Tag Archives: Norvegia

A comparison of the culture between Australian and Norwegian child protection (CPS)

CopiiiAustraliei4

By Julian Chan

One problem which I have encountered both first hand and in reading comments from many parents who have had contact with a country’s CPS is in understanding what those authority’s expectations are regarding child development as well as the transparency of the processes. Here I have made a quick review of available material on Norway’s Barnevernet website as compared to the Western Australian Department for Child Protection

*The Australian site appears appears to provide much more information to the public than the Norwegian counterpart, Barnevernet. It gives the definitions of child abuse and neglect, providing examples and signs for each category. They make their expectations about child development and signs of trauma clear, while also acknowledging that development is not an even, straight line.

https://www.dcp.wa.gov.au/ChildProtection/ChildAbuseAndNeglect/Documents/ChildDevelopmentAndTraumaGuide.pdf

There is a clear, published framework for working with cases:

https://www.dcp.wa.gov.au/Resources/Documents/Policies%20and%20Frameworks/SignsOfSafetyFramework2011.pdf

and they have a clear, published policy statement on the use of that framework:

https://www.dcp.wa.gov.au/Organisation/Documents/PolicyonSignsofSafety20June2008.pdf

Of interest in the usage of that framework is the policy that the investigation is evidence based, and that the CPS worker is expected to proved clear concerns as well as what is working well. They are expected to have

“A clear and rigourous understanding of the distinction between, past harm, future danger and complicating factors…in straight-forward rather than professionalised language that can be readily understood by service recipients. As much as possible all statements focus on specific, observable behaviours and avoid meaning laden, judgment-loaded terms.”

The case worker is also encouraged to show critical thinking. Perhaps the best way to illustrate this is from the framework notes, and deserves to be shown here in full:

In the contested and anxious environment of child protection casework the paternalistic impulse to establish the truth of any given situation is a constant. As Baistow and colleagues suggest:

Whether or not we think there are absolute perpetrators and absolute victims in child abuse cases, and whether or not we believe in a single uncontaminated ‘truth’ about ‘what happened’, powerful forces pull us towards enacting a script, which offers us these parts and these endings (Baistow et al. 1995: vi).”

The difficulty is that as soon as professionals decide they know the truth about a given situation this begins to fracture working relationships with other professionals and family members, all of whom very likely hold different positions. More than this the professional ceases to think critically and tends to exclude or reinterpret any additional information that doesn’t conform to their original position (English 1996).

Eileen Munro, who is internationally recognized for her work in researching typical errors of practice and reasoning in child protection (Munro 1996: 1998), states:

“The single most important factor in minimizing error (in child protection practice) is to admit that you may be wrong (Munro 2002: 141)1.

Restraining an individual’s natural urge to be definitive and to colonise one particular view of the truth is the constant challenge of the practice leader in the child protection field. Enacting Munro’s maxim requires that all processes that support and inform practice, foster a questioning approach or a spirit of inquiry as the core professional stance of the child protection practitioner.”

Now compare that culture of enquiry and reflection with how Barnevernet presents itself – https://www.bufdir.no/Barnevern/CopiiiNorvegiei2

The case-handling process does not appear to be provided there although the relevant rights and laws are mentioned and described in difficult (for a layman such as myself) legal-speak. How do they go about investigating? How do they make their decisions? Here:

https://www.bufdir.no/global/nbbf/Barnevern/Barnevernet_Brosjyre_ENGELSK.pdf

– on page 8, Barnevernet informs the reader that they have it all under control:

“When the parents meet with the child welfare service worker, they are given information about the call or note of concern, and in most cases will be able to read it themselves. After information relating to the notified concern has been provided, the child welfare service worker and the family discuss the content of the call or note of concern. The Child Welfare Service will often also contact others who know the child and the family, for example the local health centre, kindergarten, school, PP service and similar.

The Child Welfare Service is able to make an informed decision on the basis of the above as to whether or not further work in the case is necessary.”

The Child Welfare Service is able to… And we just have to take their word for it. When that statement goes hand in hand with another from the same document, I can only fear that Barnevernet are falling into the trap of paternalistic infallibility that Baistow, Munro et al have warned us about.

The Child Welfare Service must base its actions on the best interests of the child. This can sometimes conflict with the view of the parents. The Child Welfare Service’s first duty is to provide help and support to the parents so that they can be good carers for their children. If such measures and initiatives fail to produce the desired result, or if the problems experienced by the parents are for whatever reason insurmountable, an alternative may be to relocate the child or children outside the home for a shorter or longer period.”

**

 

 

 

 

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Barnevernet Sinking Despite the Progressive Romanian Defenders

B1The Norwegian CPS (Barnevernet) is taking a beating like never before. There are more victims who now have the courage to come public with their stories. There are reports of directors resigning.  There are horrifying reports that children are dying in the system. Some activists are saying that on average 2 children die per week while under CPS care.

The death of a 13-year-old girl has made front page news this week after she was found dead in her bed. Her biological parents are devastated that their concerns about her epilepsy were not addressed.

As the Barnevernet ship appears poised to sink, Barnevernet is waging a propaganda campaign in the media.

Who is coming to their rescue?

Progressive Romanians who live in Norway.B7

Delight in Truth wrote about pastor Beniamin Ciuciu who defended the CPS in a newspaper interview. Turns out he is affiliated with a Norwegian church and is supporting Barnevernet to maintain that relationship, as his church dwindling.

Here is another devil’s advocate, to use the English idiom, which in this case may reflect reality not just a mode of linguistic expression. Her name is Adriana Lie and she wrote an article for Bergens Tidende here.

She wants to tell us that she is upset with all the international protests and the “demonization of the CPS.”

She is also upset by the fury of anti-CPS posts in social media.

She is also upset with politicians, pastors, athletes, activists and pretty much every other Romanian who dares to question the Norwegian system.

Really? Wow.

Friends, this is a war. It is waged in the media and social media, and it appears that Barnevernet has hired mercenaries to fight against the Bodnarius, the Nans, and other families who are decimated by Barnevernet.

Maybe the mercenaries should look into the statistics of children dying and suffering harm inside Barnevernet. Maybe they should talk to the Romanian families who found scrapes, bruises and burns on their children during visitation.

Some child protection!

Who is the monster here? Who is the demon?

Barnevernet, hence the international demonization of this runaway organization.

http://delightintruth.com/

 

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Norvegia, copiii luaţi de la părinţi și protestantismul

Norway7Modul în care se iau copiii de la părinţi în Norvegia îngrozeşte tot mai multă lume şi cere o explicaţie. Norvegia este o ţară europeană civilizată, cu o cultură avansată şi cunoscută, alături de Danemarca şi de Suedia, ca o societate proverbial de corectă şi de cinstită. În ultima vreme, însă, Norvegia surprinde prin atitudinea inumană faţă de anumiţi părinţi cărora li se confiscă copiii pe motive triviale. Cum se explică sociologic fenomenul acesta?

În „Revista 22” , Horaţiu Pepine oferă următoarea explicaţie:

“Nu putem explica modul de acțiune al agenției norvegiene (despre care există numeroase mărturii) decât ca pe o lectură strict literală a textului de lege. Literalismul îngust este singurul care poate explica de ce o palmă duce la decăderea cuiva din drepturile părintești, ca să nu mai vorbim de interpretarea absolută a termenului ”violență”.

Protestantismul laicizat al societății norvegiene ar putea fi o explicație a acestui literalism crud și a rigorii în aplicarea legii. Reforma din secolul al XVI-lea a produs o întărire a preceptelor etice în viața comunităților, spre deosebire de catolicismul care permitea derogări (”indulgențe”) sau de ortodoxia care a practicat mereu o formă de moderație, justificată printr-o dialectică complicată dintre ”aici” și ”dincolo”. Strictețea eticii protestante nu putea decât să provoace o contrareacție pe măsură, adică o contestare radicală a autorității tradiționale, apoi a autorității paterne în sânul familiei și, în cele din urmă, a ambilor părinți deveniți egali.”

Domnul Pepine caută o explicaţie a modului de acţiune al agenţiei norvegiene pentru copii şi consideră că ea vine dintr-o “lectură stict literală a textului de lege”. El găseşte explicaţia întregului fenomen în “protestantismul laicizat al societăţii norvegiene”. Domnia sa are dreptate când spune că totul se datorează “protestantismului laicizat”, dar tragedia atâtor familii cărora li se confiscă copiii şi a atâtor copii scoşi din mediul natural şi normal al familiei şi plasaţi în medii străine lor nu stă în aplicarea strict literal a textului legii, ci vine din mentalitatea celor care au creat legile draconice referitoare la copii. Această mentalitate, la rândul ei, a fost produsă de “protestantismul laicizat”.

Voi încerca în continuare să arăt cum s-a ajuns la “protestantismul laicizat” din ţările scandinave şi, în general, din toată lumea protestantă.

În lumea catolică şi ortodoxă, credinţa populaţiei se bazează pe ceea ce spune biserica prin preoţii şi episcopii ei. Biblia nu juca nici un rol în formarea credinţei şi a vieţii spirituale a poporului. Să ne amintim că până la Conciliul Vatican 2 (1962-1965), catolicismul interzicea laicilor să citească Biblia. Abia printr-una din deciziile acestui Conciliu s-a permis laicilor să citească Biblia. Cât îi priveşte pe ortodocşi, aici nu a existat o interdicţie, dar era spus deschis că Biblia îşi are locul pe altar şi că numai preoţii şi teologii trebuie să o citească. Chiar dacă Biblia era tradusă în limba română, biserica nu făcea nici un efort ca laicii să o citească şi să-şi scoată învăţături din ea.

Lucrurile s-au schimbat radical în Protestantism. Martin Luther, imediat după începutul Reformei (1517), a tradus Biblia în limba germană populară şi a propagat idea că fiecare individ trebuie să citească Sfânta Scriptură pentru sine şi să-şi dezvolte viaţa spirituală prin învăţăturile ei. Treptat, Biblia a devenit comoara fiecărei familii protestante şi studierea Bibliei, individual şi în grupuri mici, a devenit un aspect caracteristic al societăţii protestante.

În sânul protestantismului au apărut mişcări de înnoire, cum ar fi puritanismul, pietismul, mişcarea de sfinţire, etc. Toate acestea au dat un imbold şi mai mare studierii Scripturii şi o dorinţă şi mai pasionată pentru o viaţa trăită după voia lui Dumnezeu. Toate aceste mişcări se bazau pe o tot mai profundă înţelegere a Bibliei. Toate aceste mişcări erau judecate şi evaluate după un singur criteriu: Sunt ele conforme cu Biblia?

Toate acestea veneau din convingerea fundamentală că Biblia sau Sfânta Scriptură este Cuvântul inspirat şi infailibil al lui Dumnezeu!

Peste toate acestea a venit furtuna declanşată de iluminism, care a apărut pe la anul 1750. “Legile naturii”, recent descoperite, au creat imaginea unui univers ca un mecanism uriaş, care funcţionează de la sine, pe baza acestor legi neschimbătoare, care nu pot fi încălcate de nimeni. S-a formulat teoria că acest mecanism uriaş este singurul lucru care există, că nu există nimic în afara lui şi că nimeni, din afară sau din lăuntru, nu poate interveni să abată lucrurile de la funcţionarea lor pe baza legilor naturii. Orice abatere de la aceste legi ar fi o minune şi, concluzia finală era aceasta: Minuni nu pot avea loc; minuni nu există.

Deasemenea, a spune dinainte ce are să se întâmple, adică a profeţi, este imposibil, deoarece aceasta ar presupune o minune, o capacitate de a vedea în viitor.

Iluminismul a dat naştere epocii moderne. A fi modern însemna, în general, să crezi că totul este guvernat de legile naturii şi, în special, să nu mai crezi în minuni şi în profeţii.

Mai mulţi teologi, mai ales din Germania, care voiau cu orice preţ să fie şi ei moderni, au început să discute despre faptul că Biblia, obiectul lor de studiu şi de credinţă, este plină de minuni şi de profeţii: Cum să fii modern când mai crezi aceste lucruri? Cum să ne scăpăm de minunile şi de profeţiile din Biblie? De la această situaţie şi de la aceste întrebări a apărut ceea ce se numeşte “critica Bibliei”, sau “teologia liberală” din secolul al XIX-lea.

Iată idea de bază cu care s-a pornit. Cele mai multe minuni sunt scrise în cele cinci cărţi ale lui Moise: Geneza. Exod, Levitic, Numeri şi Deuteronom. Vom spune că aceste cărţi nu au fost scrise de Moise pe la anul 1.400 î.Cr., ci au fost scrise de cărturari anonimi multe secole mai târziu. Întâmplările legate de ieşirea din Egipt, trecerea Mării Roşii, întâmplările de la Muntele Sinai şi din timpul călătoriilor prin pustie au circulat multe secole prin transmisie de la om la om, pe cale orală. În procesul acestei transmisii orale, aşa cum se întâmplă şi la alte popoare, s-au creat legendele despre faptele miraculoase ca plăgile din Egipt, despicarea Mării Roşii şi celelalte. Aceste legende au fost culese şi scrise de diverşi cărturari, apoi au fost puse laolaltă de un scriitor genial anonim, în Babilon, cândva după anul 600 î.Cr., dar au fost toate atribuite personajului legendar Moise.

O precizare de importanţă fundamentală. Aceşti teologi nu au descoperit date noi, din scrieri sau din arheologie. Ei erau deja “mari teologi”, cu credibilitatea dată lor de marele lor prestigiu academic şi când ei au afirmat aceste noi teorii, ei le-au prezentat ca fapte ale ştiinţei care a constatat că aşa s-au petrecut lucrurile.

Apoi, teologii aceştia au constatat că cele mai multe profeţii sunt scrise în cartea numită “Daniel”. Personajul Daniel a fost dus în exil în Babilon pe când era adolescent şi a trecut prin şcolile regale babiloniene şi a slujit ca funcţionar sub mai mulţi împăraţi din Babilon pe tot parcursul celor şaptezeci de ani cât au stat evreii în robia babiloniană. Prima parte a cărţii “Daniel” cuprinde mai multe întâmplări miraculoase din viaţa lui Daniel, iar partea a doua cuprinde profeţii despre imperiile care urmau să vină: imperiul persan, cel al lui Alexandru Macedon, cel al seleucizilor şi cel al romanilor.

Iată ce au declarat, în scris şi la cursurile din universităţi şi de la seminariile teologice, teologii liberali: Cartea “Daniel” n-a fost scrisă de personajul Daniel din Babilon, pe la anul 540 î.Cr., ci au fost scrise după perindarea acelor imperii, adică pe la anul 150 î.Cr., de un scriitor anonim, dar au fost atribuite celebrului Daniel. Prin urmare, profeţiile despre acel şir de imperii nu au fost de fapt profeţii, ci au fost scrise după acele evenimente.

Venind la Noul Testament, teologii liberali au văzut că cele mai multe minuni îi sunt atribuite lui Isus şi sunt scrise în cele patru Evanghelii, care poartă numele Matei, Marcu, Luca şi Ioan, cu afirmaţia că Matei şi Ioan au fost ucenici ai lui Isus, deci martori ocular ai evenimentelor, iar Marcu şi Luca au fost contemporani cu evenimentele, dar le-au colectat de la martori oculari care le-au relatat acele întâmplări. Teologii liberali, fără să dispună de date istorice noi, au lansat pur şi simplu “adevărul ştiinţific” că aceste patru Evanghelii au fost scrise după anul 80, la o jumătate de secol după evenimente, timp în care ele au fost transmise pe cale orală, timp suficient ca să se creeze minunile legendare cuprinse în ele. Cărţile au fost scrise de autori anonimi, dar au fost atribuite unor martori oculari, ca să li se dea credibilitate.

Acesta era verdictul “ştiinţific” al teologilor liberali, care au început să le predea în universităţi şi în seminarii. Şocul produs studenţilor a fost devastator. Mulţi şi-au pierdut credinţa că Biblia ar fi inspirată de Dumnezeu şi că ar fi Cuvântul lui Dumnezeu şi şi-au pierdut credinţa în Dumnezeu şi au părăsit şcolile. Dar profesorii liberali au convins pe mulţi studenţi să rămână în şcoală, să devină pastori şi, de la amvoane, să spună credincioşilor ce au învăţat ei despre Biblie! Şi mulţi au făcut-o, cu consecinţa că au produs şocul şi între membrii bisericilor. Mulţi enoriaşi şi-au pierdut credinţa în Biblie şi credinţa în Dumnezeu şi au părăsit bisericile. Aşa se face că, în secolul al XX-lea, cele mai mari catedrale protestante au devenit doar piese de muzeu vizitate de turişti!

Teologia Liberală a apărut în Germania şi a trecut imediat şi în Anglia. În aceste ţări există şi un segment romano-catolic şi alte forme de creştinism. De aceea, efectul pe plan naţional nu a fost perceput ca ceva devastator.

Lucrurile au stat altfel în ţările scandinave: Danemarca, Suedia, Norvegia şi Finlanda, unde protestantismul luteran a devenit şi a rămas pentru cel puţin două secole singura religie. Aici, când credinţa în Biblie a fost pierdută, s-a pierdut orice bază pentru credinţa în Dumnezeu.

Ca să înţelegem ce s-a întâmplat aici, trebuie să ne întoarcem înapoi în Germania secolului al XIX-lea şi să vedem mai de aproape ce a produs şocul pierderii credinţei în Biblie şi, drept consecinţă, şocul pierderii credinţei în Dumnezeu. Cazul tipic pentru acesata este Friedrich Nietzsche (1844-1900). Acesta a crescut într-o familie de oameni foarte credincioşii. Tatăl lui era pastor luteran, aşa cum erau şi câţiva unchi ai lui. Din adolescenţă a decis să se facă pastor, dar la vârsta de 17 ani a citit cartea teologului liberal David Strauss, “Viaţa lui Isus”, în care autorul analiza minunile din cele patru Evanghelii ca fiind “mituri evanghelice”, “mituri istorice”, sau legende. Efectul a fost răvăşitor: Nietzsche şi-a anunţat mama (tatăl lui murise) că nu mai merge la teologie şi că a ales să studieze filosofia. La scurtă vreme, Nietzsche a început să scrie atacuri tot mai virulente împotriva teologilor care “l-au ucis pe Dumnezeu” şi în general împotriva creştinismului. Duşmănia lui împotriva creştinismului l-a dus în cele din urmă la pierderea minţii.

Cum explicăm această întoarcere împotriva a tot ce ai iubit în copilărie?

Să ne ducem direct la esenţă: Toată frunuseţea credinţei în care a crescut se baza pe Biblie; când Biblia a fost atacată şi desfiinţată, toată lumea frumoasă în care a copilărit s-a stins şi lui Nietzsche nu i-a mai rămas decât amarul că lumea aceea a fost o iluzie clădită pe mituri şi pe legende. Golul lăsat în urmă nu mai putea fi umplut cu nimic. Pe cine să acuzi pentru aceasta? Este foarte greu să înţelegi împotriva cui se îndrepta energia furibundă a acestui om rănit de moarte!

Într-o societate clădită pe adevărurile Bibliei, când aceste adevăruri sunt spulberate prin şiretlicurile teologiei liberale, nu rămâne numai golul, ci rămâne furia şi disperarea şi lipsa de a mai avea o raţiune pentru existenţă.

Teza pe care vrem să o emitem acum este că ceea ce s-a întâmplat cu un individ se întâmplă aidoma şi cu o naţiune întreagă.

Să ne uităm cu atenţie la ceea ce s-a întâmplat în Suedia (norvegienii i-au urmat întotdeauna ceea ce au făcut suedezii) după colapsul credinţei luterane: în 1932 a ajuns la putere partidul social democrat, care a pornit în mod sistematic la crearea unei societăţi bazate pe principii marxiste. Unul dintre rezultate este crearea departamentului pentru protecţia copilului, care este de fapt instrumental de creare a societăţii golită total de Dumnezeu, în care familia (concepută de Dumnezeu!) este distrusă, iar copiii sunt crescuţi după principii socialiste.

Astfel, în anii 1930, social democraţii Gunnar şi Alva Myrdal vorbeau deschis despre “o remodelare totală şi radical socialistă a socităţii.” Pentru aceasta, copiii trebuia să fie scoşi de sub influienţa părinţilor şi trebuia să fie daţi în îngrijire şi pentru educare unor experţi acreditaţi de stat. Obiectivul era eliminarea claselor sociale şi construirea unei societăţi bazate pe democraţie economică, iar pentru educarea copiilor necesari acestei societăţi mica “familie patologică” era total inadecvată; pentru atingerea acestui ţel, copiii trebuia să fie educaţi în creşa colectivă de zi de către experţii acreditaţi de stat (Cf. Politeia World, 15 ian. 2016).

Trebuie să subliniem că limbajul acesta era pur comunist, dar nici măcar Stalin n-a îndrăznit să meargă atât de departe încât să ia copiii din familii şi să-i plaseze în “creşe colective”!

Domnul Pepine numeşte pe bună dreptate “protestantism laicizat” ceea ce a rămas în ţările scandinave după ce protestantismul şi-a pierdut încrederea în Biblie. Este un protestantism fără Dumnezeu.

Mai există vreo speranţă?

În protestantism există tot timpul primejdia pierderii credinţei, care este de fapt primejdia morţii spirituale. Dar creştinismul este produsul lui Isus Cristos, care dincolo de moarte a revenit la viaţă prin înviere. Foarte mulţi credincioşi care prin teologia liberală şi-au pierdut credinţa, trăiesc mai târziu o reîntâlnire cu Cristos şi prin aceasta trăiesc o re-înviere. Şi cu cât a fost mai amară viaţa fără Cristos, cu atât mai pasionată şi mai plină de realitate divină este viaţa de după re-înviere.

Dar teza noastră este că ceea ce se întâmplă indivizilor se poate întâmpla şi cu naţiunile. Aşa s-a întâmplat în Anglia în secolul al XVIII-lea. După un declin spiritual aducător de letargie, s-a ridicat un tânăr pe nume John Wesley (1703-1791) care a produs ceea ce englezii au numit “revival”, adică o reînviere. Întreaga Anglie a fost întoarsă cu faţa spre Dumnezeu şi a intrat în ceea ce s-a numit “holiness movement”, adică mişcarea pentru sfinţenia vieţii. În loc ca Anglia să meargă ca Franţa pe calea revoluţiei atee, a intrat în epoca de prosperitate a epocii victoriene.

În Statele Unite, în acelaşi secol a existat o perioadă de letargie spirituală, dar s-a ridicat Johnatan Edwards (1703-1758), prin care s-a produs un extraordinar “revival”, care a adus o renaştere a vieţii spirituale şi a pregătit calea spre mişcarea de independenţă.

În Ţara Galilor s-a produs un “revival” extraordinar în 1904-1905, prin Robert Evans, care a produs o adevărată renaştere spirtuală şi morală a întregii ţări.

Protestanţii români folosesc pentru aceste “revivals” termenul de “treziri spirituale”.

Oare nu putem spera într-o asemenea trezire spirituală şi în ţările scandinave?

Oare nu cumva cazul familiei Bodnariu şi focul pe care l-a trezit acesta între românii de pretutindeni ar putea să aprindă această trezire spirituală?

În Norvegia există 46 de mii de penticostali şi 10 mii de baptişti. Nu s-ar putea ca aceştia să fie elementul de legătură prin care protestanţii români să contribuie la întoarcerea la Dumnezeu şi astfel la renaşterea naţiunilor scandinave?

Teologia liberală a dat o lovitură gravă credibilităţii Bibliei. Cel care a văzut nevoia unei riposte academice a fost Billy Graham. Prin 1950, el i-a îndemnat pe protestanţii din America să-şi creeze seminarii de acelaşi nivel academic ca liberalii şi să producă experţi capabili să apere Biblia la acelaşi nivel. În câţiva ani au fost create mai multe asemenea seminarii. Rezultatul final a fost că în anul 1978 un număr de aproape 300 de teologi au produs documentul de bază despre ineranţa (lipsa de greşeală) Bibliei. Scurtă vreme după aceea, câţiva teologi de cel mai înalt nivel academic au produs cărţi pentru apărarea adevărului tuturor afirmaţiilor din Biblie. Amintesc doar trei dintre ele: W.Kaiser,”The Hard sayings of the Old Testament”; F. F. Bruce, “The Hard sayings of Jesus”; şi Manfred Brauch, “The Hard Sayings of Paul”. Aceştia iau pasajele care par a cuprinde greşeli sau contradicţii şi le explică. Sunt zeci şi zeci de alte cărţi care se ocupă de această problemă a credibilităţii Bibliei. Fiindcă lupta pentru Biblie este lupta pentru credinţa noastră creştină.

Teologii protestanţi sunt capabili să apere credibilitatea Bibliei. Credinţa lor este tot timpul supusă atacurilor. Aceste atacuri produc uneori victime. În cazul discutat mai sus, adică în ţările scandinave, victimele directe sunt copii. Dar victima ultimă este însăşi societatea umană. Căci atunci când o naţiune Îl pierde pe Dumnezeu, îşi pierde esenţa divină, nobleţea şi frumuseţea. Când Îl aducem înapoi pe Dumnezeu, naţiunea trăieşte o reînviere.

Prof. Dr. Iosif Ţon

 

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Protestele Pentru Cauza Familei Bodnariu a creat o noua Revolutie

 

9211_60131_a60fc18df1Am fost la protestul din 8 ianuarie 2016 organizat in fata Ambasadei Norvegiei din Washington DC. Am vazut crestinii romani uniti cum nu i-am mai vazut de 26 de ani, mai exact de la Revolutia din ’89. Am fost martor al Revolutiei din postura de soldat al Armatei Romane. Am fost martor a evenimentelor petrecute in Bucuresti pe 23 decembrie 1989. Am vazut grupuri de romani cu steagul Romaniei strigand: „Veniti cu noi!” Romanii s-au unit atunci pentru o cauza dreapta, cauza eliberarii de sub jugul sistemului comunist. Un sistem ateu care era menit sa distruga valorile spirituale veritabile.download
Crestinii romani de astazi se unesc din nou raspunzand la aceeasi chemare : ” Veniti cu noi!”. Aceasta chemare a devenit acum strigatul de disperare a familiei Bodnariu in urma interventiei in forta a unui alt sistem diabolic – Barnevernet. Sistem care le-au rapit cei 5 copii. Cauza lor a devenit cauza noastra pentru ca este cauza familiei crestine, cauza valorilor crestine.
Mesajul lui Mardoheu pentru Estera poate deveni mesajul pentru noi, astazi: „Să nu-ţi închipui că numai tu vei scăpa dintre toţi Iudeii, pentru că eşti în casa împăratului. Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru Iudei, şi tu şi casa tatălui tău veţi peri. Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?” (Estera 4:13-14)
Daca la Revolutia din ’89 eram cu totii intr-o tara inchisa si izolata de lume luptand pentru libertatea noastra, astazi suntem raspanditi in toate colturile lumii si cine stie daca nu pentru o vreme ca aceasta am ajuns aici ca sa fim o alternativa pentru o societate decadenta, o voce care striga in infern, o forta a binelui care cucereste noi teritorii ocupate pana acum de fortele raului.
Aceasta Revolutie spirituala trebuie sa continue si dupa Rezolvarea cazului familiei Bondariu. Revolutia pentru valorile crestine trebuie sa continue in post, in rugaciune si de ce nu , asa ca si in cazul familiei Bondariu, proteste de strada.
„Noi rasturnam izvodirile mintii si orice inaltime care se ridica impotriva cunostintei lui Dumnezeu; si orice gand il facem rob ascultarii de Hristos.” Avem in fata alte cauze urgente. Sa ne unim insprijinul modificarii Constitutei Romaniei in care familia sa fie definita ca fiind formata numai dintr-un barbat si o femeie. Sa ne unim impotriva avorturilor. Sa ne unim impotriva persecutiilor impotriva crestilor. Sa ne unim …caci destul am pierdut timpul si energia incercand sa „reglam” diferentele dintre noi.
Sa ne trezim odata! Doamne trezeste pe crestinii romani!

Dorin P.
Trezire si Restaurare

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Protest la Washington: oficial norvegian recunoaște încălcarea drepturilor omului în Norvegia

““Mobilizare de excepție, și aș spune fără precedent, a comunității româno-americane 12508749_10153190284246875_1935586477473322839_nastăzi (8 ianuarie) în fața ambasadei Norvegiei din Statele Unite. Români veniți din toate colțurile tării, inclusiv cu autocare speciale, au protestat în sprijinul familei Bodnariu căreia autoritățile pentru protecția copilului din Norvegia le-au ridicat în mod abuziv copiii de acasă.” Bogdan Banu, Washington DC…”

“Jurnalistul Marian Petruța, stabilit la Chicago, a fost prezent la protestul pașnic din capitala americană, prilej cu care a avut ocazia să realizeze câteva interviuri cu cei prezenți la protest dar și cu autoritățile ambasadei Norvegiei la Washington.

Iată ce declară avocatul norvegian pentru drepturile omului și activistul Marius Reikeras, prezent și el la protest alături de românii din SUA:

„Membrii ai Parlamentului European vor investiga situația drepturilor omului în Norvegia și vor acorda o mai mare atenție modului în care Barnevernet acționează față de familiile de toate naționalitățile. Consider acest lucru a fi un progres major în lupta noastră comună împotriva încălcării drepturilor omului în Norvegia, și voi face tot ce-mi stă în putere pentru a aborda problemele în mod corect.” … Citeste mai mult

Sursa : Cunoaste Lumea

 

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Boicotati Norvegia! Cred ca este drept inaintea lui Dumnezeu sa actionam (10 lucruri ce trebuie sa facem!)

flag_of_norway4Boicotati Norvegia! Cred ca este drept inaintea lui Dumnezeu sa actionam (10 lucruri ce trebuie sa facem!)

Toti cei 5 copilasi ai familiei Bodnariu Marius si Ruth din Norvegia, au fost rapiti cu forta de Protectia Copilului din Norvegia in colaborare cu politia norvegiana.

Inclusiv bebelusul de 3 luni, a fost smuls si rapit de la pieptul mamei lui !!

http://www.europeword.com/images/norway/flag_of_norway4.jpg

Fara niciun act, fara nicio acuzare sau informare serioasa. Prima acuza a fost ca sunt crestini radicali si isi indoctrineaza copiii in credinta crestina. Oare de la vreo familie de musulmani au rapit vreun copilas pe motiv de indoctrinare religioasa?…

Tatal, Marius Bodnariu (cetatean roman), este informatician, iar mama, Ruth (cetatean norvegian), este asistenta medicala.

Cred ca este drept inaintea lui Dumnezeu sa actionam.

1. Nu mai cumparati produse norvegiene !
De exemplu peste din supermarketuri, etc.

2. Spuneti-le vanzatorilor, chiar si celor care aranjeaza marfa pe rafturi ca refuzati sa cumparati produse norvegiene datorita faptului ca statul norvegian a luat cu forta cei 5 copilasi ai unei familii de crestini.

3. Refuzati sa mai faceti afaceri cu firme norvegiene, chiar daca pierdeti bani !! Ganditi-va ca intr-o zi ar putea fi copiii vostri rapiti !

4. Pichetati ambasadele Norvegiei din toata Europa si din lumea intreaga. Plimbati-va cateva ore (3-4 ore) in momente aglomerate ale zilei prin fatza acestor ambasade, cu un carton mare atarnat in fatza si in spate, pe care sa scrie: Norway, return the children to Bodnariu family.

5. Copiii care joaca jocuri video pe calculator in echipe internationale, sa le spuna partenerilor lor de joaca din Norvegia sau de pe servere din Nord sau Nord-Vest despre drama acestei familii.

6. Scrieti scrisori si E-mail-uri catre ambasada Norvegiei din tara unde sunteti. Pur si simplu sa inundam ambasadele norvegiene cu scrisori si E-mail-uri pentru eliberarea copiilor familiei Bodnariu

7. Scrieti scrisori si E-mail-uri tuturor parlamentarilor si europarlamentarilor pe care ii cunoasteti.

8. Scrieti scrisori si E-mail-uri presedintelui Romaniei.

9. Scrieti scrisori regelui Harald al V-lea al Norvegiei si reginei Sonja. Ganditi-va la inima de mama si de femeie a reginei Sonja.

10. Tinta noastra este:

A – libertate pentru TOTI cei 5 copii ai familiei Bodnariu pana la Craciunul 2015. Toti copiii sa revina in familie AZI !

B – Schimbarea acestor legi criminale din Norvegia si din alte tari ale lumii. Denuntatorii sa nu mai primeasca mii de euro recompensa de la stat, pentru ca reclama vreo familie, asa cum este in Norvegia. Sa fie reclamate abuzurile, dar fara recompensa financiara.

C – Toti cei care au abuzat familia Bodnariu sa fie schimbati din locurile lor de munca de la Protectia Copilului din Norvegia, sa nu mai poata abuza si alte familii.

Situatia familiei Bodnariu este asemanatoare cu situatia lui Daniel in groapa cu lei.
Doar un inger al Domnului il mai putea salva pe Daniel.
Si chiar UN INGER l-a salvat !

ATENTIE ! Toate cele de mai sus sa le facem cu mult respect, intr-un duh de dragoste crestineasca, fara nicio jignire, insulta sau altceva de felul acesta.

Dar absout hotarati si decisi !
La fel cum am dori sa faca altii pentru copiii nostri !

Ce se intampla de fapt la nivel planetar?
Se urmareste un asa numit „Nucleu comun”, adica o indoctrinare atee a copiilor.
„Doctorul Thomas Sowell a sumarizat acest proces de schimbare a gândirii într-un articol apărut în 1993, intitlulat „Îndoctrinarea copiilor”:
Tehnicile de spălare pe creier, dezvoltate în ţările totalitariste, sunt folosite în mod obișnuit în programele de condiţionare psihologică impuse copiilor americani de vârstă şcolară. Acestea includ şocul emoţional şi desensibilizarea, izolarea psihologică faţă de orice sursă de sprijin, reducerea treptată a sistemelor de apărare, supunerea la întrebări manipulative care să contrazică / să atace valorile morale fundamentale ale individului, şi inducerea acceptării valorilor alternative pe căi psihologice, mai degrabă decât raţionale.3” sursa acestui citat: http://vegheaza.com/…/un-nucleu-comun-pentru-o-comunitate-…/

La final, cum trateaza Biblia problema disciplinarii?
As cita cateva versete din Biblie, la care sa ia aminte si Protectia Copilului si legiuitorii din Norvegia:

Proverbe 13:24 Cine cruta nuiaua, uraste pe fiul sau, dar cine-l iubeşte, il pedepseste indata.

Proverbe 22:15 Nebunia este lipita de inima copilului, dar nuiaua certarii o va deslipi de el.

Proverbe 23:13 Nu cruta copilul de mustrare, caci daca-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri.
Proverbe 23:14 Lovindu-l cu nuiaua, ii scoti sufletul din locuinta mortilor.

Proverbe 29:15 Nuiaua si certarea dau intelepciunea, dar copilul lasat de capul lui face rusine mamei sale.

Ioan Ciobota
Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)