Posts Tagged ‘africa’
Running for a great cause!
- Mail me a check made out to World Vision: 6941N.Karlov st.,Lincolnwood,Il,60712
Famine in Africa: Severe Drought Leaves East Africa in Dire Straits
“Over 11 million people are facing a severe hunger crisis in the Horn of Africa, caused by a deadly drought spreading across the region of East Africa which is the worst experienced by the continent in 60 years.
The drought is having devastating impacts on numerous countries including Somalia, Ethiopia, Kenya, Djibouti, and Eritrea. Tens of thousands of people have already died, and more continue to be at risk, with children highlighted as the most vulnerable.
Staggeringly nearly half a million children are at risk of dying and of catching deadly diseases due to malnutrition…” Full article here
Bibles to be provided for prisoners in developing countries
International (MNN) — Prison ministry Crossroad Bible Institute (CBI)/a> has grown in no small numbers across Africa and has expanded to reach people on nearly every continent of the globe. Interest from inmates in developing countries to participate in Crossroad’s discipleship program is booming. Cynthia Williams says there has been just one problem: “These prisoners were finding it very difficult to obtain Bibles when just getting enough food to eat is a big enough issue. And on top of that, our satellite campus directors were themselves facing limited resources.” Williams says in some prisons in Zambia, as many as 50 prisoners were sharing just one Bible. That made it difficult for inmates to grow in their faith, and also hard for instructors trying to guide students who’ve had little access to the Word. In response,” We are now implementing the international inmate program where we provide Bibles along with the initiation of the program to our students, especially in developing countries.” You can help send Bibles. Our Web site has details.
Full story: http://www.MNNonline.org/article/15442
November Newsletter from Christ For Africa Mission
Christ For Africa Mission nov.2010
Simona Caba – misionara săptămânii – Mozambique
Simona Caba este din Oradea, Biserica Penticostala Betel, am lucrat cu copii multi ani, s-a implicat evanghelizare si misiune impreuna cu tinerii de la biserica si cu parintii ei. A facut scoala biblica “Christ
for the Nations” in Dallas 2001-2002 și în al doilea an a fost in cadrul Scolii de Misiune din CFNI unde am auzit prima data de misune externa. În 2002 a fost în prima calatorie in Mozambique de 6 saptămâni, în 2003 pentru 3 saptămâni in Haiti și 3 luni in Mozambique. Din 2004 ea lucrează ca și misionară în Mozambique (Africa)
Scrisoarea de informare din decembrie 2009
A trecut aproape 1 luna de cand am trecut prin harul Domnului in noul an: plin de surprise, multe taine nedescoperite si multe promisiuni de implinit. Ma rog pentru voi: ca tot ce este adevarat, vrednic de cinste, drept, curat, vrednic de iubit, vrednic de primit, orice fapta buna si orice lauda – sa va fie suflarea, scopul, dorinta si rasplatirea voastra sfanta. Va multumesc din toata inima pentru credinciosia voastra fata de mine in timpuri grele sau bune. Sunteti un dar pretios de la Dumnezeu si o declaratie de dragoste a Lui in viata mea pentru care sunt atat de multumitoare.
Afrika pentru Isus, Massandza
In ciuda multelor obstacole, nu ne-am dat batuti şi în sfarsit avem un frumos acoperiş de tabla pentru biserica pe care o avem în Massandza. Putin mai departe de unde obisnuiam sa ne intalnim, mai in adancul junglei, mult mai aproape de oameni, într-un loc frumos, inconjurat de copaci mango am construit noul acoperiş pentru biserica noastra. Incă nu avem prea mulţi barbati în biserică (majoritatea dintre ei trăiesc în poligamie şi multi beau mult), dar femeile, copiii, tinerii şi liderul Almeida au fost acolo pentru a ne ajuta. Biserica e frumoasa şi va arata mai frumos atunci când va fi plina cu oameni. Suntem mai aproape de unele zone unde nu am evanghelizat pana acum, deci acesta este noul nostru plan. Ne dorim sa ajungem cu Evanghelia in toate aceste locuri noi pentru a spori Imparatia lui Dumnezeu!
Se ridica seceratori pentru Imparatia lui Dumnezeu
Acesta a fost scopul pentru prima noastră conferinţă din Decembrie în Inhaminga. Noi credem că Dumnezeu isi ridica o noua generaţie de ostasi care sa lupte în primele linii în razboiul spiritual: tineri care vor ramane integri şi curati, care le vor arata celor din jur calea de urmat; oameni care vor ajunge atât de aproape de inima lui Dumnezeu, încât vor auzi bătăile inimii Lui pentru cei pierduti; vor fi pasionati pentru cauza şi vor lasa deoparte toate ambiţiile egoiste; acestia vor asculta din dragoste, fiind hotarati până la sfârşitul alergarii sa castige zi de zi noi teritorii pentru generaţia lor.
Împreună cu Susana si Paty am stabilit un program pentru cei 40 de tineri care au venit pentru prima conferinţă. Scopul a fost sa-i ţinem mereu ocupati: să înţeleagă din programul dur care incepea dimineaţa devreme, cat de serioasa este bătălia în care sunt implicati, cât de important este angajamentul lor fata de Comandantul lor şi cum sa transmita acest mesaj şi altora. A fost o bucurie pentru noi să-i avem pe Agostinho şi alti câtiva dintre evangheliştii nostri ca participanti. Ei sunt deja în prima linie, luptand pentru generatia lor; chemarea şi zbuciumul din sufletul lor pentru cei pierduti i-au făcut să părăsească totul şi sa-L serveasca pe Dumnezeu; care le va descoperi mult mai mult din planurile şi din dorinţele Lui.
Dis-de-dimineata, inainte de răsaritul soarelui, am inceput cu inchinarea personala. Mulţi dintre ei au primit revelaţii uimitoare de la Dumnezeu în acele momente. După aceea de la ora 6 am avut cursa de obstacole. Gresind in citirea instrucţiunilor, ratacind drumul, intampinand dificultăţi in a găsi soluţii în această cursă, toate acestea i-au făcut sa se gandeasca mai mult la alergarea lor cu Dumnezeu. A fost un pic greu pentru mine şi Susana (organizare, predica, consiliere şi desfasurare), dar Dumnezeu ne-a dat putere supranaturala sa terminam “propria noastra alergare” in care ne-am angajat. Nu putem să uităm că suntem în luptă in prima linie şi avem în noi tot ceea ce este nevoie pentru a câştiga!
O mare binecuvântare a fost Cuvantul pe care Ellie l-a adus la această conferinţă. A fost ca o trezire inauntru nostru, ceva atât de necesar sa fie transmis de la o generaţie la o alta. Acesti tineri aveau nevoie să cunoască şi să înţeleagă inima şi povara liderilor lor, cei care au facut posiblila prezenta lor acolo. Într-un fel, acest grup special de tineri este ca o recompensa pentru soldatii pionieri care au început să lupte cu mult timp în urmă.
Tot ceea ce Dumnezeu a făcut în viaţa noastră în timpul acestor 4 zile a fost pecetluit în ultima zi printr-o rugăciune de consacrare. După ce au fost împărtasite cateva mărturii uimitoare, cu echipa am facut un lant de rugăciune. Toţi cei prezenti au venit pentru rugăciune si ungere. Prezenţa lui Dumnezeu a fost atât puternica în incapere, încat energia noastră s-a reimprospatat şi reînnoit în totalitate; cu atata bucurie – ca am putut începe următoarea conferinţă care a urmat peste doar 4 zile.
Noi ostasi pentru Împărăţia lui Dumnezeu
Din 24 pana in 27 decembrie am avut la Scoala Biblica din Inhaminga aproximativ 100 de tineri pentru a doua conferinţă. Unii proveneau din bisericile din jungla dimprejurul satucului Inhaminga: Mazamba, Nhamagaringa, Cicuziri, Massandza, Nhansoswe, Kamkomba şi Davila; altii veneau de mult mai departe: Muanza, Xiluviu, Mocumbeze şi Chimoiu.
Am păstrat o parte dintre tinerii care au participat si la prima conferinţă, ca sa impartaseasca şi sa dea mai departe ceea ce învăţasera. Tema a fost “O Viata Crestina Normala”, clădind o baza pentru viaţa lor de creştini: purtându-i prin sângele lui Isus, puterea Crucii, cele 2 imparatii şi puterea Duhului Sfânt. Multi dintre ei s-au intalnit pentru prima oara cu Isus, au primit mantuirea si apoi multi au fost umpluti de Duhul Sfant. Dupa ce Patricia i-a învăţat despre Duhul Sfânt, pentru secţiunea următoare ne-am împărţit în 3 grupe: o grupa a fetelor, alta a baietilor adolescenti si alta a bărbaţilor tineri. În doar câteva minute după ce unii din ei si-au predat viaţa lui Isus, pe când ne aflam inca in rugaciune, au început să fie umpluti cu Duhul Sfânt. Pentru mine a fost una dintre cele mai frumoase experienţe din ultimele zile; a fost ca o rasplata: sa-i vad depăşindu-si ruşinea şi teama, ridicandu-si plini de curaj feţele şi mâinile lăudând pe Dumnezeu. Ce diferenţă a facut în lauda şi slujirea lor, în felul în care au primit Cuvântul şi in atât de multele marturii uimitoare de după. Cu siguranta s-au dus acasă schimbati. Fie ca Dumnezeu sa protejeze seminţa semănata în vieţile lor.
În prima zi a conferintei, l-am intrebat pe Dumnezeu ce simte în legătură cu tinerii acestia, care este planul Lui? M-am uitat la feţele lor: proveneau din locuri atât de
diferite, avand vise şi dorinţe atat de diferite, mulţi dintre ei aveau asteptari atat de mici şi nevoi atat de mari – toate acestea mi-au frant inima şi m-au facut sa-i iubesc atât de mult pe fiecare dintre ei. Mariano vorbea despre un an 2010 foarte diferit. Cred că asa va fi. La sfârşitul acestei conferinte am planuit, ca la sfârşitul fiecărei luni, în locuri diferite, sa avem seminarii de tineret, care vor acoperi tinerii din bisericile din aceea zona. Avem nevoie să protejam seminţa semănata acum şi sa construim pe această baza, sa nu-i lasam să continue singuri umblarea lor cu Isus.
Calatorim şi lucram mult cu cei din zonele cele mai izolate si indepartate, în special cu tinerii din aceste zone. Astfel ni-i se deschid ochii ca sa vedem dificultăţile atât de multe şi situaţiile grele prin care acesti tineri trebuie să treacă. Ii învăţăm cum să trăiască în puritate şi sfinţenie, cum să ramana in dreptate şi sa-si trăiasca viaţa pentru Isus. Ducandu-se acasă insa, se vor confrunta cu acelaşi stil de viata pe care obisnuiau sa-l duca şi pe care părinţii lor încă il mai duc. In această cultură, fetele nu pot alege cu cine şi cum să se căsătorească, astfel ca sunt obligate de părinţii lor să se mute şi să trăiască cu bărbati necreştini, care au deja cateva neveste şi sunt beti cele mai multe ori. Unele dintre aceste fete speciale care au fost cu noi la conferinta, au fost deja “vândute” de către părinţii lor spre a fi a doua, a treia sau a patra soţie unor bărbaţi betivi şi insensibili, care au început să plătească pentru ele cu ani în urmă. La majoritatea acestor fete, noii lor “proprietari” le interzic sa vina la biserică. Daca Dumnezeu nu intervine cu un miracol, lucrurile vor continua tot asa. Venind dintr-o ţară în care aceste situaţii sunt rezolvate de către poliţie şi lege, ştiu că “felul meu” nu va funcţiona aici. Trebuie insa să fie un plan, care aparţine lui Dumnezeu, avem nevoie să-l auzim clar şi sa ne supunem. Dumnezeu îi iubeşte pe aceşti tineri mai mult decât oricine şi planurile Lui sunt sa le dea un viitor şi o nădejde.
Sa ne rugam impreuna si sa continuam sa ne incredem in Dumnezeul nostru care poarta de grija acestei noi generatii care se ridica in Mozambique.
Simona Caba
Mai multe informatii despre misionari gasiti pe www.ro4mission.com
Noi informatii de pe campul de misiune aduse de organizatia “Christ for Africa Mission”
Christ for Africa Mission - sept.09
Jurnal Africa 2008
Iata Jurnalul echipei de la Tineri pentru Misiune care s-au intors din Africa:
3 octombrie
… se pare că visul nostru începe să prindă contur. Chiar suntem în Budapesta în aeroport cam de şase ore, aşteptând cu nerăbdare avionul care ne va duce tot mai aproape de împlinirea chemării noastre.
Aventura e abia la început… şi jurnalul acesta va purta pe paginile lui, scrise lucruri măreţe, impresionante pe care poate nici n-am îndrăznit să le visăm.
Privim spre ce e înainteJ Haide, echipă, curaj!
Probabil că, pentru a defini ce este curajul am putea spune şi că el este primul pas pe care cineva îl face înspre necunoscut, decizia de a te preda lui Dumnezeu fără a mai avea controlul în mâinile tale. Şi asta văd azi, câţiva „curajoşi timizi” care aşteaptă cu nerăbdare avionul spre ţara visată, dar necunoscută, Africa! Avem emoţii, dar suntem plini de entuziasm; aşa începe călătoria noastră…
Iulia
4 octombrie
Aventura din Egipt. Prietenii Danielei, şi anume Johnny şi Pierre ne-au primit ca pe familia lor dragă. Avantajul de a fi TPM-ist e că sunt mereu membri ai acestei mari familii peste tot în lumea asta, care să te primească, să-ţi explice cultura şi să-ţi fie alături pur şi simplu.
Experienţele noi cu cămila prin deşert şi piramidele, toate ne-au priit din plin ca şi o confirmare a faptului că este Domnul acela care ne poartă de grijă în toate, şi că nu suntem săraci ca şi misionari.
Seara de 4 octombrie am petrecut-o într-o harababură de nedescris în aeroportul din Cairo, rugându-ne ca bagajele noastre să ajungă întregi în Uganda. Am ajuns duminică în Entebbe, Uganda, cu o întârziere de câteva ore, şi am moţăit cu toţii într-un microbuz minuscul până în Kampala, apoi Jinja şi în sfârşit acasă.
5 octombrie
Copiii ne-au întâmpinat cu o vorbă care se pare că va rămâne celebră, şi multă vreme ne va fi dor de ea: Muzungu, how are you? Am aflat, mai târziu, că muzungu, înseamnă, alb, vestic… Începe să ne placă noua noastră poreclăJ
Azi am realizat cu adevărat că Domnul a pregătit pentru fiecare din noi să fim aici… Cred că încă sunt atâtea de schimbat în noi, de şlefuit în fiinţele noastre. Ştiu că nu ne vom întoarce la fel de aici. Deja ni se leagă sufletul de oamenii de aici… David, cel care ne-a primit în casa lui e atât de dedicat, fetiţa Denise ne-a furat sufletul la toţi şi copiii, ei au atâta nevoie de iubirea noastră.
6 octombrie
Azi, Samuel ne-a dat câteva linii directive în ceea ce priveşte cultura, religia, comunitatea şi lucrările în care ne vom implica. Samuel e un TPM-ist implicat aici de câţiva ani în biserica locală, iar viziunea lui e să vadă biserica implicată practic în nevoile oamenilor de aici, să le ofere sau mai degrabă să le demonstreze practic dragostea lui Isus.
Ne-a lăsat foarte clar că fustele sunt pentru fete în zona Jinjei, unde noi stăm, altfel am putea fi considerate femei uşoare. Băieţii trebuie să poarte pantaloni lungi, şi încă o regulă: după ora şapte seara (oră la care se face noapte aici) nu mai ieşim pe stradă deloc, există pericolul de a fi jefuit.
Impresionant este faptul că ne-am obişnuit atât de repede cu condiţiile, şi ne-am împăcat cu ideea că ne vom schimba hainele o dată pe săptămână (adică atunci când facem duş). Duşul îl făceam la lumina lunii, iar apa o aduceam de foarte departe, de la un râu din junglă. Mâncarea este bună, de obicei ceai cu lapte dimineaţa şi pâine cu margarină; la amiază cartofi copţi cu varză şi ananas, iar seara alune. Nu sună extrem de gustos, dar este mai mult decât excepţional pentru noi care ne aşteptam la viermi fierţi sau rondele de şarpe prăjit.
Suntem mulţumiţi şi ne bucurăm de ospăţul necurmat din sufletul nostru, şi mai ales suntem încurajaţi prin credinţa că Domnul aici va face lucruri mari.
7 octombrie
O primă zi de slujire adevărată… O parte din noi am fost la muncă practică, am săpat pentru o toaletă, apoi am mers în vizită la familii, ne-am rugat pentru oameni, le-am adus un zâmbet şi un strop de bucurie în sărăcia lor cruntă. Două vrăjitoare au hotărât azi să-şi predea viaţa în mâna Domnului Isus, ne-am rugat pentru ele şi le-am binecuvântat. E aşa o încurajare să vezi cum Dumnezeu este cel care poate să schimbe vieţi, şi o face prin noi…
Un alt grup din echipă au slujit la o clinică lucrând cu copii şi femei însărcinate, iar câteva fete au vizitat familiile copiilor cu dizabilităţi. Toţi am fost impresionaţi de sărăcia de aici, de nevoi, de mizeria în care trăiesc… şi fiecare din noi am simţit o aşa de mare neputinţă şi limitare în ceea ce putem face aici.
8 octombrie
O zi în care am învăţat câteva lucruri practice în ceea ce priveşte vaccinarea noilor născuţi, cântărirea lor etc. Clinica de aici, din Bukeka, înfiinţată de misionari, are mare nevoie de finanţare. Ne-a uimit modul nesteril în care se făceau toate lucrurile, plus de asta lipsa de medicamente, de instrumente, de personal specializat. Clinica de aici este un loc bun de slujire pentru cei cu pregătire în domeniu şi cu chemare în direcţia aceasta.
Pentru echipa de fete a fost o reală bucurie slujirea de la şcoală. Cred cu tărie că au fost o binecuvântare pentru acei copii. Echipa băieţilor însă a primit o mare dezamăgire când au dat de apă la groapa lor pentru toaleta respectivă… Nu ştiu ei însă ce îi aşteaptă!
9 octombrie
Am fost eu cea care a luat parte la dezamăgirea lui Adin, care a dat tot ce a fost mai bun din el pentru această muncă practică în serviciul unei văduve care ştia că o facem în numele Domnului Isus. Tot ce s-a muncit acolo, la sfârşitul zilei s-a surpat, şi m-a durut de-a dreptul când Adin a rostit cuvintele: „toată munca asta… degeaba”.
Gazda noastră de aici, David a fost cu adevărat o încurajare pentru noi, a încercat să ne ridice moralul şi să ne mângâie, el, misionar încercat, pe noi, tinerii fără experienţă în misiune. Un lucru a rămas clar: nici un lucru bun nu se face fără sacrificiu…
Ceilalţi membri ai echipei s-au bucurat în lucrarea iniţiată de Spring of Hope în ajutorarea copiilor cu dizabilităţi.
10 octombrie
Happy Birthday, Julia
De dimineaţă încă, se arată o zi mare… toţi şuşotesc şi plănuiesc surprize în avans; abia aşteptăm seara.
Până atunci însă, fiecare la munca lui: eu cu Mihai am săpat o groapă de gunoi pentru reziduurile de la clinică, şi în acelaşi timp ne-am bucurat de sfaturile, îndemnurile şi experienţa lui David – un om extraordinar pe care Domnul îl foloseşte aici într-un mod deosebit.
E adevărat! Azi a fost ziua mea! De dimineaţă, după timpul de rugăciune petrecut la clinică, am plecat împreună cu echipa de la Spring of Hope la o clinică mai îndepărtată unde am slujit mulţi copii cu dizabilităţi. Am ajutat la diagnosticarea lor, am dat sfaturi, ne-am rugat. Ziua a trecut aşa de repede, iar după ora 18 ne-am întors acasă. Încă de dimineaţă am primit binecuvântări din partea celor din echipă, pupici de la fete, flori de la copii.
Seara în schimb, a fost cu adevărat… wow, n-am cuvinte să spun cum! Am simţit că mi se pregăteşte o surpriză, toţi şuşoteau, iar seara la cină primul miracol a fost cartofii prăjiţi şi cola!!! Mult suc şi apoi mult, mult ananas. Mai târziu, după multe râsete a venit cea mai mare surpriză, şi anume, tortul din Africa. M-am simţit iubită de cei din echipă, şi am simţit iubire pentru ei. Cadoul apoi! Un ananas mare împachetat în frunze imense de bambus. A fost o zi de bucurie pentru mine şi vreau să mulţumesc Domnului şi echipei (fiecăruia în parte) pentru harul de a ne bucura împreună în Africa la cei 22 de ani ai mei. Fiţi binecuvântaţi dragii mei!
Julia
12 octombrie
La Kangulumira a ales Domnul să ne folosească astăzi. Am slujit oamenii de acolo, am făcut în stradă, în mijlocul satului coregrafii, scenete şi am cântat Domnului. Mihai a predicat în engleză, se descurcă din ce în ce mai bine…
De dimineaţă am fost la biserică şi ne-am bucurat acolo împreună cu fraţii. Am fost împărţiţi pe patru grupuri mai mici, şi am reuşit să vizităm patru biserici africane, cu muzică tipică lor, nelipsitele bongos-uri, dansuri şi bucurie la maxim. Totuşi nu se compară cu veselia pe care am avut-o în Domnul în Kangulumira pe stradă. Ne bucurăm că l-am împărtăşit pe Isus.
Faza cea mai faină din ziua de azi a fost dimineaţă, când băieţii s-au aranjat toţi la patru ace şi şi-au scos până şi crema de pantofi, ca să-i facă lucioşi, după care au pornit înspre biserici prin noroiul portocaliu din junglă.
13 octombrie
Azi ne-am rugat pentru un copil bolnav de malarie. Era atât de trist, iar Daniela a simţit punând mâna pe el cum febra îi scade simţitor.
Am început astăzi de asemenea construcţia bucătăriei lui David, gazda noastră. Acest proiect a fost finanţat de echipa noastră şi ne bucurăm atât de mult să putem fi o binecuvântare pentru omul acesta atât de dedicat şi care ne îndrăgeşte atât de mult.
14 octombrie
O adevărată zi de glorie! Am finalizat în sfârşit toaleta din Kangulumira care ne-a dat atâta bătaie de cap în ultimul timp. Am zidit împreună cu Adin, Alin şi Andreea o zi întreagă cu mâna (duceam lipsă de mistrie), dar s-a meritat din plin. Am fost extrem de mândri de întregul proiect şi ne-am fotografiat cu ea de parcă era World Trade Center. Am ajuns târziu de tot acasă, noaptea, (de fapt era abia ora opt jumătate, dar se înserase deja de două ore), în lumina frumoşilor licurici.
Acasă, am primit vestea de la Daniela că ne vom întâlni cu Loren Cunningham în Kenia şi ne vom ruga împreună. Abia aşteptăm să-l vedem, să ne vorbească despre primii lui paşi ca misionar, primele eşecuri în lucrare, primele visuri şi viziuni… ce entuziasmaţi suntem. Pe de altă parte însă ne doare inima să lăsăm aici atâţia oameni minunaţi cu care ne-am obişnuit şi am început să-i îndrăgim. E greu, dar mergem mai departe.
15 octombrie
Penultima zi în Uganda… prima zi în care eu am mers la copiii cu dizabilităţi. După multe eforturi ale colegilor de echipă de a mă convinge să mă urc pe motocicletă, am realizat că nu-i chiar aşa urât pe cât îmi închipuiam. Am mers prin junglă, împreună cu Ema, un tânăr dedicat acestei lucrări.
Am vizitat astăzi mai multe familii ale copiilor cu dizabilităţi… mulţi trăiesc in mijlocul junglei, am ajuns la ei cu motocicletele, într-o sărăcie de nedescris. Unii nu aveau nici măcar ce să îmbrace, şi erau trataţi destul de iresponsabil de familiile lor… Ne-am rugat pentru ei, şi am adus zâmbete pe faţa multora, însă în inima mea a rămas durerea viitorului lor fără speranţă.
M-am bucurat să mă pot ruga pentru aceşti copii cu probleme, să-i strâng de mână, să le fiu alături… Cred că pentru ei a însemnat mult, iar familiile lor au înţeles cu siguranţă mesajul nostru, şi anume, dragostea ce a arătat-o Isus la cruce.
Mai târziu Ema ne-a dus la Nil să vedem cascada, un loc deosebit unde poţi admira în voie minunăţiile ce le-a creat Domnul pentru noi (nu ştiam că Nilul izvorăşte din Uganda).
16 octombrie
O zi petrecută împreună cu nişte fete prostituate, acasă la Mary, femeia care se ocupă de ceva timp de această lucrare. Ele ne-au împărtăşit experienţele şi momentele dramatice prin care au trecut în urma războiului, (multe şi-au văzut familiile măcelărite), şi nevoile care le-au împins să adopte o astfel de viaţă. Am povestit şi noi lucrarea Domnului în vieţile noastre, iar ele şi-au manifestat dorinţa vie de-a ieşi din modul acesta de trai. Am mers apoi la biserică împreună, loc unde Domnul ne-a folosit în mod special pentru aceste femei cu risc care au făcut primul pas în a părăsi modul păcătos de viaţă şi a începe o viaţă nouă cu Isus.
Seara, am avut un timp special cu David şi familia lui. Am sărbătorit cu cartofi prăjiţi, cola şi cocoşul obraznic care ne-a trezit dimineaţa la cinci jumătate (fiind ameninţat la ora respectivă de Alin că va fi fiert sau împuşcat în cap în cel mai scurt timp).
Stau şi privesc cerul şi curcubeul minunat pe care l-am primit în dar de la Dumnezeu în ultima zi petrecută în Uganda.
Privesc în urmă şi nu-mi vine să cred cât de repede au trecut cele două săptămâni. Într-adevăr m-am simţit ca acasă în Africa. Oamenii au fost minunaţi, mâncarea surprinzător de bună, a fost chiar mai frumos decât mă aşteptam. Câteva momente, oameni care îmi vor rămâne mult timp în memorie:
· Ema, copilul pe care l-am vizitat împreună cu cei de la Spring of Hope. Avea 10 ani şi suferea de sindromul Down, iar degetele de la mâini şi picioare îi erau infectate cu viermi. Le-am curăţat cu o lamă şi şerveţele umede. Ema nu a plâns deloc, a fost impresionant.
· Cristine, o fată care umbla în bote, dar plină de bucurie venea în fiecare zi la noi şi cântam şi ne jucam împreună.
· Dansul african de la sfârşitul evanghelizării din Kangulumira a fost cu adevărat un vis împlinit.
· Ziua petrecută cu fetele prostituate, valoarea pe care am văzut-o în ele, faptul că şi-au predat viaţa lui Dumnezeu… astea sunt clipele pentru care trăiesc, pentru care merită să lupţi.
Andreea
17 octombrie
Pornim din Uganda înspre Nairobi, Kenia. Ne trezim la cinci patruzeci şi maşina care trebuie să ne transporte la autogară întârzie o oră şi jumătate… timpul african! Abia la şapte treizeci vine maşina şi după eforturi disperate de a înghesui toate bagajele, pornim în sfârşit. Abia ce reuşim să ne rugăm pentru drum, că la 200 de metri de casă ne trezim că se rupe un telescop sau o roată, din cauza greutăţii.
Ştiam că autobuzul nostru spre Nairobi porneşte la opt, şi că noi facem o oră până în autogară, asta dacă prindem un taxi în cel mai scurt timp. Am coborât pe strada pietruită cu bagajele în spinare până la şosea, de unde am luat un alt microbuz… şi bineînţeles, pentru prima dată ne-am bucurat de timpul african, căci deşi am ajuns târziu, autobuzul nostru încă nu venise. Am mai aşteptat cinci minute aproximativ şi a venit autobuzul în care ne-am petrecut următoarele 13 ore.
Ajunşi în Nairobi, ne întâmpină Claxon Tudor, contactul nostru de aici, un fost fotbalist care acum predă la şcoala de media din Africa de Sud. Tocmai în această perioadă a programat să se întoarcă în ţara natală, cu o mică echipă (pastor Letson, Paul şi pastor Omondy) şi să lucreze aici cu copii şi tineri afectaţi de conflictul electoral de la începutul acestui an. Ne-a adus la o casă de rugăciune a bisericii, undeva la 40 de kilometri de Nairobi, înspre graniţa cu Tanzania. Ne-a uimit pe toţi buna lui dispoziţie şi cheful de glume, însă ne-a şocat şi mai tare povestea lui. El a hotărât să se întoarcă aici în Kenia deoarece familia lui a fost afectată cu adevărat de conflictul politic care a avut loc. Cumnatul lui a fost atacat cu o macetă în faţa copilului său de zece ani. Pe 27 decembrie 2007 au avut loc alegeri, care se spune că au fost falsificate, iar populaţia a început să protesteze. Guvernul nu s-a lăsat şi a răspuns cu gloanţe. Peste cinci mii de oameni au fost omorâţi în două săptămâni de măcel, şi aproximativ opt sute de biserici au fost arse. Au rămas mulţi orfani, care în scurt timp vor fi îndeajuns de maturi să pună în aplicare planurile de răzbunare care s-au născut în mintea lor atunci când şi-au văzut familiile distruse.
Aici e punctul în care Claxon vrea să acţioneze, şi a hotărât să ne implice împreună cu el în lucrarea aceasta, dacă Domnul ne-a adus aici tocmai acum. Ne bucurăm să primim în fiecare zi astfel de confirmări, şi anume că a fost planul Lui clar să fim aici, fiecare din noi.
18 octombrie
Ne-am trezit de dimineaţă cu o girafă în spatele casei – impresionantă privelişte. Am pornit apoi înspre Nairobi la conferinţa liderilor TPM din Africa. Loren Cunningham plecase deja în Tanzania şi n-am mai avut bucuria să-l întâlnim. Nici Sam, prietenul nostru din Uganda nu mai era, apucase să plece şi el înspre Kampala când am ajuns noi la biserică unde a avut loc întâlnirea. De oboseală simţeam că adormim pe scaune… iar după cinci ore de program fără nici o pauză am ieşit pentru a merge undeva să mâncăm, însă nu înainte de a primi binecuvântarea liderilor TPM şi rugăciunea lor pentru misiunea noastră.
Restaurantul la care am mâncat arăta de-a dreptul urât, mâncarea însă a fost acceptabilă. Aşteptam acum cu nerăbdare să ajungem înapoi acasă, însă ne-am mai bucurat de o peripeţie pe drum. Autobuzul nu avea faruri, şi am fost opriţi de mai multe ori de poliţie, şi reţinuţi o oră pe marginea şoselei pline de praf, obosiţi şi cu răbdarea întinsă până la culme.
19 octombrie
Ajungem undeva pe la ora zece la biserică (un restaurant improvizat, cam cu 20 de membri), Esther era păstorul – o femeie puternică, cu viziune şi hotărâtă pentru lucrarea Domnului. Am avut şi noi un program cu scenete, mărturii, după care liderii au făcut spălarea picioarelor – frumoasă formă de smerenie. Programul s-a prelungit până la ora două, însă ne-am bucurat în mod real cu fraţii aceştia primitori şi carismatici.
La ora cinci pornim înspre Kisumu, orăşelul unde au avut loc conflictele politice. Am fost cazaţi pe la ora unu noaptea, când am ajuns, la un orfelinat. Foarte mulţumiţi de condiţii, am adormit fără grijă cu oboseala noastră acumulată pe drum. Am făcut şi coregrafii într-o benzinărie pe drumJ
20 octombrie
Prima zi în Kisumu, un loc frumos, unde o familie hotărâtă să slujească pe Domnul au început un orfelinat în urmă cu 16 ani, în 1992. Aveau o casă cu o singură cameră şi acolo au luat 16 copii de pe stradă să-i crească, să-i educe şi să le dea un viitor. Am vizitat de dimineaţă orfelinatul. Astăzi au 102 copii şi o clădire mult mai mare, amplasată chiar la marginea unui slum – loc în care mai au 470 de copii cu care ei lucrează. Au deschis de asemenea o şcoală primară şi o biserică.
Am pornit să vizităm familii şi copii în slum. Ne-a întâmpinat un miros îngrozitor încă înainte să intrăm acolo. Toate gunoaiele le depozitează pe jos în faţa caselor, iar apă beau dintr-un pârâu extrem de murdar care trece pe acolo şi este plin de gunoi.
Fraţii de la orfelinat împreună cu misionarii din Africa de Sud şi cu liderii noştri au intrat în casele oamenilor, s-au rugat pentru familii, au vorbit cu ei şi i-au încurajat. Noi ne-am ocupat de copiii care veneau înspre noi ca să ne ia de mână şi că ceară o îmbrăţişare. Ne-am jucat cu ei, ne-am rugat pentru ei şi am cântat cu toţii. Cei de la orfelinat au mai luat o fetiţă a cărei mamă murise cu o săptămână în urmă – o scumpete de fată cam de doi ani care acum locuia cu nişte vecini, tatăl ei o abandonase. Mai târziu Adin a numit-o Rebeca.
21 octombrie
Azi am fost la rugăciune pentru familii şi bolnavi prin slum. Împreună cu Letson am pus mâna peste oameni şi nu mă îndoiesc că au fost vindecaţi, doi şi-au predat viaţa Domnului.
După masa am mers la fotbal cu băieţii, ne-am jucat acolo cu copiii, iar fraţii din Africa de Sud au avut un mesaj pentru ei. I-am văzut şi pe masai, cel mai vechi trib din Africa, oameni care arată de-a dreptul primitiv cu arcuri şi haine colorate atârnate de ei.
22 octombrie
Ziua noastră liberă – o excursie la lacul Victoria. Am fost treziţi la cinci patruzeci şi cinci de către Letson, ne-am îmbrăcat buimăciţi, nevenindu-ne să credem că aşa începe ziua noastră „de odihnă”. Am slujit la orfelinat până la ora zece, spălând pe copii şi lustruindu-le pantofii, i-am pregătit pentru şcoală.
Am pornit înspre lac cu aşteptări mari, şi cu costumele de baie. Ne-am trezit însă că apa era murdară şi rece, nici poveste de nisip sau loc unde am putea face baie. Oamenii de acolo ne agresau de-a dreptul de îndată ce-am coborât din maşină oferindu-ne îngheţată, steguleţe, locuri în restaurant… de toate. Am mâncat în final la un restaurant tipic african pe malul lacului, peşte şi cartofi prăjiţi, însă am terminat ziua cam frustraţi deoarece n-am avut parte nici de distracţie nici de odihnă.
23 octombrie
De dimineaţă bună, chiar de la ora şapte ne-am trezit, iar eu, ca şi un erou al patriei am spălat două haine pe care le-am atârnat în cameră, iar apoi ne-am deplasat la orfelinat unde am luat micul dejun şi ne-am apucat de treabă, respectiv eu personal la spălat de haine. După prânz am plecat la liceu unde am întâlnit tineri care ne-au prezentat scenete, iar apoi am avut parte de un fotbal pe cinste pe un teren extrem de pietruit.
Alin
În jurul orelor 16 ne-am întors pe jos la orfelinat, după care am mers la biserică pregătiţi de program. Când eram pe punctul de a ieşi în faţă, ne trezim că biserica se termină. Nu ne-a venit să credem când oamenii au început să părăsească biserica, surprinderea noastră a fost la cotă maximă. Am rămas oricum la biserică şi am dansat ceva vreme în stil african, după care am răbdat cu stoicism (încercând să învingem oboseala) încă două ore vizionarea filmului Isus împreună cu copiii şi oamenii din slum.
24 octombrie
Astăzi, pentru ultima zi în Kisumu, s-a planificat micul dejun la ora opt, dar spre surprinderea noastră, la opt am aterizat la şcoala Salem pentru un timp devoţional cu elevii şi profesorii. Deşi nepregătiţi, pentru mine acest timp a fost foarte util, fiind mişcat de nevoia tinerilor de a avea un viitor plin de speranţă. Trebuia să plecăm spre satul natal al lui Claxon după micul dejun, dar plecarea s-a întârziat şi astfel am avut cel mai bun prânz la orfelinatul Salem. Când am pornit în sfârşit la drum, nu ştiam încă sigur dacă vom călători 60 de kilometri sau 500. După cam şapte ore de drum, nu fără peripeţii, am ajuns în jungla lui Claxon. Băştinaşii ne-au întâmpinat cu uimire şi ospitalitate, probabil suntem primii muzungi aici. Datorită mlaştinii am părăsit maşinile şi după un kilometru de aventură prin noaptea plină de licurici şi noroi am ajuns la destinaţie.
Mihai
Am ajuns în sfârşit în Rakoro, satul lui Claxon, loc unde am aflat că încă mai sunt oameni care nu au văzut în viaţa lor un alb, un televizor sau o maşină. Ne-au întâmpinat acasă la Claxon toţi bărbaţii importanţi ai satului, păstorul chiar şi aproape toţi fraţii lui. Ne uimea modul straniu şi curios în care ne priveau aceşti oameni, mai târziu însă am aflat că au venit de la 15 kilometri pe jos doar ca să ne vadă pe noi, primii albi care au păşit vreodată în această junglă. Ne-au pregătit o cină tipic africană: am mers şi am ales un ţap pe care l-au sacrificat şi l-au prăjit, totul durând cam patru ore, iar noi eram istoviţi şi flămânzi.
25 octombrie
Am pornit pe la 11 din Rakoro, acel sat uitat în mijlocul junglei, şi ne-am petrecut întreagă ziua pe drum. Am făcut mişto pe treaba asta cu toţi cei din echipă în cele 12 ore de „outreach pe maşină”. Undeva pe la zece şi ceva noaptea am ajuns în Nakuru, un oraş cam la 150 kilometri distanţă de Nairobi, unde ne aşteptau nişte fraţi la o şcoală – orfelinat care ne-au rugat să rămânem pe duminică pentru programul cu copiii. Ne-a şocat sărăcia orfelinatului, văzând 18 fete dormind în aceeaşi cameră aproape fără spaţiu personal. Ne-am bucurat însă să vedem ospitalitatea lor, şi bucuria de la biserică.
Călătoria cea lungă de pe ziua de azi nu s-a desfăşurat însă fără peripeţii. Ajunşi în Nakuru noaptea pe o furtună groaznică, începe să ne urmărească o maşină de poliţie. Speriaţi am tras pe stânga, iar poliţiştii au ieşit cu carabinele, agitaţi şi nervoşi, comunicându-ne că la câteva străzi mai încolo tocmai a avut loc un jaf, iar noi ca şi albi suntem foarte expuşi. Poliţia ne-a escortat până la orfelinat, iar noi am realizat de câte pericole ne-a ferit Domnul, neştiind câte s-au petrecut în jurul nostru.
26 octombrie
Ne-am bucurat la biserica din cadrul acestei şcoli împreună cu tinerii de acolo, le-am prezentat scenete, coregrafii, iar prietenii noştri din Africa de Sud au avut mesaje extraordinare pentru ei. După-masă am pornit înspre Nairobi, şi am ajuns seara târziu; măcar ne-am bucurat de o mâncare bună românească gătită de fetele noastre, iar apoi de paturile noastre de „acasă”.
27 octombrie
Teoretic zi liberă, practic, am pornit pe jos înspre un vârf de munte aflat aici în apropiere, unde se găseşte un renumit loc de rugăciune. Ne-am rugat acolo pentru Kenia, pentru guvern, pentru oameni, pentru unitatea echipei, iar apoi am continuat drumul pe jos înspre un orăşel din apropiere.
28 octombrie
O parte din echipă a mers la grădina zoologică, o altă parte a venit cu mine la medic. De câteva zile mă simţeam extrem de rău, iar pentru siguranţă au hotărât să mă ducă forţat la cel mai apropiat spital. Am făcut un test de malarie şi a ieşit negativ (slavă Domnului). Mi-au dat, în orice caz, o grămadă de medicamente… nu ştiu nici astăzi exact pentru ce…
29 octombrie
Echipa a pornit dimineaţă înspre Nairobi pentru a lucra în cel mai mare slum din Kenia. Eu am rămas acasă, rugându-mă pentru fiecare dintre muzungiJ
30 octombrie
Echipa a plecat împreună cu cei de la Spring of Hope la orfelinat. Eu am rămas acasă cu cei doi pretinşi oameni ai rugăciunii, am stat închisă în casă toată ziua, iar după-masa la cinci am ieşit, fiind întâmpinată de poveştile celor doi. După două ore au apărut în sfârşit muzungii, împreună cu Jeremiah, scăpându-mă de „binecuvântările” celor doi…
31 octombrie
Am petrecut ziua împreună cu TPM Nairobi. De dimineaţă am asistat la cursurile DTS, iar spre seară am făcut împreună cu cei 18 studenţi scenete, drame şi ne-am bucurat împreună.
1 noiembrie
La cumpărături prin piaţa masailor in Nairobi. Am învăţat cu adevărat să negociem la toate produsele posibile, de la eşarfe, la bongosuri, brăţări şi alte zeci de produse tipic africane pe care le-am luat ca şi amintiri din Africa noastră draga…
Laura F
