Tag Archives: credinta

Luigi Mițoi: Ce este credința?

“Credința este un fenomen simplu și în același timp complex, greu de explicat, însă ușor de experimentat. ,,Pentru cel ce crede nu este nevoie de explicație, pentru cel ce nu crede explicația este imposibilă” (Toma D’aquino). Credința este suma convingerilor despre lume și viață, care se formează în mediul de hrănire al individului, fiind prezentă în toate aspectele din viața omului. Oricine se așază pe un scaun crede că nu o să se rupă. Oricine mănâncă sau bea apă crede că o să-i treacă foamea și setea. Oricine se urcă într-un tren, taxi sau avion crede că o să-l ducă la locul stabilit. Oricine răsucește cheia în contact crede că mașina va porni. Atunci când vorbim despre credință, nu există dovezi, deoarece credința înseamnă să te aștepți ca un anumit lucru să se întâmple. Un orb poate crede în răsărit fără să-l vadă. Ce i se poate explica unui orb din naștere despre răsărit sau asfințit?  Biblia vorbește mult despre credință: ,,Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9). ,,Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Credința se asociază cu pocăința pentru că, în timp ce credința este întoarcerea spre Cristos, pocăința este întoarcerea de la pacat.        Cum se formeaza credința? Un om nu poate avea o credință la care nu a fost expus. Orice român ,,se naște ortodox”, orice arab ,,se naște” musulman, orice indian ,,se naște” hindus/budist etc. Imaginați-vă că un copil crede puternic că se poate juca cu câinele vecinului fără să pățească ceva rău. Într-o zi câinele îl mușcă. După ce experimentează durerea și sperietura, constrâns de propria lui experiență, își modifică credința cu privire la câini. Pentru restul vieții el va crede puternic că nu trebuie să se joace cu un câine străin.  Ce nu este credința? Credința nu este un sentiment, este o convingere. Credința nu este o proiecție în viitor, aceasta este speranță. Credința nu este bănuială, este o încredere neclintită. Credința nu este știință, este o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd. Credința presupune cunoaștere. ,,Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Rom. 10:14-17). Deși cunoașterea este indispensabilă, ea nu este suficientă. ,,Și, măcar că știu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuși ei nu numai că le fac, dar și găsesc de buni pe cei ce le fac” (Rom. 1:32). Biblia spune că demonii știu cine este Isus Cristos și care este lucrarea Lui, totuși ei nu ajung să fie mântuiți – ,,și dracii cred și se înfioară” (Iacov 2:19). Adevărata credință în Dumnezeu se supune și se închină Creatorului. Credința autentică presupune decizia de a depinde de Isus Cristos pentru mântuirea sufletului. Făcând acest lucru, omul trece de la poziția de observator al adevărurilor Bibliei la poziția de relaționare spirituală personală cu Isus Cristos.  Din punct de vedere al credinței biblice, oamenii se împart în câteva categorii: necredincioși – oamenii care nu cred în nimic religios; credincioși nepracticanți – oameni care cred, dar nu practică ce cred; credincioși practicanți – oameni care cred și practică ce cred. Credința este singura capacitate care îl pune pe om în relație spirituală cu Creatorul său…”

Sursa:http://bethanynewsite.com/index.php?option=com_content&view=article&id=924:martie-2017&catid=120:pastor-page-romanian&Itemid=1047

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

“Portrete din cioburi” – Iubirea ce menţine aprinsă flacăra vieţii

Portrete1În “Portrete din cioburi” Ligia Seman reia teme din cărţile sale precedente şi compune un roman arborescent, în două volume. Cartea sa este o analiză a eşecului şi triumfului în dragoste, o poveste despre convertirea la Dumnezeu, o istorie de familie, dar şi fresca unei lumi, a societăţii româneşti de dinainte şi după momentul Decembrie 1989. În construcţia sa, romanul “Portrete din cioburi” îmbină componente de roman creştin, roman de dragoste, de moravuri, politic, etc. Romanul poate fi privit şi drept unul intelectual.
Ligia Seman şi lumea din romanele sale
Ligia Seman este o prozatoare română creştină de valoare. Ligia Seman debutează în anul 1995 cu romanul “Funiile dragostei”, urmat de “Handicapul conştiinţei” (1999), “Tragedie şi triumf” (2004) şi “ Domnind peste împrejurările vieţii” (2006) – ultima, un volum de eseuri cu adresabilitate feminină, îmbinate cu psihoterapie, propunând soluţii biblice. Primele două cărţi menţionate prezintă pe lângă experienţa creştină a personajelor, şi o poveste de iubire bine conturată, ce aduce un plus de umanitate şi dă o notă romantică naraţiunii.
„Dincolo de experienţa umană limitată este divinitatea”
„Dincolo de experienţa umană limitată este divinitatea”, afirma cândva, scriitoarea. Acest adevăr este exploatat şi în „Portrete din cioburi”. Aici, Ligia Seman ne demonstrează cu talent că în labirintul ameninţător şi plin de tentaţii înşelătoare al lumii, a rămâne de partea binelui, adevărului şi purităţii reprezintă un act plin de eroism, un test al credinţei şi loialităţii faţă de Dumnezeu. Atât la vârsta adolescenţei cât şi a maturităţii, spiritul de compromis ne încearcă continuu, oferindu-ne ocazii de realizare materială, dar sacrificând idealurile înalte ale curăţiei de suflet, de caracter.
O istorie de viaţă
Una din temele romanului “Portrete din cioburi” ar putea fi atingerea fericirii prin iubire. Pe parcursul acţiunii, Gabriel, fiul lui Emil, ajunge să repete istoria de viaţă a tatălui său. Povestea se repetă cu cele două iubiri ale sale, Stela şi Isa. Autoarea pune foarte mult accent pe aceste idile, încadrându-le perfect în conjuncturi socio-politice specifice. Experienţa trăită de Gabriel cu Stela şi Isa ne arată latura realistă a eroului, însă pe cea şi sentimentală. Aceste relaţii îi determină lui Gabriel, destinul. Iată cum descrie autoarea lupta interioară a lui Gabriel, alături de Isa. „Când opiul trupului nu mai acţiona, în tot mai multe seri, în urma unei beţii a cărnii, Gabriel, obosit şi nervos, răsuflând lângă ea în întunericul dormitorului – îi scăpa printre degete. Trupul îi era lungit lângă ea, dar sufletul lui se îndepărta de ea, se întorcea mereu spre obsesia lui fixă, spre familia ce o părăsise. Stătea nemişcat şi ea la început credea că doarme, dar apoi a înţeles că ochii lui erau deschişi şi realiza la ce se gândeşte el. Era chinuitor gândul că poate nu va mai putea face nimic să-l păstreze.”
În căutarea sensului propriei existenţe
Personajele principale, Emil şi Gabriel, tată şi fiu, vor afla în cele din urmă, prin intermediul experienţelor trăite, sensul propriei existenţe, dar şi sensul existenţei lui Dumnezeu. Din cauza acestor experienţe, inclusiv cele amoroase, cei doi îşi vor schimba, pe măsură ce trece timpul, concepţia despre viaţă, familie şi Divinitate. Emil şi Gabriel sunt personaje complexe şi ocupă poziţii înalte în societate. Cei doi sunt capabili de trăiri interioare profunde, devastatoare. Gabriel este tipul omului filosof, comtemplativ, un intelectual. “Aluziile lui Gorică la faptul că Gabriel e natural înzestrat pentru a urca în vârful piramidei, urmând pilda tatălui său, care în timpul studenţiei fusese secretar al Uniunii Tineretului Comunist, mult timp iscară în sufletul băiatului sentimente şi gânduri contradictorii.”
Credinţa în Dumnezeu, singura forţă pentru supravieţuire
Gabriel, tipul de intelectual care încearcă să se autodepăşească, trăieşte într-o realitate crudă. “Dorinţa uriaşă din interiorul lui de a-şi depăşi propria condiţie, de a se ridica deasupra oamenilor obişnuiţi, se lupta cu aversiunea faţă de armele care îi erau oferite – fuziunea cu teoriile materialismului dialectic. Nu putea accepta această filosofie în primul rând pentru că ea reprezenta fundaţia pe care se clădise viaţa tatălui său. Eşecul acestei vieţi îi adusese atâta suferinţă şi frustrare, încât se ferea de orice ar putea prevesti o istorie asemănătoare. În al doilea rând, politica bazată pe această filosofie excludea credinţa în Dumnezeu, despre care el nu ştia prea multe, dar care fusese totuşi singura forţă ce o ajutase pe mama lui să supravieţuiască şi să vadă un sens în tot ce îndurase.”
Moravurile unei societăţi
Romanul Ligiei Seman “Portrete din cioburi” poate fi considerat şi un roman politic. În paginile cărţii, autoarea evocă societatea socialistă vazută prin ochii unor intelectuali, tată şi fiu, Emil şi Gabriel. Autoarea prezintă moravurile acestei societăţi, falsitatea regimului politic. Însă niciodată nu s-a putut inventa o cale sigură de adormire a conştiinţei atunci când ai avut ocazia să cunoşti chemarea Cuvântului divin. Nu există nici linişte şi nici odihnă pentru cei care aleg să lase deoparte frumuseţea inocenţei de copil al lui Dumnezeu pentru plăcerile şi realizările de o clipă ale compromisului şi păcatului. Nimic nu se compară cu o conştiinţă curată faţă de sine şi faţă de ceea ce este bine şi drept, fiindcă indiferent cât de mult suntem minţiţi de societatea în mijlocul căreia trăim, totuşi Dumnezeu există şi noi am fost creaţi pentru El.

„O stea veşnică pe firmamentul Universului”LigyaSeman18
Tema iubirii de Dumnezeu este omniprezentă în carte, în roman, ea înglobându-le pe cele amintite mai sus. Iubirea, dragostea de Dumnezeu este singurul lucru care îl ţine în viaţă pe Gabriel. Ea a fost singura care i-a menţinut aprinsă flacăra vieţii. El nu a încetat niciodată să creadă în Dumnezeu, indiferent de circumstanţe şi asta l-a definit ca om. Chiar dragostea sa pentru soţie se circumscrie şi se realizează ca urmare a dragostei pentru Creator. „Dragostea profundă dintre un bărbat şi o femeie, cu siguranţă sunt simbolul Celei mai mari opere de Iubire şi Răscumpărare, iar reflectarea acestei iubiri în vieţile celor din jur o stea veşnică pe firmamentul Universului, deosebită de orice altă stea a lumii acesteia.”
În roman, dialogul are un rol foarte bine determinat si foarte important. Autoarea se face uşor înţeleasă şi exprimă totul în fraze simple, pe un ton familiar. La fel ca şi în celelalte romane, şi în “Portrete din cioburi” stilul Ligiei Seman este clar şi concis. Un alt lucru care o apropie pe autoare de cititorii săi este tonul degajat pe care acesta îl foloseşte. Limbajul utilizat demonstrează că Ligia Seman este o bună observatoare a realităţii. Concluzia care se desprinde din romanul “Portrete din cioburi” este că nici negura comunismului, nici tentaţiile bunurilor lumeşti nu pot să stingă dorinţa după Dumnezeu ce ia naştere atunci când ajungi să cunoşti Cuvântul Său. Preţul compromisului este amar şi plin de suferinţă, o cărare ce te aruncă în abisul disperării fără întoarcere. Totuşi, farmecul iubirii divine se revarsă pe drumul celui ce ajunge să învingă, chiar şi în urma multor greşeli, amăgirile unei lumi lipsite de repere morale autentice.
Octavian D. Curpaş
Phoenix, Arizona

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)