Tag Archives: bucurie

Cum trebuie sa venim la Casa Domnului?

In ultimul timp se vorbeste mult de biserica online sau virtuala. Din pacate tot mai multi se scuza ca ei vizioneaza online programele bisericii si de aceea nu mai merg la Adunarea Sfinfilor sau la Casa Domnului. Nu imi propun sa dezbat subiectul bisericii virtuale ci, fiidca studiasem  de curand Psalmul 122 si am gasit cateva raspunsuri la intrebarea: Cum trebuie sa venim la Casa Domnului?, m-am gandit sa le impartasesc cu voi.

1. Cu bucurie. „Mă bucur când mi se spune: „Să mergem la Casa Domnului!“”. Din pacate de multe ori nu ni se intampla asa. Motivele pot fi multe. Poate nu avem motive de bucurie pentru ca cele de tristete le-a sufocat.  Deci, implicit putem spune ca  motivele  de bucurie exista dar nu le-am dat prioritate. Poate ca venim din rutina si ne-a alunecat din maini semnificatia unei astfel de actiuni. Sau poate avem asteptari de la altii ca sa ne creeze bucuria de care avem nevoie ca si cum ea depinde de oamenii din jurul nostru sau de actiunile lor. Lista poate continua, dar ma opresc aici pentru ca la ce ne-ar ajuta sa tot gasim pe motive cu care sa ne justificam lipsa bucuriei cand Psalmistul David este foarte contagios cu starea lui de bucurie cand e vorba sa vina la Casa Domnului.  Da, este o stare care o alegem pe baza unui adevar. Prezenta lui Dumnezeu si partasia cu altii este ecuatia adevarului care ne transforma. Diavolul stie asta si va incerca sa ne devieze de la drumul cel bun, sa ne deturneze si sa nu mai ajungem in prezenta lui Dumnezeu si la partasia cu El cat si cu fratii si surorile noastre.  Iar daca tot ajungem la Casa Domnului, adica in prezenta Sfantului si in prezenta sfintilor, va avea grija sa ne deranjeze, sa ne aduca in minte tot felul de idei care sa ne scoata din prezenta Lui sau sa ne dea tot felul de motive, cica justificate, ca sa nu ne bucuram. Doamne pazeste-ne! Alegem sa ne bucuram pentru ca stim care este valoarea adevarului de a fi in Prezenta Lui.

2. Ca sa petrecem ceva timp impreuna. „Picioarele ni se opresc la porţile tale, Ierusalime.” Cred ca aici ni se sugereaza ideea de a poposi umpic. Din pacate unii vin ultimii la adunarea sfintilor si pleaca primii ca sa fie siguri ca nimeni nu ii deranjeaza cu nimic. Ei cred ca nu trebuie sa dea socoteala la nimeni si poate nici nu vede rostul ca sa stea sa „palavrageasca” cu altii, ca si cum ar fi ceva nespiritual, asta asa ca sa aiba si ei un motiv…  Unele biserici au incercat sa dea un timp „de poposire” sau de socializare si unii au si sarit: Lipseasca ispita! Asta e pacat! La cealalta extrema sunt unii care de cand vin pana cand pleaca parca li s-au intepenit picioarele la porti sau pe holuri. Nu mai pot face pasul in fata. Au ramas lipiti acolo. Stau pe hol. Nu stiu ce lipici folosesc dar cred ca e mai tare ca „super glue”. Cei cu biserica virtuala cred ca le-au inghetat tastatura pe pauza de la inceputul programului. Adevarul e ca trebuie sa ne oprim umpic si sa contemplam Lucrarea lui Dumnezeu. „Ierusalime…”, adica putem spune ca este necesar sa ne oprim si sa tragem aer ca sa vedem maretia institutiei create de Dumnezeu, adica Biserica /Trupul lui Hristos. Cu alte cuvinte, sa incercam sa iesim din rutina religioasa si sa cautam sa patrundem in tainele lucrarii Lui si sa cautam intr-un mod real ca sa ne conectam cu ceea ce vede ochii lui Dumnezeu cand se uita la Biserica. Doamne ajuta!

3. In unitate. „Ierusalime, tu esti zidit ca o cetate facuta dintr-o bucata!”. Deci trebuie sa venim la Casa Domnului in unitate. In ultima vreme, la fel  ca si alte cuvinte, cuvantul  unitate a suferit transformari si a fost redefinit in multe feluri. Parca e la moda acuma ca sa se redefineasca toti termeni. Asa ca, nici acesta nu a scapat de ciurul lor. Pentru unii unitate inseamna sa faci ce face ei sau sa nu iesi din vorba lor. Pentru altii unitate inseamna uniformitate sau aliniere doar cu cei ce le sunt pe plac sau care sunt de-ai lor, din neamul lor, din satul lor… Se invoca in biserici adeseori unitatea in interiorul bisericii, uneori chiar cu orice pret,  dar se neglijeaza unitatea la exterior cu alte biserici. Zic unii: Cum sa ma unesc cu aia pentru ca sunt la libertini … sau la legalisti? Cum sa ma unesc cu aia pentru ca sunt mai slabi sau sunt mai galagiosi  sau sunt prea cuminti? Cum sa ma unesc cu aia pentru ca ei sunt prea penticostali sau prea baptisti sau, Doamne fereste, sunt ortodocsi?

Sunt mahnit in inima mea ca, noi crestinii nu suntem uniti si astfel influenta noastra in societate a scazut. Suntem fragmentati de interese de grup sau de neam, ziduri confesionale, orgolii… Este dureros ca tocmai lucrurile acestea nu ar trebui sa existe la cei ce se numesc copii Domnului. Ma doare cumplit cand vad ca o comunicate mica de 2% din populatia Americii , adica comuninatea LGBT, are mai mare influienta decat 70% din populatia Americii care se declara crestini, sau mai mare decat cei 25% care reprezinta comunitatea crestinilor evanghelici. Ceva nu face sens. Ar trebui sa fie invers. Concluzia este una trista. Crestinismul de azi, in forma in care este definit, nu mai are putere, si-a pierdut puterea de a mai sara. Acest crestinism trebuie reformat. Doamne, te rugam sa aduci Tu aceasta reforma. Schimba-ne! Transforma-ne! Nu vrem ca sa ne inselam singuri!

Dorin Pele

Continuare aici  https://dorinpele.wordpress.com/2017/08/30/cum-venim-la-casa-domnului-partea-a-2-a/

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

“Habacuc” de Cristian Barbosu – Viziunea unei perspective diferite asupra speranţei şi a bucuriei prin credinţă

fam Barbosu 2013Atunci când vine vorba să scrii despre lucruri spirituale este foarte important să te documentezi, să ştii să comunici şi să ai idei creative. În felul acesta, relaţia dintre autor şi cititor este mult îmbunătăţită şi ambii au în egală măsură beneficii: primul se bucură de roadele muncii sale, cel de al doilea de oportunitatea de a-şi îmbogăţi cunoştinţele, de a se dezvolta în ceea ce priveşte sufletul şi intelectul. Cristian Barbosu, scriitor talentat, cu o bogată practică în ale condeiului, cu o evidentă înclinaţie religioasă, dar şi artistică, izbuteşte cu succes acest lucru în cărţile sale. Autorul este pastorul bisericii “Harvest Metanoia” din Arad şi autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu să ştiu despre viaţa de familie”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”, “Cele şapte păcate cardinale” şi  “Obstacole în calea credinţei” (o abordare expozitivă şi apologetică a Evangheliei după Luca) .Cristian este căsătorit cu Anne, originară din Franţa. Împreună au trei fete, Fiona (16), Tara (12) şi Eden (2 ani).

„Habacuc şi Dumnezeu îţi vor deveni prieteni”

Nu este simplu să vorbeşti despre profetul Habacuc. Mai întâi, fiindcă modul în care este scrisă această carte a profetului Habacuc nu este unul atractiv. Iar pe de altă parte, fiindcă subiectul şi întrebările pe care le ridică profetul Habacuc nu se lasă decodificate cu uşurinţă. Pentru a avea o elementară înţelegere a acestei cărţi, este necesară o anumită experienţă spirituală în studiul Bibliei, dar deopotrivă şi o înclinare pastorală din partea celui doritor să cunoască mesajul lui Dumnezeu din cartea profetului Habacuc.  Îmbinând în mod fericit experienţa sa spirituală cu talentul pastoral, Cristian Barbosu izbuteşte în „Habacuc”,  să fie atât cărturarul aplecat asupra sulurilor sfinte, cât şi un îndrumător sufletesc pe calea credinţei. Şi nu întâmplător, Cristian Barbosu chiar reuşeşte să extragă un mesaj viu, sensibil şi aplicabil fiecărui cititor. Chiar de la început, suntem întâmpinaţi cu următoarele cuvinte: „Dincolo de un studiu exegetic, aspectul aplicativ, practic şi personal prevalează, iar Habacuc  şi Dumnezeu îţi vor deveni prieteni, identificându-se cu tine şi problemele tale şi ajutându-te să treci cu bine prin ele. Este o carte pentru minte, pentru inimă, mai ales pentru inimi zdrobite şi frământate, dar şi pentru credinţa zbuciumată a multora dintre noi.”

„Doamne, unde sunt dragostea şi dreptatea Ta?”

De fapt, această carte reuneşte mai multe mesaje predicate de către autor, fapt pentru care putem spune că atunci când o citim, nu facem altceva decât să îl ascultăm pe Cristian Barbosu predicându-ne adevărul din Sfintele Scripturi. Ca formulă de prezentare, volumul este structurat în patru capitole, fiecare conturând o anumită problematică. Astfel, primul capitol are un titlu tulburător prin semnificaţia sa: „Doamne, unde sunt dragostea şi dreptatea Ta?” Mai departe, următorul titlu de capitol este la fel de provocator: „Lasă Dumnezeu păcatul nepedepsit?” Iar după aceea, se pune întrebarea: „Doamne, mai am şanse de scăpare?”, finalul fiind „Habacuc – credinţa”. Cu alte cuvinte, avem un parcurs spiritual, un itinerariu în urma căruia suntem conduşi de la îndoială şi disperare la o credinţă fermă şi neclintită în Dumnezeu.

„O relaţie cu Divinul”

Ca de fiecare dată, Cristian Barbosu nu se limitează doar la citirea şi interpretarea directă a Bibliei, ci adaugă o bibliografie consistentă, ce i-a fost de folos în înţelegerea mesajului cărţii profetului Habacuc. Acest lucru este deosebit de important atunci când studiem Sfânta Scriptură, pentru că putem să aprofundăm mai bine mesajul sfânt, dintr-o perspectivă mai largă, ce presupune obligatoriu, contribuţia unor lucrări de referinţă. În ceea ce priveşte maniera de prezentare, putem remarca modul în care autorul ştie să facă de fiecare dată câte o introducere atractivă, care captează atenţia şi ne dă încredere asupra tratării ulterioare a subiectului. „Umblarea omului cu Dumnezeu implică mai mult decât un simplu crez sau o tradiţie, implică o relaţie cu Divinul, şi nu una platonică, nominală, nici măcar rituală, ci implică o relaţie vie, activă cu Isus, dincolo de religie, dincolo de rutină.”

„Dumnezeu are o perspectivă diferită de a noastră”

De asemenea, pe parcursul prezentărilor pe care le face, autorul trimite la propria sa experienţă, ceea ce dă o notă de autenticitate studiului teologic. Suntem astfel, familiarizaţi cu evenimente cheie din viaţa sa, care l-au determinat într-un fel sau altul să înţeleagă la modul practic mesajul cărţii profetului Habacuc. „Este extraordinar modul în care lucrează Dumnezeu. Când nici nu mă aşteptam, în cele mai bizare şi contrare locuri, prin oamenii cei mai ciudaţi, El a acţionat cu ani înainte de a reuşi eu să înţeleg ceva. De ce? Fiindcă Dumnezeu are o perspectivă diferită de a noastră.”

„Un Dumnezeu drept, sfânt şi iubitor”

Drama profetului Habacuc este de fapt, şi drama noastră, atunci când nu înţelegem ce vrea Dumnezeu să realizeze cu noi şi cu viaţa noastră: „Habacuc era debusolat, şocat şi copleşit. Nu putea împăca atributele lui Dumnezeu, drept, sfânt şi iubitor, cu realităţile pe care le vedea în jurul său. Ceea ce vedea nu se potrivea cu ceea ce credea, cu ceea ce ştia despre Dumnezeu.”

„Dumnezeu este prezent oriunde şi oricând”

Dar trecând dincolo de această disperare, profetul Habacuc ajunge în urma unei experienţe revelatoare, să înţeleagă relaţia cu Dumnezeu dintr-o perspectivă diferită, făcând tranziţia de la tristeţe la bucurie. „Bucuria în încercare pare un concept anormal pentru omul firesc, omul care nu poate înţelege cum de un credincios adevărat poate să stea liniştit în mijlocul furtunii. Aici nu este vorba despre fanatism, ci despre credinţa că Dumnezeu este prezent oriunde şi oricând. El vede totul, ştie totul şi este interesat de fiecare dintre noi, fiindcă ne iubeşte.” Marea diferenţă este conferită de trecerea la o relaţie vie cu Dumnezeu, care se concretizează într-o experienţă plină de viaţă, de bucurie şi împlinire, indiferent de încercare.

Octavian D. Curpaş

Phoenix, Arizona

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)