Tag Archives: Biblia

Între lege şi fărădelege

„Cele şapte păcate cardinale”, Cristian Barbosu, Arad, Carmel Print, 2010, 291 p.7PacateCardinale

Se poate constata în ultima vreme, o creştere a interesului pentru aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu, Biblia, la problemele concrete ale vieţii de zi cu zi. Putem spune că într-un fel sau altul, există nevoia unei redefiniri a creştinismului, în mod deosebit prin realizarea unei apropieri semnificative de problemele cu care ne confruntăm şi la care avem nevoie de o rezolvare autentică. Nu întâmplător, numeroase cărţi de psihoterapie creştină au fost editate şi în limba română, încercând să formeze sau chiar să educe gustul cititorilor în ceea ce priveşte această abordare oarecum neconvenţională în studierea Sfintelor Scripturi.

Cartea „Cele şapte păcate cardinale”, scrisă de pastorul Cristian Barbosu, ne călăuzeşte în lumea fascinantă a înţelegerii mecanismelor de natură sufletească ce stau la baza diferitelor devieri de comportament şi de caracter, descrise simbolic prin noţiunea de cele şapte păcate: mândria, mânia, îmbuibarea, lăcomia, pofta, invidia, apatia.

Cristian Barbosu este păstorul bisericii Metanoia Arad (www.bisericametanoia.ro). Acesta s-a născut la Arad şi a urmat trei şcoli teologice, absolvind (BA) Moody Bible Institute în 1995, Dallas Theological Seminary (ThM) în 1999, şi Trinity Evangelical Divinity School (PhD) în 2009.

Cristian este căsătorit cu Anne, originară din Franţa şi împreună au doua fete, Tara (8 ani) şi Fiona (12 ani). Printre hobby-urile sale se numără cărţile şi muntele. Cristian Barbosu este autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu să ştiu despre viaţa de familie”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”, etc.

Idolii inimii

Clasificarea celor şapte păcate are o istorie mai lungă, ce datează din vremea Evului Mediu, fiind într-o mare măsură legată de teologia romano-catolică a vremii. De-a lungul timpului, această sumă de şapte păcate a fost preluată şi de alte curente religioase, dar şi de artă, în speţă de literatură şi film. Este un lucru deosebit faptul că autorul aduce şi în România, într-o versiune modernă, noţiunea celor şapte păcate.

„În istoria bisericii, s-au identificat şapte păcate cardinale sau păcate de rădăcină, stări spirituale ce generează o mulţime de alte păcate în viaţa unui om. Aceste păcate rup relaţii, înşeală, înlănţuie şi mint, distrugând vieţi şi destine. Mulţi nu le bagă în seamă, dând vina pe temperament, obiceiuri, trecut, circumstanţe – ele fiind însă idoli ai inimii, probleme spirituale adânci, cu multe implicaţii şi consecinţe grave.”

Îmbinând cu talent experienţa pastorală cu aceea de pedagog şi psiholog creştin, autorul reuşeşte să trateze într-un mod original şi axat pe studiul biblic, aceste şapte păcate, schiţând şi eventualele remedii ce se pot aplica. Noutatea acestei cărţi constă în faptul că în loc să se rezume doar la o expunere a celor şapte păcate fundamentale, Cristian Barbosu ne pune în faţă şi diferite chestionare de evaluare, ceea ce o transformă practic, acest volum într-un manual, bazat pe întrebări şi discuţii.

„Fiecare trece pe aici”

În acelaşi timp, inserarea unor studii de caz alături de prezentarea diferitelor învăţături biblice generează o atmosferă de prospeţime care atrage pe cititor şi fixează foarte bine noţiunile ce sunt expuse.

„Puneţi-vă centurile de siguranţă, fiindcă astăzi vom trece printr-o zonă de turbulenţă maximă, intrăm pe teritoriul unui păcat care probabil face cele mai multe ravagii printre tineri, dar nu numai. Fiecare trece pe aici, de cel puţin de câteva ori în viaţă. Unii ajungem răniţi, alţii zdrobiţi, puţini sunt victorioşi, dar mulţi căzuţi, chiar omorâţi de acest păcat teribil de puternic, de sălbatic, universal: pofta.”

„Cele şapte păcate cardinale”, o carte vie şi atractivă

CristiBarbosuAvând certe calităţi de povestitor, Cristian Barbosu reuşeşte să capteze atenţia şi să o menţină de-a lungul întregii cărţi, cu o adresabilitate maximă în rândul potenţialului public cititor. Din acest punct de vedere, putem spune că nu avem de-a face cu o carte scolastică şi nici cu limbajul de lemn religios, ci cu o carte vie, plină de dinamism, atractivă, pe care dacă începi să o citeşti, cu greu o vei mai lăsa din mână până nu o parcurgi în întregime.

Dincolo de a da sfaturi „moralizatoare” sau de a genera o atmosferă de predică, discursul autorului se îmbracă în tonalităţi asemănătoare momentelor în care ai sta de vorbă cu cel mai bun prieten al tău. Această calitate deosebită a lui Cristian Barbosu de a se apropia cu înţelegere şi dragoste de cei pentru care lucrează în calitate de pastor, se transferă şi asupra relaţiei dintre el şi potenţialul cititor.

Iubirea nu este o stare, ci o acţiune

„Nu poţi spune Îl iubesc pe Dumnezeu, dacă nu faci nimic să-ţi demonstrezi iubirea. Iubirea, biblic vorbind, nu este o stare, ci o acţiune. Când ştii că există un păcat de care trebuie să te eliberezi şi ştii că acel păcat Îl răneşte pe Dumnezeul pe care tu îl iubeşti, ce faci? Ce iubeşti tu de fapt? Pe cine iubeşti? Păcatul sau pe Dumnezeu?”

Prin astfel de cuvinte, autorul ne conduce către un punct de decizie în care să abandonăm aceste şapte păcate, precum şi ceea ce decurge din ele, având drept fundament iubirea pe care ar trebui să o dovedim faţă de Dumnezeu. Astfel, „Cele şapte păcate cardinale” se constituie ca o pledoarie convingătoare pentru transformarea interioară pe care Dumnezeu doreşte să o realizeze prin intermediul Cuvântului Său. Am putea spune că autorul, coborând de la înălţimea amvonului, vine în întâmpinarea fiecărui om dispus să asculte, să privească, să creadă şi să acţioneze în direcţia eliberării de sub jugul unor păcate care altfel l-ar distruge atât pe el, cât şi pe cei din jurul său.

Octavian D. Curpaş

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Citim Biblia, cât de des o facem?

“La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.”octavian

Evanghelia lui Ioan, 1.1

Se spune că dacă ajungi la Paris vei fi întrebat ce studii ai. Dacă te afli în Londra, lumea va dori să pună întrebări referitoare la originea ta, va dori să afle din ce arbore genealogic te tragi, dacă eşti de neam nobil sau nu. Dacă ajungi la Washington, întrebarea preliminară va fi: câţi bani ai?

Dincolo de aceste expresii ale curiozităţii umane care pe alocuri se interferează în cele trei ţări, dar şi în alte părţi ale lumii, rolul educaţiei rămâne unul decisiv, atât în Europa, cât şi în Statele Unite.

Dar oare câţi “curioşi” din lumea aceasta mare şi atât de diferită ca structură umană, concepţii, tradiţii, cultură sunt interesaţi dacă tu, ca individ, ai printre preocupările cotidiene şi una legată inexorabil de latura spirituală a existenţei, citirea şi studiul Bibliei? Şi nu fac referire la un studiu specializat, academic, ci la o interpretare primară şi extragerea esenţei din cartea de căpătâi a omenirii.

Potrivit unui clasament întocmit de către societatea “Barna Group” (care-i defineşte ca “Bible-minded” pe cei care citesc Biblia, cel puţin săptămânal), oraşul Phoenix se află pe unul dintre ultimele locuri în ceea ce priveşte citirea Bibliei. Ziarul “The Huffington Post” relata că statisticile obţinute în urma studiului de cercetare efectuat prin intervievarea unui număr de 42.855 de persoane (în perioada 2005-2012), au dezvăluit faptul că doar 17% dintre locuitorii metropolei arizoniene cunosc bine Biblia şi încearcă să-şi ghideze viaţa potrivit preceptelor enunţate în ea.

Oraşele Knoxville şi Chattanooga (din statul Tennessee) se află pe primul loc în clasament, cu ponderea cea mai însemnată în rândul americanilor care nu uită să citească Biblia, măcar o dată pe săptămână.

Georgy Fedorovich Morozov, referindu-se la însemnătatea cărţilor şi a cititului, afirma: „Cartea reflectă ca o oglindă lungul şir de secole al vieţii omenirii, istoria luptei sale pentru existenţă, pentru un viitor mai luminos, suferinţele, bucuriile, înfrângerile şi biruinţele sale toate. Iubiţi cartea, îngrijiţi-o şi citiţi cât mai mult. Cartea ne este prieten credincios, de nădejde.”

La început a fost Cuvântul? Da, dar ce simbolizează acum Cuvântul într-o societate? Ce putere poate să aibă asupra lumii acesteia pline de neprevăzut şi de anomalii? Fără a cădea în latura habotniciei, dar privind cu luciditate spre acest aspect existenţial sensibil, trebuie să recunoaştem că pentru lumea în care trăim, cu bunele şi mai puţin bunele ei deopotrivă, înţelepciunea Cuvântului Biblic şi învăţămintele desprinse din el sunt pârghii şi ghidaje de o valoare nebănuită în planul existenţial al umanităţii.

Octavian D. Curpaş Phoenix, Arizona februarie 2013

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Retinal telangiectasia eye

VESTE BUNA DIN DETROIT

pentru românii din AMERICA / DIASPORA. Prin harul Domnului putem acum ajuta copiii nostrii sa învete si sa retina LIMBA ROMÂNA procurându-le nu numai NOUL TESTAMENT bilingv, ci întreaga BIBLIE. Pe fiecare pagina paralel cu textul ROMÂNESC e tiparit textul în limba ENGLEZA verset cu verset in versiunea noua King James.  Pentru informatii va rog sa sunati la   313 999 4359 

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Cutremurele si sfarsitul lumii.

Dupa un soc pe care l-am experimentat vinerea trecuta la Melbourne, Australia, cand in jurul orei 9:00 pm s-a produs un cutremur de 4,6 grade pe scara Richter, cel mai puternic din ultimile cateva decenii (http://www.theage.com.au/national/melbourne-tremor-one-of-three-20090307-8rsz.html )
am observat acest articol din Romania, care acum la aniversarea cutremurului din ’77 aduce o veste cutremuratoare…cutremur major pana in 2010.

Interesant este faptul ca unul dintre semnele majore pe care Domnul Isus Christos le prezinta ca semnele apropierii sfarsitului sunt cutremurele. Se pare insa ca frecventa, magnitudinea si consecintele catastrofale ale acestora nu fac decat sa confirme faptul ca Domnul Isus Christos a avut dreptate.

Vezi o statistica interesanta mai jos:


Illustration courtesy IRIS Consortium

How many earthquakes of a given magnitude does the Earth have each year? This graph shows you. The Richter scale goes up the left side, along with the effects of the different sizes of earthquake. In the middle is the number of quakes per year in the whole world for each magnitude. On the right are some examples of other energetic events. In equivalent TNT units, magnitude 5 is 2 kilotons, magnitude 6 is 56 kt, magnitude 7 is 2 megatons, magnitude 8 is 56 Mt, and magnitude 9 is 1,800 Mt.

Celor interesati pe subiect le recomand un articol interesant

EARTHQUAKES AND THE END TIMES: A GEOLOGICAL AND BIBLICAL PERSPECTIVE

Steven A. Austin and Mark L. Strauss*(http://www.icr.org/research/index/researchp_sa_r06/)
In final, oare care ar fi consecintele economice, financiare, umane in cazul unei asemenea catastrofe? Cum sa ne pregatim pentru o astfel de eventualitate?  Ar fi interesante marturiile unor supravietuitori ai cutremurului din ’77!

Sa ne pazeasca Dumnezeu de astfel de catastrofe in viitor!

Gabriel Pal

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)