Tag Archives: Nicolae Geanta

Fericirea neavortului (scurt) – de Nicolae.Geantă

Fericirea neavortului e mângâierea micuțelor mâini pe tâmplele albe. Niciun Schwartzkopf n-o poate înlocui. E pasul dezechilibrat al ghemotocului care alergă haotic spre tine neținând cont de obiectele de care se poate zdreli. Niciun spectacol nu e mai emoționant. E gânguritul ce sună ca un regal simfonic într-o zi plină de neîmpliniri! E micul sărut de seară care-ți dă delete la tone acumulate de stress.
Fericirea neavortului e niagara de lacrimi fericite când Prințul sau Prințesa ta au urcat pe treapta înaltă a podiumului. E adrenalina care te ține treaz în rugăciunea de la miezul nopții. Și de la fiecare început de zi. Atâtea examene trebuie trecute! E inima gata să-ți sară de sub cămașă când odorul ți-a venit de mână cu aceea cu care-și va împărți viitorul…
Fericirea neavortului lungește zilele. Dă bucurie în luptă. Întărește credința. E conștientizare că te poți asemăna cu Dumnezeu la microscară. Înveți să ierți, să uiți și să iubești. Ține dragostea ca verb pân’ la sfârșit. Și dincolo…
Fericirea neavortului e viitor. Păstrează în viată nu doar număr de prunci, nu doar etnii, nu doar națiuni. Ci și destine. Mari destine… Dolores Aveiro a vrut să-l avorteze pe Cristiano Ronaldo. Fotbalistul portughez cu 4 baloane de aur. Și 3 ghete de aur. Probabil cel mai valoros fotbalist din lume. Theresa a vrut s-o avorteze pe Celine Dion. Era al XIV-lea copil al canadiencei. Dar un preot catolic s-a opus. Iar mai târziu vocea fetei a încântat omenirea. Probabil și Beethoven ar fi trebuit avortat. Avea acasă opt frați bolnavi incurabil… În urmă cu 50 de ani o liceeancă a rămas însărcinată. A băut otravă, a ridicat greutăți, s-a lovit constant cu burta de colțul șifonierului. A făcut eforturi incredibile să avorteze. N-a reușit. Apoi a născut un copil și l-a părăsit. Iar copilul acela sunt…eu!
Sâmbăta asta e Marșul pentru Viață. Ar trebui să ieși în stradă să vorbești celor ce nu știu ce este fericirea neavortului. Celor ce nu cred că poți fii fericit cu copii. Să le spui că ei sunt cea mai prețioasă comoară a unei femei. Sunt diademă. Că ei fac orice mamă Regină. Și că cine nu îi are se simte ca un colier neșlefuit. Cu strălucire mată. Că gust de pietriș între dinți simte femeia care nu poate să nască. Dar cine poate și nu vrea…
În România s-a distrus prea mult pofta de viață… Viața trebuie apărată. Dar nu doar odată pe an. Continuu. E perisabilă.
Iubiți copiii! Fără ei viitorul nu sună bine. Nici măcar la Vodafone…
Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Cât ai dat Regelui? – de Nicolae Geantă

Un cerșetor zgribulit era într-o piată așteptând să-i pice ceva într-o farfurie. Și deodată s-a făcut zarvă mare. ”Ce este?”, înterbă săracul. ”Trece Regele!”. ”Atunci voi fi bogat!”. Și când se apropie convoiul începe să se agite cu farfuria goală. Regele vine direct la el și îl întreabă: ”Ce-mi dai?”. Șocat, cerșetorul băgă mâna în buzunar și îi dădu regelui un bob de orez. Apoi alaiul plecă mai departe. A doua zi, regele a trimis un valet cu un ban de aur la cerșetor. ”Darul regelui”. Trist, cerșetorula murmurat în barbă: ”Vai, ticălosul de mine! De ce nu i-am dat toate boabele de orez?!”.

 

 

Nu știu cât ați reușit să dați lui Dumnezeu în 2017, dar mă gândeam în dimineața asta că Îl desfătăm doar cu boabe de orez. Un bob de orez din timpul nostru. Un bob de orez din veniturile familiei. Un bob de orez din inteligență. Un bob de orez din închinare! Un bob de orez de credință. Apoi așteptăm de la El un sac de galbeni!

 

Uneori, ca cerșetorul de mai sus, ne dăruim bobul de orez ca să-L impresionăm pe Dumnezeu! Dar închinarea se face ca să-I mulțumim! Alteori, păstrăm secrete față de Dumnezeu. Dar cine păstrează secrete păstrează și distanță!

Cerșetorul din poveste a acționat fără înțelepciune. Înțelepciunea este arta renunțărilor! Tu nu renunța doar la un bob de orez!

PS: În dimineața din Ajunul Crăciunului

am așteptat copiii cu colindul. A venit un singur grup: patru copii săraci. Cei mai săraci. Ei n-au știut să cânte bine. Eu am lăcrimat. Hristos e vestit numai de săraci? De cei mai săraci… Și ceilalți? Nu au avut timp. Nici boabe de orez… În seara de Crăciun în majoritatea bisericilor din Prahova nu s-a mai făcut program! Știu doar că a fost la noi, la o biserică din Ploiești și la alta din Brazi!


Nicolae.Geantă

 

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Lacrimile care repară – de Nicolae.Geantă

Matei 5:4 “Ferice de cei ce plâng”

Până mai ieri am crezut, ca și majoritatea dintre dumneavoastră, că versetul din Matei “ferice de cei ce plâng” se referă la cei ce fac asta pentru suferințele bisericii persecutate, blamate pe nedrept, obstrucționate. Dar acum am înțeles că cine poate plânge e fericit!

Îi spuneam lui Vlad Schlezak că cine plânge în biserici e o binecuvântare! Nu oricine poate vărsa lacrimi… Vlad mi-a spus că lacrimile gen “reflex”, adică cele ce le verși când tai ceapă, ai răcit sau ți se irită ochii, sunt niște lubrifiante pentru ochi. Ii purifică, deoarece conțin 98% apă. Lacrimile “emoționale” însă (cele provocate de tristețe, durere, dragoste etc) conțin hormonii care sunt secretați de stress. Odată cu ele corpul dă afară toxinele ce se acumulează de la stress. Mai mult, aceste lacrimi stimulează secreția de endorfine – substanțe care dau o stare de bine! Ele repară celulele afectate și îțî dau senzația de liniște.

Știu, lacrimile nu ne plac. Dar mă gândeam zilele acestea că durerea e eliminată prin lacrimi. Stresul, păcatul care apasă zilnic peste noi, sunt eliberate prin plâns. Și cine plânge își repară sufletul!

Fii fericit că poți plânge! Fără lacrimi am deveni otrăviți. Și totodată otrăvitori.

Știați că o linguriță de lacrimi poate purifica un butoi de apă cu toxine?

Nicolae.Geantă
http://nicolaegeanta.blogspot.com/search?updated-max=2017-12-01T08:00:00%2B02:00&max-results=10
Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Rugăciune pentru România – de Nicolae Geantă

Mulţumim Doamne pentru România. Pentru că ne-ai aşezat aici între hotarele ei, acum în 2011, ca noi să fim sarea şi lumina Ta, iar ea să fie casa noastră. Construieşte-o Tu, cât mai bine.

Mulţumim Doamne pentru că în România sunt biserici. Cu uşile deschise Tată, pentru cei ce te caută. Pentru că există ţări, unde uşile au fost sudate de mult, iar lacătele au ruginit de aşteptare. Acolo fraţii stau ascunşi prin pământ sau păduri, ca să te laude.

Mulţumim Doamne că avem păstori buni. Şi preoţi, destui de mulţi Tată. Unge-i cu harul Tău divin, şi ţine-i aproape de Tine. Altminteri, nu vom prinde cerul. Şi nici ei…

Mulţumim Doamne pentru că-n ţara asta dintre Carpaţi şi Dunăre, e libertate. Ştim ce rău e să stai cu perna în geam la rugăcine. Şi cu Securitatea la uşă. Mulţumim că ne-ai scăpat de ei în ’89.

Mulţumim Doamne că în ţara asta creştinii nu merg pe stradă ameninţaţi cu mitralierele la tâmplă, femeile noastre nu sunt cârpe de şters picioarele, copiii nu muncesc de la 5 ani, iar străzile nu sunt inundate de sânge nevinovat. În alte ţări Doamne, se-ntâmlă prea des aşa.

Mulţumim Doamne că în România, noaptea, sunt becuri aprinse pe stradă. Nu suntem ca în alte ţări unde ne-ar sări jivinele în spate. Pentru că-n România Tată nu-i în junglă, chiar dacă mulţi se comportă ca acolo.

Mulţumim Doamne pentru străzile de aici. Aşa ciuruite cum sunt, e bine că le avem şi nu înotăm în noroiaie până la genunchi, ca să ajungem la biserică, să ne-ntâlnim cu fraţii, şi cu Tine.

Mulţumim Doamne că-n ţara asta avem spitale, unde se tratează bătrânii, unde ni se nasc copiii sau unde ni se vindecă bolnavii. Şi-Ţi mulţumim că rănile lor le legi Tu. Căci noi, n-am fi niciodată în stare.

Mulţumim că avem câmpuri şi holde, iar apa Doamne din fântâni, e rece, e proaspătă, e îndeajuns.

Mulţumim că avem magazine pline cu mâncare, că nu mai stăm la cozi bătându-ne cu plasele în cap pentru o bucată de pâine. O ducem bine Doamne, căci Tu ne vezi când gâfâim la pas pe străzi.

Mulţumim Tată că în România sunt şcoli gratuite. Şcoli cu acoperişuri, cu sobe şi cu table întregi, nu cu cioburi legate cu sârmă de ziduri, şi fără scaune, cum au alţii. Aici copii noştri învată să scrie. Şi să citească Doamne, din Cuvântul Tău. Binecuvântează-i pe cei ce se ostenesc cu ei!

Îţi mulţumim Doamne pentru cei ce ne conduc. Chiar dacă uneori greşesc, chiar dacă nu ne fac pe plac, noi ştim că sunt acolo pentru că Tu i-ai hotărât. O vreme. Ai milă de ei Doamne, căci nu privesc în sus, ci ne privesc de sus. Îndură-te şi iartă-i, căci altfel sunt pierduţi.

Iartă Isuse parlamanetarii care fac legile strâmbe, iartă Guvernul care greşeşte făcând legi după interesele lui, iartă primarii care nu au ochi pentru turmele lor, iartă medicii care nu-ţi vindecă poporul fără şpăgi, iartă-i pe cei ce fac dreptate cu compromisuri, iartă preoţii şi pastorii corupţi.

Iartă-ne pe noi românii Doamne, căci n-am stat în pridvorul priveghetorului, iartă bisericile unde fitilele fumegă spre stins, iartă oile tale depărtate de turmă, iartă programele stereotipe şi sincretismul religios. Ştim că poţi, căci ai mai făcut-o. Şi încă, de căte ori…

Mulţumim Doamne că ai în faţa Ta necurmat, România. Ştim că nu ţi-ai întors privirile de la noi, aşa cum ades se vehiculează prin colţul bârfitorilor nemulţumiţi. Ştim că ai ochii plini de lacrimi pentru mioritici Dumnezeule, pentru că vedem asta în bisericile ţării. Vedem cum ne vorbeşti la rugăciuni, cum vindeci bolnavii, cum sprijineşti săracii şi pe cei în faliment. Vedem cum dai ploaie peste ţara asta Doamne, şi-aduci belşug de binecuvântări. Vedem cum ridici pe cei căzuţi şi ierţi vinovaţii. Vedem atâtea, câte faci Tu…

Mulţumim că ne-ai dat nouă românilor, România. Şi că ai păstrat-o aici, de 2000 de ani. Au vrut mulţi să o fure, sau să o fărâme, dar n-au reuşit să ne ia pământurile dragi. Pentru că-s ale noastre pe vecie Doamne atât ele cât şi cerul de deasupra lor!

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Păcatul lipsei de reverență – de Nicolae.Geantă

Când Uza a atins Chivotul, Dumnezeu l-a lovit și a murit acolo (2 Samuel 6:7). Într-o traducere englezească se spune că a fost lovit pentru “greșeala lui”. Traducerea Cornilescu spune mai tranșant: Uza a fost lovit pentru “păcatul lui”.  Care greșeală, care păcat?, ne întrebăm nedumeriți. Păcatul că a atins Chivotul cu mâna, spun majoritatea predicatorilor. Că a făcut ceva nepermis. Ei bine, traducerea New King James aduce lămurirea: Uza a fost lovit pentru ” lipsa de reverentă!”. Adică pentru lipsa de respect față de Dumnezeu!
Păcatul lipsei de reverență e un cancer ce lovește și bisericile. Înaintea unui Dumnezeu Sfânt nu ne putem înfățișa oricum. Nici la predică, nici la cântare, nici la rugăciune. Și nici atât la Masa Domnului! Nu putem participa fără reverență. Nu cu frică e reverența, ci cu respect! Reverența mă oprește să butonez iPhonul în timpul predicii, să mă îmbrac ca la mall la biserică, să critic predicatorul (recunosc, nu toți sunt vocea lui Dumnezeu), să disprețuiesc lucrările Duhului Sfânt! Lipsa de reverență e sfidarea prezenței lui Dumnezeu!
Uza avusese Chivotul Domnului acasă. Dar a fost lovit de Dumnezeu când l-a atins în car! Pentru că, vorba lui John Bevere, slava lui Dumnezeu se întorsese! Era prezentă.
Chiar în timp ce scriu acest articol doi tineri care stau lângă mine pe o canapea în fața unui cămin plin de părinți și studenți, înjură, vorbesc porcos și trag adânc din țigară. Aș putea să le zic vreo două. Obrăznicia lor incomodează. Dar mă ridic și plec! Și mă gândesc că tot așa face și Dumnezeu unde e lipsă de reverență. Nu mai lovește pe cei ce practică păcatul lui Uza. Îi părăsește!

Păstrați reverența copii ai lui Dumnezeu! Dacă n-o faceți poate că nu veți muri. Dar sigur veți rămâne orfani!

Nicolae.Geantă

Brașov
http://nicolaegeanta.blogspot.com/
Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)