Tag Archives: Iosif Ton

Iosif Țon revine, dupǎ 23 de ani, la Bruxelles!

 TonBrx1Ziua așteptatǎ a sosit, sǎptǎmȃna vestitǎ a debutat, pentru toate fie Domnul lǎudat. Ca ȋn fiecare duminicǎ, mai mult de o mie de credincioși ne-am adunat ȋn Numele Domnului la ȋnchinare și pǎrtǎșie, una mai aparte, avȃnd ȋn vedere cǎ asemeni sǎrbǎtorii din Cana Galileii, Domnul nostru Isus Cristos și ucenicii Lui au adus cetǎții și locuitorilor ei un imens prilej de uimire, de bucurie și de edificare ȋn credințǎ. Cǎ, unde și ȋn ce fel se poate ilustra mai limpede, mai clar și mai minunat taina iubirii lui Hristos pentru Biserica Lui decȃt avȃnd ȋn fațǎ mire și mireasǎ.

Revenit dupa 23 de ani la Bruxelles, profesorul și evanghelistul și teologul arhicunoscut, fratele nostru mai mare, Iosif Țon, ne-a asigurat cǎ pe parcursul sǎptǎmȃnii pe care o vom petrece ȋmpreunǎ ȋn ȋnchinare și pǎrtǎșii sfinte ȋși va da toate silințele sǎ ni-l facǎ pe Cristos Domnul iubibil*.

Notǎ : *Fratele Țon nu pronunțǎ Hristos, ci Cristos, iar epitete ca « iubibil » ȋntȃlnim des ȋn vorbirea dumnealui și acestea  fac cuvȃntarea și mai interesantǎ.

Pentru distinșii miri Simon și Ana-Maria, pentru invitații lor la nuntǎ și pentru noi toți a fost un prilej minunat de a asculta un mesaj evanghelic ancorat ȋn Cuvȃntul Scripturii, ȋn realitatea viețuirii sfinților din toate vremurile și atȃt de binevenit pentru fiecare din noi.

Ȋntr-un moment de respiro, unul dintre participanți mi-a șoptit : « Au trecut peste 30 de ani de cȃnd l-am mai ascultat pe fratele Țon ȋn direct și sunt uimit sǎ constat cǎ și-a pǎstrat pȃnǎ și același timbru cristalin al vocii, ȋnțelepciunea descrierii, puterea de a convinge și știința de a ilustra Cuvȃntul Scripturii cu istoria trǎirii creștine. »

Acelora dintre distinșii cititori care sunt obișnuiți cu forfota adunǎrilor noastre, cu cȃntece și cȃntecele de toate culorile și ȋn toate gamele le-aș povesti-descrie puțin atmosfera acestei serbǎri minunate : Corul mixt al bisericii Elim, soliștii vocali Pașcalǎu – soț și soție, oaspeți din Germania și noi toți am cȃntat ȋntr-o armonie rar ȋntȃlnitǎ. Cȃntarea sfȃnta a rǎsunat mai cristalin și mai limpede ca oricȃnd. Cuvȃntul de predicǎ a durat o orǎ si un sfert, iar tǎcerea de aur – pacea tǎcerii – din sala de cult era din cȃnd ȋn cȃnd ȋntreruptǎ cu valențe de Amin și Aleluia doar de gȃnguritu vreunui prunc ȋn bratele mamei lui. Cǎ așa am rostit si noi cu glasuri multe și domoale, cǎ ne-am simțit purtați pe unda Harului Sfȃnt și ȋnvǎluiți ȋn  aura glorioasǎ a iubirii cristice.

Am surprins și un scurt dialog ȋntre doi vecini de scaun ȋn timpul unei TonBrx2cȃntǎri solo :

Esti localnic frate ? Ceva vechime ȋn Belgia ai ? De care creștin ești, mai pașnic, mai așezat sau nǎvalnic și ȋn clocot ? Un scurt chicotit și continuare : Cu ce te ocupi aici ? Ce alte pasiuni mai ai ? Pe internet zǎbovești mult ?!

Nu știu de au mai fost note de investigație, atȃta rețin și ȋmi pare cǎ și mai mult de jumǎtate din rǎspunsuri. Cred cǎ mi-au plǎcut, dar mǎ gȃndesc,  mai ales, cǎ dialogul v-ar ajuta sǎ ne cunoașteți mai repede și mai bine decȃt m-aș pricepe eu sǎ vǎ explic.  « Eu am vreo 12 ani de Belgia… » zice primul la care primește rǎspunsul « Vreun an și jumǎtate, lucrez ȋn construcții, nu știu ce pasiuni si hobby-uri aș avea, dar mǎ pasioneazǎ cercetarea Scripturii și pǎrtǎșia frǎțeascǎ, particip la multe ȋntȃlniri cu tinerii și cu frații aici la Elim. Nu știu sǎ rǎspund la asta cu ce fel de creștin, mǎ gȃndeam cǎ mǎ ȋntrebi de-s penticostal, dar aș zice cǎ-s mai asezat, așa, cǎ-s din Bucovina – Pe internet nu umblu. »  Ǎstalalt era din colțul opus de țarǎ, din nord-vest, sǎtmǎrean…

V-aș reda, dragi cititori și un scurt fragment din ȋncheierea predicii fratelui octogenar Iosif Țon revenit dupa 23 de ani ȋn Belgia, ȋmplinitor a 54 de ani de cǎsǎtorie cu distinsa sorǎ Elisabeta, pe care de asemenea am surprins-o și ȋn imagine, dar am uitat vȃrsta exactǎ, concentrat fiind asupra redǎrii exacte ale celor spuse.  Iatǎ-le ȋn cele ce urmeazǎ și vǎ rog sǎ nu ezitati sǎ verificați ȋn ȋnregistrarea de pe site-ul bisericii noastre, cǎ poate am greșit, totuși ceva pe undeva:

« Persoanelor pe care le consiliez ca familii obișnuiesc sǎ le dau urmǎtorul sfat : Sǎ aveți mǎcar o orǎ sǎptǎmȃnal un timp de stare de vorbǎ unul cu altul. Ȋn acest timp sǎ vǎ spuneți nemulțumirile, sǎ vǎ faceți cunoscute așteptǎrile unuia fațǎ de celǎlalt. Și niciunul sǎ nu-și ȋntrerupǎ jumǎtatea din vorbǎ, cǎ e important sǎ vǎ cunosteți continuu. Dar, lucru foarte important, dupǎ ce v-ați spus unul altuia jalbele, apoi sǎ le spuneți tot pe rȃnd ȋn rugǎciune și Pǎrintelui Ceresc. O sǎ aveți mari surprize și o sǎ vedeți cǎ cele mai multe neajunsuri se estompeazǎ tocmai pe loc ȋntre etapele acestei pǎrtǎșii…  Dumnezeul nostru face minuni atunci cȃnd ne bizuim pe brațul Lui ! ».

*****************************

La plecare de la adunare am vrut sǎ colecționez de la cel care mi s-a pǎrut atȃt de entuziast și satisfǎcut de vizita bǎtrȃnuluui pastor, de cuvȃntul lui de predicǎ, esența celor spuse. Asta, deoarece cuvȃntul citit și propovǎduit din Efeseni 5. 18-33 despre Hristos și Biserica Lui, a fost demn de crezare și de folos oricui va stǎrui ȋn el sǎ-l ȋmplineascǎ cu fapta.

Iatǎ ce am aflat :  Taina unirii noastre cu Cristos se ȋntȃmplǎ ȋn patru moduri și etape :

1.         Ȋntruparea Fiului lui Dumnezeu venit la noi,

2.         Venirea noastrǎ la Cristos cu pocǎințǎ și ȋncheind legǎmȃntul slujirii,

3.         Ȋntrepǎtrunderea esenței cristice cu noi prin stǎruirea ȋn Cuvȃntu Lui,

4.         Prin experimentarea pǎrtǎșiei noastre zilnice cu Dumnezeu ȋn ascultare, iar cu aproapeleȋin armonie și iubire. Doamne ajutǎ-ne tuturor ȋn toate – Amin !

Post Scriptum :

Rǎmȃne o posibilitate pentru fiecare dintre cei interesați sǎ confruntați cele ce a reușit reporterul sǎ vǎ relateze, cu cele ce s-au ȋntȃmplat și harul de care ne-am bucurat cu adevǎrat, din arhiva video a site-lui bisericii noastre www.elim-bruxelles.org

Zaharia Bonte

Bruxelles, Belgia

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Umblarea cu Dumnezeu in unire cu Domnul Isus Cristos sub calauzirea Duhului Sfant

UCD1O carte destinată să producă oameni de caracter Este posibil să umblăm zi de zi în unire sfântă cu Dumnezeu? Cât de adevărat este că Domnul Isus Hristos devine una cu cei ce doresc să Îl urmeze? Ne susţine şi ne ajută Duhul Sfânt, Mângâietorul, atunci când suntem în nevoie? Iată doar câteva din întrebările la care Iosif Ţon ne răspunde pe larg, pe parcursul unui curs de viaţă spirituală, intitulat sugestiv „Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus Hristos, sub călăuzirea Duhului Sfânt”. Având la bază acele principii cardinale care se constituie ca fiind fundamentul învăţăturii Domnului nostru Isus Hristos, volumul de faţă ne aduce mai aproape de esenţa creştinismului şi ne oferă soluţii pentru a umple golul spiritual pe care îl dobândim după convertire. În fiecare dintre noi este necesară o schimbare, astfel încât să devenim oameni de caracter, după chipul şi asemănarea Celui ce ne-a creat. Formarea unei concepţii corecte despre lume şi viaţă, intrarea într-o legătură de dragoste cu Creatorul, dar şi o credinţă care să ne zidească sunt tot atâţia paşi de urmat în transformarea noastră pe calea ce duce la cer. Şi fiecare din aceşti paşi este exemplar dezvoltat în cartea lui Iosfi Ţon, „Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus Hristos, sub călăuzirea Duhului Sfânt”. „Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus Hristos, sub călăuzirea DuhuluiSfânt” Odată cu acest volum, pastorul Iosif Ţon ne oferă ocazia de a studia, nu numai de a citi, un curs de viaţă spirituală, care să răspundă cerinţelor severe ale vieţii de zi cu zi, atunci când sunt puse la încercare principiile de credinţă pe care într-un fel sau altul, le-am învăţat de-a lungul timpului. Talentul deosebit al lui Iosif Ţon este acela de a ne pune la dispoziţie un astfel de manual, prin intermediul cărţii „Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus Hristos, sub călăuzirea Duhului Sfânt.” Semnificaţia titlului volumului este bine redată de Iosif Ţon în următoarele cuvinte: „Titlul acestui curs este „Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus Hristos, sub călăuzirea Duhului Sfânt. M-am gândit la titlul acesta ca fiind un titlu general al tuturor cursurilor pe care le-am ţinut. Titlul acesta uneşte trei expresii biblice. Prima este „umblarea cu Dumnezeu” cu referinţă biblică „Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani (Geneza 5:22) şi pentru aceasta nu a mai gustat moartea. A doua expresie este preluată din 1 Tes. 5:10, unde stă scris că Domnul Isus a murit „ca să trăim împreună cu El”. Iar trăirea aceasta se face sub călăuzirea Duhului Sfânt.” Despre fundamentele vieţuirii creştine Pe parcursul a 17 capitole, avem ocazia să înţelegem bazele evlaviei creştine, pornind de la elemente de teologie ce îmbină talentul de păstor al lui Iosif Ţon cu cel de profesor de teologie. La prima vedere, s-ar părea că avem de-a face cu un curs destinat unor studenţi la teologie, fiindcă primul lucru care izbeşte privirea este extraordinara sistematizare a informaţiei şi o rigurozitate aproape ştiinţifică în exprimarea diferitelor elemente de adevăr. S-ar părea că doar persoanele care au un anumit nivel de învăţătură în ce priveşte dogma creştină vor putea să se bucure de complexitatea gândurilor exprimate de Iosif Ţon în această carte. Însă, la o citire mai atentă, se observă cu uşurinţă că prin intermediul acestui curs de viaţă spirituală, oricine doreşte poate să înţeleagă fundamentele vieţuirii creştine. „Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus Hristos, sub călăuzirea Duhului Sfânt” este o carte complexă, dar ea se deschide cu uşurinţă înaintea celui care doreşte să o citească, oferind lumină şi îndrumare şi mai presus, călăuzindu-ne să-L privim pe Mântuitorul nostru. Este deosebit de greu să vorbeşti simplu, atunci când ai dobândit înţelesul profund al lucrurilor într-un anumit domeniu de activitate. Se cere un talent cu totul special pentru a reda în simplitatea vorbirii de zi cu zi ceea ce este profund şi tainic. Însă doar atunci se poate vedea talentul de pedagog al unui om, doar în astfel de condiţii, calitatea de păstor poate fi în mod clar evidenţiată, iar din acest punct de vedere, Iosif Ţon ne surprinde, ne uimeşte şi ne încântă deopotrivă. Această carte se constituie ca un manual pentru toţi creştinii, indiferent de confesiunea religioasă, pentru toţi oamenii, indiferent de gradul lor de pregătire. Ce se întâmplă după schimbare? Povestea acestei cărţi sau mai bine zis, nevoia care a stat la baza alcătuirii ei, ne este redată în mod direct şi personal, chiar din secţiunea introductivă, unde autorul ne spune: „Problema care mi s-a formulat a fost aceasta: ce învăţătură ar trebui să le dăm oamenilor, după convertire, adică după ce vin la Domnul Isus? Am observat ca regulă generală, că facem evanghelizări, îi introducem pe cei convertiţi într-un scurt şi adeseori, superficial curs de cateheză, îi botezăm şi apoi îi lăsăm să trăiască liniştiţi în biserică, fără să mai avem pentru ei un program sistematic şi coerent de învăţătură.” Dilema bisericii creştine a rămas dintotdeauna aceeaşi. Pe de o parte, există un efort puternic în a-i chema pe oameni la Isus Hristos, dar după aceea este foarte dificil să gândeşti şi să realizezi programe de creştere spirituală a celor care au răspuns chemării. În acest sens, Iosif Ţon ne spune: „Cea mai mare tragedie din biserici sunt pastorii care nu ştiu ce să predice şi care caută disperaţi, cu ce să umple timpul alocat pentru predici. Unii spun anecdote, ca să-i facă pe oameni să râdă, alţii spun istorioare, care să emoţioneze şi să-i facă pe oameni să plângă, alţii spun ce se mai întâmplă prin lume, din ceea ce văd la televizor sau citesc în ziare, spun orice altceva numai învăţătură despre trăirea cu Dumnezeu nu dau! Şi cea mai jalnică situaţie este aceea a unei biserici din care oamenii pleacă acasă, întrebându-se cu ce s-au ales de la orele petrecute în biserică.” O carte menită să producă oameni de caracter Acest adevăr crud l-a determinat pe Iosif Ţon să nu rămână pasiv şi s-a decis să caute o soluţie. Astfel, autorul ne relatează: „Mi-am dat seama că starea aceasta de gol spiritual este în primul rând rezultatul lipsei de învăţătură după convertire şi am început să intuiesc ca fiind cea mai mare nevoie în bisericile noastre aceea a unei învăţături sistematice despre modul în care se trăieşte viaţa cu Dumnezeu.” Mai departe, Iosif Ţon ne spune modul în care a întocmit primele cursuri de viaţă spirituală pe care le-a prezentat şi cum a alcătuit un plan de predare a diverselor subiecte care să ne conducă la unirea noastră cu Dumnezeu. În acest sens, o revelaţie deosebită este redată astfel: „În întreaga mea carieră de predicator al Cuvântului lui Dumnezeu, un scop principal al predicilor mele a fost acela de a produce oameni de caracter. Acum când am văzut că toată Biblia este doar istoria modului în care Sfânta Treime lucrează să formeze oameni după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, am început să lucrez şi mai sistematic pentru elaborarea unor lecţii despre transformarea caracterului şi schimbarea comportamentului.” Concepţia despre lume şi viaţă În continuare, Iosif Ţon ne relatează fundamentele dogmatice ale schimbării caracterului omului, iar în final, ajunge după multe căutări şi cercetări în acest sens, să elaboreze principiile de bază ale transformării interioare sub puterea Duhului Sfânt. Acestea sunt 12 şi între ele le vom aminti pe primele trei. „1. Începem cu Sfânta Treime, trei Persoane perfecte, trăind în relaţii desăvârşite. El ne invită să Le privim, să Le cunoaştem, să Le iubim şi să dorim să fim în comuniunea Lor. 2. Dumnezeu ne spune că scopul Său este ca noi să fim sfinţi ca El, desăvârşiţi ca El şi să fim asemenea Lui. 3. Sfinţenia, desăvârşirea, asemănarea cu Hristos se realizează numai dacă intrăm aici şi acum în unire cu Hristos şi cu Duhul Sfânt şi învăţăm să trăim în părtăşie cu Dumnezeu.” Pasul fundamental în ceea ce priveşte umblarea cu Dumnezeu este reprezentat de dobândirea unei drepte „concepţii despre lume şi viaţă”, iar acest lucru se obţine studiind revelaţia dată de Dumnezeu în Cuvântul Său. „Concepţia despre lume şi viaţă reprezintă cel mai important lucru pentru fiecare fiinţă umană. Cum văd eu lumea aceasta? În cazul în care concepţia mea despre lume şi viaţă nu corespunde cu realitatea, înseamnă că eu trăiesc o minciună, pentru că eu una cred şi alta este realitatea. E extrem de important să am o concepţie corectă despre lume şi viaţă, iar aceasta nu mi-o poate da decât Creatorul lumii şi al vieţii.” Relaţia cu Dumnezeu Punând temelia unei concepţii corecte despre lume şi viaţă prin studiul Cuvântului Sfânt, trecem la următoarea lecţie fundamentală pentru o viaţă spirituală autentică. Este vorba despre „Relaţia cu Dumnezeu, o relaţie de dragoste.” De fapt, cum ne-ar ajuta convingerea că Dumnezeu există, iar lumea aceasta a fost creată de El, dacă nu am ajunge la o relaţie vie cu Creatorul nostru? Ar fi ca şi cum un Dumnezeu străin, necunoscut, ne-a creat şi apoi, ne-a lăsat în voia forţelor naturii sau a noastră. Din punctul acesta de vedere, Cuvântul lui Dumnezeu urmăreşte mai mult decât să ne vorbească despre geneză şi ne invită să intrăm într-o legătură de dragoste cu Creatorul. Simboluri sau metafore În acest sens, în cuprinsul Bibliei sunt folosite mai multe simboluri sau „metafore”, numite de autor astfel: „metafora Olarului şi a lutului”, „metafora Păstorului cu oile Sale”, „metafora stăpânului cu robul său”, „metafora tatălui cu fiii săi”, „metafora prieteniei” şi „metafora soţ – soţie.” Toate acestea exprimă oferta de dragoste a lui Dumnezeu pentru umanitate. „Relaţia adevărată cu Dumnezeu e o relaţie care dă bucurie, care dă plăcere, care dă fericire. Dar există o condiţie: relaţia ta să fie de dragul Persoanei. De fapt, toate acestea sunt spuse în ceea ce Domnul Isus a numit ca fiind cea mai mare poruncă pe care a dat-o Dumnezeu şi care exprimă dorinţa cea mai de seamă a Sa. Aş zice că nu e o poruncă. E o dorinţă, e tânjirea Fiinţei lui Dumnezeu ca eu să Îl iubesc pe Domnul Dumnezeul meu, cu toată inima mea, cu tot sufletul meu, cu toată puterea mea şi cu tot cugetul meu, adică cu toată mintea mea.” Rolul credinţei Având puse bazele în ce priveşte concepţia despre lume şi viaţă şi relaţia pe care o stabilim cu Dumnezeu, următorul pas se referă la „Rolul credinţei în cunoaşterea lui Dumnezeu şi în relaţia personală cu El.” „Noi Îl cunoaştem pe Dumnezeu nu prin vedere, ci prin credinţă. Toată viaţa trăim prin credinţă. Am început prin a-i crede pe părinţii mei, apoi ceea ce îmi spuneau alţi oameni şi mai târziu, ceea ce îmi spuneau profesorii. Astfel, ne-am format întreaga noastră concepţie despre lume şi viaţă prin credinţă.” Mai departe, Iosif Ţon ne spune cu privire la conţinutul credinţei care corectează şi însumează tot ceea ce putem şti despre Dumnezeu, lume şi univers: „Credinţa care a fost dată sfinţilor, credinţa pe care a dat-o Domnul Isus apostolilor şi proorocilor Săi, credinţa pe care ne zidim viaţa reprezintă o sumă preţioasă de informaţii ce trebuie păstrată de fiecare dintre noi. Nu este orice credinţă, ci acea credinţă pe care Domnul Isus a dat-o apostolilor Săi. Lupta credinţei e de fapt, lupta pentru conţinutul credinţei, e lupta pentru puritatea ei. Conţinutul credinţei este vital pentru fiecare dintre noi, fiindcă ea este organul de cunoaştere a tot ceea ce există.” Cunoscând planul principal şi planul secundar al lui Dumnezeu De îndată ce discernem rolul credinţei în Dumnezeu şi cât de important este conţinutul acesteia, ajungem la cunoaşterea „Planului principal şi a planului secundar al lui Dumnezeu.” În această privinţă, Iosif Ţon ne spune: „Planul principal al lui Dumnezeu a fost să realizeze o capodoperă. Lucru exprimat prin cuvintele „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră.” (Gen. 1:26). Iar planul secundar reprezintă răspunsul la întrebarea „Ce trebuie făcut pentru omul căzut în păcat?” Cu privire la planul secundar, Sfânta Scriptură ne vorbeşte în mod clar despre jertfa care avea să fie adusă pentru noi, prin intermediul întrupării, vieţii, suferinţelor şi morţii lui Isus Hristos. Acest plan secundar ne conduce în cele din urmă, la atingerea obiectivului din planul primordial, şi anume ca oamenii să fie desăvârşiţi, după cum şi Dumnezeu este desăvârşit. În acest sens, Iosif Ţon relatează: „Repet, Domnul Isus a murit pentru păcatele noastre. Dar de ce a făcut-o? Numai ca să ne spele şi să ne lase acolo, în mocirlă? Predica Domnului Isus începe cu „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!” Şi am văzut care este Evanghelia şi anume, „Predica de pe Munte.” Domnul Isus nu ne iartă ca să ne lase în păcat, ci pentru a ne aduce înapoi, în planul lui Dumnezeu.” Sfinţirea vieţii Elementul distinctiv al prezentării lui Iosif Ţon în raport cu alte cărţi ce tratează viaţa spirituală este accentul pus pe transformarea interioară, adică pe transpunerea chipului divin în noi. De îndată ce am înţeles planul lui Dumnezeu, atât în forma lui principală, cât şi secundară, trebuie să trecem la îmbrăcarea cu „omul cel nou” sau sfinţirea vieţii. „Ce înseamnă aceasta? Natura esenţială a lui Dumnezeu este adevărul. Însă Dumnezeu este Adevărul, pentru că El este Adevărul, în El existând simţul deplin şi absolut de dreptate. În absolut toate lucrurile, Dumnezeu este drept. Adevărul din El produce dreptate şi sfinţenie care cuprind la modul absolut tot ce este perfecţiune, mai precis sfinţenia este egală perfecţiunii. În Noul Testament, de multe ori, în loc de „sfinţenie” găsim „desăvârşire”. „Voi să fiţi desăvârşiţi, aşa cum Tatăl vostru este desăvârşit”, spunea Domnul Isus.” Acest standard este deosebit de înalt, dar din fericire, ne vine în ajutor descoperirea Chipului lui Dumnezeu în Persoana Domnului Isus Hristos. Prin intermediul întrupării Domnului Isus Hristos şi a rămânerii Sale în părtăşie cu natura umană, fiecăruia ni se deschide posibilitatea de a atinge ţinta pusă înainte privind sfinţirea deplină a vieţii. Principalul impediment în realizarea acestui lucru rămân „Dorinţele fundamentale ale inimii umane”. „Dumnezeu a scris în inima noastră toate dorinţele care sunt acolo. Dacă Dumnezeu le-a pus acolo, înseamnă că El vrea să le împlinească dincolo de orice imaginaţie a noastră.” Cheia biruinţei Enumerând dorinţele fundamentale ale inimii umane, putem aminti câteva dintre ele – dorinţa de a iubi şi de a fi iubit, dorinţa frumuseţii desăvârşite, dorinţa după apreciere, dorinţa de a trăi în armonie şi pace, dorinţa de a avea, de a fi stăpân, dorinţa de a exercita autoritate, dorinţa de a te bucura de viaţă, aspiraţia inimii după plăcere, aspiraţia inimii după desfătare şi aspiraţia după fericire. Toate acestea au fost puse în noi de către Creator şi doar El le poate împlini pe deplin, oferta Satanei fiind doar o înşelătorie amară şi o contrafacere ce aduce numai nefericire. Vestea cea bună este că prin Isus Hristos ne sunt oferite toate bogăţiile materiale şi spirituale care ne vor împlini în abundenţă toate dorinţele inimii. „Iată cheia biruinţei: când Îl aduci pe Domnul Isus în realitatea omului dinăuntru, în realitatea sufletului tău, a minţii tale, a inimii tale, atunci intri în armonie cu realitatea spirituală şi capeţi din această realitate puterea necesară să zici: „Nu!” dorinţelor trupului şi îndemnurilor firii pământeşti.” În continuare, Iosif Ţon ne spune: „Dacă aspiraţia spre frumuseţea Domnului Isus nu este mai mare decât atracţia plăcerilor firii pământeşti, atunci aducerea la tăcere a acesteia va fi foarte dificilă. Dar dacă aspiraţia spre frumuseţile Domnului Isus este mai mare, e copleşitoare, atunci mă uit la plăcerile de o clipă ale păcatului şi zic: „Sunteţi nimic!” pentru că mă atrage ceva mai puternic.” „Domnul Isus… vrea prieteni” Înţelegerea faptului că prin harul lui Dumnezeu ne sunt împlinite toate dorinţele fundamentale ale sufletului ne va conduce la cizelarea unei noi identităţi. „Trebuie să ne formăm obiceiul ca zilnic să ne aducem aminte cine suntem şi anume, că suntem una cu Dumnezeu, cu Domnul Isus, că suntem copii ai lui Dumnezeu, că Domnul Isus şi Duhul Sfânt locuiesc în noi. Dacă Dumnezeu ar avea nevoie de roboţi, El ar zice: „Tu nu mai faci nimic, ci Eu apăs pe toate butoanele şi totul se întâmplă după cum vreau Eu.” Dumnezeu nu vrea roboţi, ci vrea fii. Domnul Isus nu vrea roboţi, ci vrea prieteni.” Prin unirea noastră cu Domnul Isus Hristos, ajungem să intrăm în relaţie cu Dumnezeu care ne va oferi putere în mijlocul unei vieţi pline de încercări, suferinţe şi ispite. Însă cu toate acestea, omul cel credincios va putea depăşi orice fel de probleme, fiindcă relaţia cu Dumnezeu îl va întări. „Intru în relaţie cu Dumnezeu, dar El m-a pus într-o lume ticăloasă, mă lasă să fiu ispitit de cel rău şi m-a pus între fraţi mincinoşi. Însă relaţia mea cu Dumnezeu şi armonia pe care mi-o dă această relaţie nu trebuie să fie în vreun fel afectată.” „Te iubesc din inimă!” Orice relaţie presupune un timp de părtăşie, mai precis oferirea unui cadru în care aceasta să aibă loc într-un sens special. „Pentru foarte mulţi oameni, credinţa sau religia lor stă mai degrabă, în a spune o rugăciune dimineaţa, dar nu a se ruga. Se spune o rugăciune care a fost memorată şi întotdeauna e cam aceeaşi. Aceasta nu înseamnă că se roagă, ci că doar se zice o rugăciune. Trebuie să facem distincţie între a rosti o rugăciune şi a ne ruga cu adevărat, lui Dumnezeu. Omul pleacă la lucru, vine seara târziu, obosit sau îl oboseşte televizorul şi după aceea, chiar înainte de a se culca mai zice o rugăciune. Eventual zice o rugăciune şi la masă. Dacă la atât se reduce religia ta, tu nu poţi să spui că ai părtăşie cu Dumnezeu, nici chiar dacă adaugi la aceasta şi faptul că te-ai angajat să citeşti Biblia într-un an.” De fapt, părtăşia cu Dumnezeu nu este altceva decât o reprezentare a închinării noastre faţă de Creatorul universului şi ea poate cuprinde citirea Scripturii, meditarea la textul citit, rugăciunea şi lauda. Toate acestea, cu scopul de a ajunge să conştientizăm prezenţa lui Dumnezeu. „Când Dumnezeu îmi devine real şi când Îi văd caracterul, nu mai am altceva de făcut, decât să spun: „Te iubesc din inimă!” Şi de multe ori, la momentul acela, mă ridic, mă prostern la pământ şi zic: „Aici e Dumnezeu” şi mă închin.” Relatând experienţa părtăşiei cu Dumnezeu, Iosif Ţon ne spune: „Ce este închinarea în duh şi în adevăr? Închinarea este actul prin care mă prezint înaintea lui Dumnezeu, mă deschid lui Dumnezeu, mă ofer şi mă dăruiesc Lui, Îi cer să lucreze în mine ceea ce El doreşte şi apoi Îi aduc mulţumiri, Îl laud şi Îi dau slavă, cinste şi onoare.” „Nu vă strângeţi comori pe pământ” Finalul acestui curs de viaţă spirituală este atins prin intermediul unei lecţii, ce ne îndeamnă să ne gândim la lucrurile de sus sau la „patria cerească”. „Haideţi să ne gândim la lucrurile de sus, să împlinim porunca aceasta şi să ne gândim la ceea ce va fi acolo, să începem prin ceea ce ne spune Domnul Isus: „Nu vă strângeţi comori pe pământ, ci strângeţi-vă comori în ceruri.” (Matei 6:19-20) Adună-ţi comorile acolo sus!” Acest apel al lui Iosif Ţon se adresează tuturor celor care îşi vor lua timp să citească cursul de viaţă spirituală privind umblarea cu Dumnezeu. Cu siguranţă că avem de-a face cu o lucrare de maturitate a autorului, în care sunt sintetizate temele principale ale lucrării sale de profesor, evanghelist şi predicator. Într-un cuvânt, ne aflăm lângă o carte „vie” ce se recomandă oricărui om care doreşte să aprofundeze relaţia cu Dumnezeu. „Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus Hristos, sub călăuzirea Duhului Sfânt” este un volum ce se adresează tuturor creştinilor, fără a avea un caracter confesional, fiind creştină în esenţa ei şi în tot ce afirmă. De aceea, putem spune că oricine va citi această carte se va îmbogăţi spiritual şi va putea să îşi structureze viaţa de aşa natură, încât să ajungă la unirea cu Domnul Isus Hristos. Şi nu în ultimul rând, studiind cu atenţie lecţiile oferite de către Iosif Ţon vom reuşi să trăim sub călăuzirea Duhului Sfânt. Domnul să îl binecuvânteze pe cel care a scris această carte şi deopotrivă, pe cel care o va citi! Octavian D. Curpaș Phoenix, Arizona

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Fiti oameni !F iti oameni

„Fiți oameni” – Un volum despre rugăciune, credinţă si victorie

Nimic nu este mai simplu decât să predici Evanghelia într-o societate liberă. Este uşor să leCopertaFitiOameni vorbeşti oamenilor despre Hristos, atunci când nu îţi este nu există restricţii cu privire la ceea ce poţi spune. Nu e nicio problemă să fii un predicator care adună masele de oameni, când acest lucru nu este interzis, dar a realiza toate aceste lucruri în contextul unei societăţi supuse unui regim dictatorial reprezintă o provocare căreia puţini pot să îi facă faţă. 

 „Cuvinte fără de moarte” 

Societatea comunistă a apus, cel puţin în România. Deja vorbim de timpuri trecute, ce nu îşi mai găsesc un corespondent imediat în lumea în care trăim. Cu toate acestea, învăţămintele pe care le-am deprins în acea perioadă ar trebui să rămână vii, tocmai pentru ca istoria să nu se mai repete. În acelaşi timp, memoria actelor de curaj şi bărbăţie dovedite de către oamenii credinţei în acele timpuri nu trebuie să dispară. Astfel de amintiri se constituie ca adevărate diamante de mare preţ, zămislite în cuptorul suferinţelor pentru Hristos, în mijlocul noroiului şi pietrişului unei societăţi abrutizante.  În acest sens, cartea „Fiţi oameni”, alcătuită dintr-o selecţie a predicilor ţinute către Iosif Ţon în perioada 1973-1981 reprezintă un adevărat tezaur de nestemate, ce strălucesc în lumina care vine de la tronul lui Dumnezeu. Valoarea acestor „cuvinte fără de moarte” poate fi în mod corect evaluată doar în perspectiva veşniciei, fiind cu atât mai mare cu cât timpul în care au fost aduse la viaţă era unul de întuneric, necredinţă şi disperare. 

Chemare la o viaţă transformată 

„Care au fost caracteristicile de bază ale predicilor mele din acea perioadă adunate în volumul acesta reprezentativ?”, spune Iosif Ţon. „În primul rând, prin multe dintre aceste predici am căutat să dau oamenilor curajul de a sta drept în picioare, de a înfrunta persecuţia cu bărbăţie, de a fi gata de orice sacrificiu pentru credinţă, de a rămâne cu Domnul Isus prin orice încercare.” Nu este simplu să îţi propui un astfel de obiectiv şi cu atât mai greu este să îl şi realizezi, dar prin viaţa şi exemplul pastorului Iosif Ţon putem spune că acest obiectiv a fost atins. De asemenea, în aceste predici se poate urmări o temă care apare iarăşi şi iarăşi în scrierile lui Iosif Ţon, având drept subiect transformarea vieţii.  „În al doilea rând, preocuparea mea a fost să văd că credinţa oamenilor nu rămâne ceva teoretic, ci că ea este un act care duce la o viaţă transformată. Pe scurt, prin predicile mele am vrut să produc oameni de caracter. Am predicat un mesaj care să ducă la transformare lăuntrică şi la o trăire curată.” 

Sursa adevăratei bucurii 

O primă temă pe care o abordează Iosif Ţon este cea a „adevăratei bucurii”. Pare destul de dificil să vorbeşti despre bucurie unor oameni întristaţi şi apăsaţi de felurite suferinţe, dar aici este puterea de excepţie a creştinismului. Un creştin nu poate fi decât un om care gustă din adevărata bucurie cerească, în timp ce bucuria oferită de această lume este întotdeauna trecătoare şi durează puţin. „Sursa acestei bucurii este o gândire schimbată. Şi eu accentuez – şi aţi văzut că accentuez mereu: să te laşi pătruns mereu de acest gând: că eşti fiul lui Dumnezeu, că eşti unit cu Hristos, că eşti în mâna Lui. Acest gând trebuie să te pătrundă până în adâncurile tale. Eu aşa înţeleg secretul bucuriei, prin a şti că Dumnezeu îmi este tată.” 

 „Voi biruiţi!” 

Un alt aspect important din viaţa de credinţă este cel al „luptei împotriva păcatului şi biruinţa asupra sa”. Cu siguranţă că acest subiect a fost amplu dezbătut în repetate rânduri, de către multe persoane. Dar caracteristică pentru Iosif Ţon este acea abordare practică, având implicaţii imediate, a luptei pe care o dăm împotriva păcatului, indiferent de formă. În această luptă ne regăsim ori de câte ori ne opunem răului din lume şi celor care-l promovează. Dar în această luptă, cel care prezintă adevărul nu trebuie să rămână singur, ci alături de el trebuie să fie toţi ceicare cred în Hristos. „Vreau să ştiţi că voi, cei care vă rugaţi în taină, voi sunteţi cei care faceţi biruinţa Evangheliei. Nu predicatorul este cel care biruie; voi biruiţi! Predicatorul este asemenea lui Iosua, care se luptă în vale cu duşmanul. Moise, cel de pe munte, cel care se roagă pentru Iosua, sunteţi voi! Când Moise îşi lăsa mâinile în jos, Iosua era slab şi pierdea bătălia. Aceasta se aplică şi la mine, ca şi la toţi cei care vestesc Evanghelia. Dacă noi slăbim, slăbim pentru că voi aţi lăsat mâinile în jos, pentru că nu v-aţi rugat îndeajuns pentru cei care prezintă adevărul.” 

„Oameni care îndrăznesc să lupte” 

De asemenea, atât în vremuri totalitare, cât şi în cele „normale” avem datoria să îl recunoaştem pe „cel rău şi metodele lui”. Imaginea propusă de Iosif Ţon cu privire la natura bisericii este deosebit de relevantă, fiind într-o directă contradicţie cu ceea ce ar fi dorit stăpânii acelui regim de întuneric. Irozii din toate vremurile au căutat să aducă slăbiciune în mijlocul poporului lui Dumnezeu, propagând idei şi concepţii care să-i nimicească puterea. Adevăraţii martori ai lui Dumnezeu au ştiut să aibă o concepţie corectă despre biserică. „Unii oameni îşi imaginează de cele mai multe ori biserica, asemenea unui spital, un locaş al sufletelor bolnave, o adunare a oamenilor înfrânţi în viaţă, care nu mai pot ţine piept problemelor vieţii acesteia şi care găsesc în religie un refugiu, o alinare, o mângâiere într-o viaţă pierdută. Însă imaginea aceasta este cu totul falsă. Dacă ar fi să comparăm biserica cu o instituţie omenească, în mod corect şi după cuvântul lui Dumnezeu, nu am compara-o cu un spital, ci cu o armată. De ce? Pentru că aici nu vin oameni înfrânţi cum s-ar crede, ci oameni care îndrăznesc să lupte. Aici vin oameni care nu dau înapoi în faţa vieţii, ci oameni care au fost descătuşaţi de sub puterea celui rău şi care au declarat pe faţă război întunericului.” 

„Să stai singur în furtună” 

Dacă există un lucru care provoacă abaterea de la acest ideal creştin al unei biserici luptătoare şi biruitoare, atunci acela decurge din influenţa demoralizatoare a vremurilor pe care le trăim, caracterizate de nelinişte, îngrijorare şi teamă. Iar dintre toate acestea, poate cea mai periculoasă ameninţare este cea a compromisului, a abaterii de pe calea cea dreaptă. „Primejdia de a nu mai merge pe drumul drept, primejdia de a o lua pe ocolite, aceasta este primejdia când vremurile sunt cumplite, vremuri în care oamenii se abat de pe cale, când oamenii o iau razna. Vremuri în care nu ai pe nimeni ca sprijin lângă tine. Vremuri în care nu ai pe nimeni care să te ajute să stai pe calea cea dreaptă. Vremuri în care eşti aruncat fără milă într-o situaţie în care trebuie să stai singur în furtună.” 

„Adevărul, corectitudinea şi cinstea” 

Tocmai în astfel de vremuri, adevăraţii creştini sunt asemenea unor repere morale şi spirituale, stând în picioare atunci când toţi se culcă la pământ, fiind oameni atunci când toţi ceilalţi abandonează acest statut. A fi om, a fi puternic în mijlocul furtunii presupune o experienţă interioară pe care puţini oameni o dobândesc. Înseamnă să ai rădăcini adânci în Sfânta Scriptură şi în Dumnezeu şi să nu te laşi impresionat de desfăşurarea forţelor celui rău sau chiar de propria neputinţă. „Omul adevărat este omul care are principii clare. Are principii sănătoase şi nu le sacrifică. Mai bine moare. El nu îşi calcă principiile dumnezeieşti, iar când e vorba să le aplice, el o face cu dragoste, cu blândeţe. El este în dragoste credincios adevărului. Este omul care se dăruie pentru alţii, care abandonează egoismul mârşav şi meschin şi iese să îmbogăţească pe alţii. Care se revarsă în dragoste spre alţii. Omul adevărat este omul care ţine la principii, care este sever cu el însuşi şi nu încalcă în niciun chip adevărul, corectitudinea şi cinstea.” 

Adevărata sete după Dumnezeu 

Ce ideal deosebit a aşezat Iosif Ţon în faţa celor care erau destinaţi să ajungă „ oameni noi”, după chipul fricii! Fără a vorbi în mod direct împotriva regimului, pastorul Iosif Ţon lovea la rădăcina principiilor de întuneric care stăteau la baza acestuia. De fapt, creştinismul autentic va fi totdeauna o ameninţare pentru oricine doreşte să fie stăpân peste semenii săi, precum şi pentru oricine doreşte să se înalţe împotriva Celui Prea Înalt. Experimentul comunist nu a fost altceva decât o bătălie pentru mintea oamenilor, o încercare de a-i abate de la realitatea lumii spirituale, de a-i arunca în suferinţă şi de a distruge noţiunea de om. Pentru toate aceste aspecte, Iosif Ţon a dedicat predici care să restaureze valoarea umană, care să ne determine să nu fugim de suferinţa pentru Hristos, să credem în realitatea lumii viitoare, să învăţăm abecedarul Evangheliei şi să câştigăm bătălia pentru mintea noastră. Autorul ne-a arătat ce înseamnă adevărata sete după Dumnezeu şi cum putem primi viaţă de la Duhul Sfânt, pentru ca în final, să trăim experienţa unor soluţii neobişnuite pentru situaţii deznădăjduite şi să ne acceptăm pe noi înşine, să nu mai fim cu inima împărţită şi să fim asemenea cu Hristos. 

„Funcţionăm bine… pe bază de dragoste” 

„Când Dumnezeu ne-a conceput, primul lucru pe care l-a realizat a fost ca noi să nu funcţionăm bine decât pe bază de dragoste. Primul lucru de care are nevoie un copil este dragostea mamei lui, nu numai hrană. Dacă un copil nu simte dragostea mamei, dacă un copil nu este înconjurat de iubirea părinţilor, el se usucă în interior. Uitaţi-vă la un copil nedorit şi la un copil căruia părinţii îi spun că e nedorit. Uitaţi-vă cât e de speriat, cât e de complexat şi cât e de derutat în viaţă, copilul căruia nu i s-a arătat dragoste.” În creuzetul urii, minciunii şi fricii, al timpurilor în care experimente aberante se făceau pe naţiuni întregi, cu toţii devenisem nişte copii nedoriţi ai acestei lumi sau concepuţi doar pentru a fi sclavii unui sistem fără milă. Uitând de Dumnezeu, am ajuns să uităm şi de noi înşine, de ceea ce suntem şi de ceea ce putem deveni. Îndoctrinaţi cu o ideologie atee, materialistă şi evoluţionistă în sensul rău al cuvântului, am ajuns să credem că omul este doar un animal evoluat şi că nu există nimic dincolo de mormânt şi de orizontul acestei lumi. Cu toate acestea, Biblia a continuat să strălucească şi în vremuri de întuneric. Ba chiar, lumina ei a fost mai puternică decât în timpuri obişnuite. Cum a fost posibil acest lucru? Minunea descătuşării Cuvântului lui Dumnezeu s-a realizat prin oameni adevăraţi, oameni ai credinţei, oameni ai adevărului, printre care se numără şi pastorul Iosif Ţon. De aceea, această carte apel – „Fiţi oameni” – rămâne valabilă, indiferent de vreme. Nimic nu s-a schimbat, decât doar decorul. Lupta este aceeaşi. 

Octavian D. Curpaş 

Phoenix, Arizona 

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)