. Americanii sunt de părere că dreptul de-a purta armă este “sfânt”, fiind stipulat în al doilea amendament al Constituţiei, ceea ce înseamnă mult pentru ei. Cred că majoritatea nu gândesc mai departe de atât. Ei consideră că acest amendament ne separă de alte ţări ale lumii. Libertatea, inclusiv aceea de-a purta armă, îi face mai puternici decât orice altă naţie de pe glob. Este clar că “plusurile” şi “minusurile” nu sunt analizate în mod serios. C e este mai important: să ne credem liberi şi diferiţi faţă de toată lumea sau să reducem numărul unor astfel de mascare şi copiii noştri să fie mai siguri în şcolile americane?

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)