Pentru prima data in Romania: Poti invata sa prezinti Evanghelia cu mijloace media moderne!

Vino intr-o AVENTURA fascinanta cu Dumnezeu! Invata sa folosesti mijloacele MASS MEDIA pentru El! Hai sa ducem Evanghelia pana la marginile pamantului!


Traim timpuri in care telefonul, computerul, televizorul, Ipod-ul, internetul, ocupa din ce in ce mai mult timp si spatiu in viata noastra. Tehnologia avanseaza rapid si patrunde in cele mai indepartate colturi ale lumii, inaintea misionarilor, chiar inaintea accesului la apa curata sau la medicamentele de baza. In orice bordei din Africa sau din India gasesti un radio sau un televizor si in locuri in care nu au existat niciodata sisteme de telefonie fixa, nici macar electricitate, au ajuns foarte populare mobilele. Vorbim despre noi moduri de comunicare, despre o generatie care nu concepe lumea decat înconjurata de butoane si de imagini sau sunete electronice. Studiile sociologilor arata ca peste 50% din populatia lumii este sub 25 de ani si ca tinerii petrec o medie de 8 ore/zi folosind mass media. Cativa km patrațt dintr-un oraa american (Hollywood) a ajuns sa dicteze valori, comportamente si tendinte unui intreg glob.
In acesta lume, este nevoie de COMUNICATORI CRESTINI CU INFLUIENTA!

 

Scoala Internationala de Ucenicie incepe in 2 martie 2009, dureaza 5 luni: 3 luni teorie, 2 luni misiune national si international in: Africa, India, Asia, Macedonia, Republica Moldova. Profilul ei este Mass Media si Evanghelizarea Tinerilor. Pentru prima data in tara noastra ai ocazia sa combini lucrarea crestina, misiunea, cu folosirea unor instrumente moderne de comunicare pentru a fi eficienti in generatia noastra.

Aceasta scola te ajuta cu sprijinul unor profesori si misionari cu experienta din tara si strainatate:- sa-L cunosti mai bine pe Dumnezeu: sa ai o perspectiva biblica asupra lumii; sa intelegi planul Lui de salvare a omenirii; sa-ti descoperi personalitatea, darurile si identitatea ta in Hristos; sa cunosti lucruri din caracterul tau care trebuie schimbate sau imbunatatite;

sa-L faci cunoscut pe Dumnezeu: vei invata si experimenta noi metode de evanghelizare/ lucrare crestina prin folosirea mijloacelor moderne de comunicare: video, foto, internet, radio etc; vei castiga experienta in misiunea locala si internationala: evanghelizare prin sport, coregrafie, lucru cu copii/tineri, marturii, ajutorare etc

 

 

 

Recomandat pentru tineri/ persoane interesate de folosirea mijloacelor media in evanghelizari, biserici, misiuni si lucrari crestine interne si internationale.

 

Fosti studenti ai Scolii Internationale de Ucenicie isi spun parerea:

 

“O parte din misiunea SIU am fost in Medgidia. Este foarte diferita de alte zone din Romania pe care le-am vazut pana acum. E o cultura diferita, un oras cu multi turci. Muzica turca este frumoasa. A fost interesant sa vizitez oamenii de aici si sa vad un alt stil de viata. M-am bucurat in special sa ma intalnesc cu copiii de aici care sunt draguti si plini de energie. Si tinerii sunt energici. Acest lucru creaza o atmosfera buna dar uneori e provocator sa lucrezi cu ei!”

Anna P., Marea Britanie, studenta SIU

 „Am purtat ani de zile povara neiertarii, a condamnarii si a fricii de oameni. Am inteles acum harul lui Dumnezeu si pot sa spun ca El m-a eliberat. Insa lucrul cel mai mare pe care l-am decoperit a fost sa-L cunosc pe Dumnezeu ca TATA. Eu nu mi-am cunoascut tatal natural niciodata, astfel ca mi-a fost intotdeauna greu sa ma raportez la Dumnezeu ca la un TATA. Acum insa, pentru prima data I-am dat voie lui Dumnezeu sa se apropie de mine si sa-mi spuna: Fiica mea!”

Ionela B, Republica Moldova, studenta SIU

 “Am terminat un SIU international in domeniul mass media si productie video. Pe langa faptul ca am descoperit noi mijloace de a-i sluji lui Dumnezeu si de a fi astfel eficienta in generatia noastra, Dumnezeu a avut multe alte surprize pentru mine. Cea mai mare a fost aceea ca am ajuns “pana la marginile pamantului” in misiune in Africa de Sud si Uganda. Am slujit acolo in sate, in cartiere cu bordeie, in biserici locale, am dus Evanghelia unor oameni care mai practica inca vrajitoria si sunt robii superstitiilor si pacatului. Am inteles ca niciodata nu poti sa spui ca s-a facut destul in lucrarea Domnului si ca sunt inca asa de multi care au nevoie sa auda Vestea Buna. M-am intors la TPM Medias hotarata sa investesc in alti tineri romani, sa-i ajut sa-si aprinda mai mult chemarea la misiune si la evanghelizarea prin mijloace moderne media.”

Dana A., acum in stafful SIU Medias

“Este un intuneric spiritual profound si este nevoie de multa rugaciune si lucratori inarmati cu armele luminii care sa lupte pentru aducerea imparatiei lui Dumnezeu in inimile oamenilor. Este nevoie de lucratori plini de dragoste si credinta care sa fie modele influente intre musulmani”

Mihail B., student SIU

Mai multe detalii pe situl Tineri Pentru Misiune Medias

 

ALATURA-TE SI TU UNEI ECHIPE CARE POATE INFLUIENTA GENERATIA NOASTRA!

 

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Jurnal Africa 2008

Iata Jurnalul echipei de la Tineri pentru Misiune care s-au intors din Africa:

3 octombrie

… se pare că visul nostru începe să prindă contur. Chiar suntem în Budapesta în aeroport cam de şase ore, aşteptând cu nerăbdare avionul care ne va duce tot mai aproape de împlinirea chemării noastre.

Aventura e abia la început… şi jurnalul acesta va purta pe paginile lui, scrise lucruri măreţe, impresionante pe care poate nici n-am îndrăznit să le visăm.

Privim spre ce e înainteJ Haide, echipă, curaj!

 

Probabil că, pentru a defini ce este curajul am putea spune şi că el este primul pas pe care cineva îl face înspre necunoscut, decizia de a te preda lui Dumnezeu fără a mai avea controlul în mâinile tale. Şi asta văd azi, câţiva „curajoşi timizi” care aşteaptă cu nerăbdare avionul spre ţara visată, dar necunoscută, Africa! Avem emoţii, dar suntem plini de entuziasm; aşa începe călătoria noastră…

Iulia

 

4 octombrie

Aventura din Egipt. Prietenii Danielei, şi anume Johnny şi Pierre ne-au primit ca pe familia lor dragă. Avantajul de a fi TPM-ist e că sunt mereu membri ai acestei mari familii peste tot în lumea asta, care să te primească, să-ţi explice cultura şi să-ţi fie alături pur şi simplu.

Experienţele noi cu cămila prin deşert şi piramidele, toate ne-au priit din plin ca şi o confirmare a faptului că este Domnul acela care ne poartă de grijă în toate, şi că nu suntem săraci ca şi misionari.

Seara de 4 octombrie am petrecut-o într-o harababură de nedescris în aeroportul din Cairo, rugându-ne ca bagajele noastre să ajungă întregi în Uganda. Am ajuns duminică în Entebbe, Uganda, cu o întârziere de câteva ore, şi am moţăit cu toţii într-un microbuz minuscul până în Kampala, apoi Jinja şi în sfârşit acasă.

 

5 octombrie

Copiii ne-au întâmpinat cu o vorbă care se pare că va rămâne celebră, şi multă vreme ne va fi dor de ea: Muzungu, how are you? Am aflat, mai târziu, că muzungu, înseamnă, alb, vestic… Începe să ne placă noua noastră poreclăJ

Azi am realizat cu adevărat că Domnul a pregătit pentru fiecare din noi să fim aici… Cred că încă sunt atâtea de schimbat în noi, de şlefuit în fiinţele noastre. Ştiu că nu ne vom întoarce la fel de aici. Deja ni se leagă sufletul de oamenii de aici… David, cel care ne-a primit în casa lui e atât de dedicat, fetiţa Denise ne-a furat sufletul la toţi şi copiii, ei au atâta nevoie de iubirea noastră.

 

 

6 octombrie

Azi, Samuel ne-a dat câteva linii directive în ceea ce priveşte cultura, religia, comunitatea şi lucrările în care ne vom implica. Samuel e un TPM-ist implicat aici de câţiva ani în biserica locală, iar viziunea lui e să vadă biserica implicată practic în nevoile oamenilor de aici, să le ofere sau mai degrabă să le demonstreze practic dragostea lui Isus.

Ne-a lăsat foarte clar că fustele sunt pentru fete în zona Jinjei, unde noi stăm, altfel am putea fi considerate femei uşoare. Băieţii trebuie să poarte pantaloni lungi, şi încă o regulă: după ora şapte seara (oră la care se face noapte aici) nu mai ieşim pe stradă deloc, există pericolul de a fi jefuit.

Impresionant este faptul că ne-am obişnuit atât de repede cu condiţiile, şi ne-am împăcat cu ideea că ne vom schimba hainele o dată pe săptămână (adică atunci când facem duş). Duşul îl făceam la lumina lunii, iar apa o aduceam de foarte departe, de la un râu din junglă. Mâncarea este bună, de obicei ceai cu lapte dimineaţa şi pâine cu margarină; la amiază cartofi copţi cu varză şi ananas, iar seara alune. Nu sună extrem de gustos, dar este mai mult decât excepţional pentru noi care ne aşteptam la viermi fierţi sau rondele de şarpe prăjit.

Suntem mulţumiţi şi ne bucurăm de ospăţul necurmat din sufletul nostru, şi mai ales suntem încurajaţi prin credinţa că Domnul aici va face lucruri mari.

 

7 octombrie

O primă zi de slujire adevărată… O parte din noi am fost la muncă practică, am săpat pentru o toaletă, apoi am mers în vizită la familii, ne-am rugat pentru oameni, le-am adus un zâmbet şi un strop de bucurie în sărăcia lor cruntă. Două vrăjitoare au hotărât azi să-şi predea viaţa în mâna Domnului Isus, ne-am rugat pentru ele şi le-am binecuvântat. E aşa o încurajare să vezi cum Dumnezeu este cel care poate să schimbe vieţi, şi o face prin noi…

Un alt grup din echipă au slujit la o clinică lucrând cu copii şi femei însărcinate, iar câteva fete au vizitat familiile copiilor cu dizabilităţi. Toţi am fost impresionaţi de sărăcia de aici, de nevoi, de mizeria în care trăiesc… şi fiecare din noi am simţit o aşa de mare neputinţă şi limitare în ceea ce putem face aici.

 

8 octombrie

O zi în care am învăţat câteva lucruri practice în ceea ce priveşte vaccinarea noilor născuţi, cântărirea lor etc. Clinica de aici, din Bukeka, înfiinţată de misionari, are mare nevoie de finanţare. Ne-a uimit modul nesteril în care se făceau toate lucrurile, plus de asta lipsa de medicamente, de instrumente, de personal specializat. Clinica de aici este un loc bun de slujire pentru cei cu pregătire în domeniu şi cu chemare în direcţia aceasta.

Pentru echipa de fete a fost o reală bucurie slujirea de la şcoală. Cred cu tărie că au fost o binecuvântare pentru acei copii. Echipa băieţilor însă a primit o mare dezamăgire când au dat de apă la groapa lor pentru toaleta respectivă… Nu ştiu ei însă ce îi aşteaptă!

 

9 octombrie

Am fost eu cea care a luat parte la dezamăgirea lui Adin, care a dat tot ce a fost mai bun din el pentru această muncă practică în serviciul unei văduve care ştia că o facem în numele Domnului Isus. Tot ce s-a muncit acolo, la sfârşitul zilei s-a surpat, şi m-a durut de-a dreptul când Adin a rostit cuvintele: „toată munca asta… degeaba”.

Gazda noastră de aici, David a fost cu adevărat o încurajare pentru noi, a încercat să ne ridice moralul şi să ne mângâie, el, misionar încercat, pe noi, tinerii fără experienţă în misiune. Un lucru a rămas clar: nici un lucru bun nu se face fără sacrificiu…

Ceilalţi membri ai echipei s-au bucurat în lucrarea iniţiată de Spring of Hope în ajutorarea copiilor cu dizabilităţi.

 

10 octombrie

Happy Birthday, Julia

De dimineaţă încă, se arată o zi mare… toţi şuşotesc şi plănuiesc surprize în avans; abia aşteptăm seara.

Până atunci însă, fiecare la munca lui: eu cu Mihai am săpat o groapă de gunoi pentru reziduurile de la clinică, şi în acelaşi timp ne-am bucurat de sfaturile, îndemnurile şi experienţa lui David – un om extraordinar pe care Domnul îl foloseşte aici într-un mod deosebit.

 

 

E adevărat! Azi a fost ziua mea! De dimineaţă, după timpul de rugăciune petrecut la clinică, am plecat împreună cu echipa de la Spring of Hope la o clinică mai îndepărtată unde am slujit mulţi copii cu dizabilităţi. Am ajutat la diagnosticarea lor, am dat sfaturi, ne-am rugat. Ziua a trecut aşa de repede, iar după ora 18 ne-am întors acasă. Încă de dimineaţă am primit binecuvântări din partea celor din echipă, pupici de la fete, flori de la copii.

Seara în schimb, a fost cu adevărat… wow, n-am cuvinte să spun cum! Am simţit că mi se pregăteşte o surpriză, toţi şuşoteau, iar seara la cină primul miracol a fost cartofii prăjiţi şi cola!!! Mult suc şi apoi mult, mult ananas. Mai târziu, după multe râsete a venit cea mai mare surpriză, şi anume, tortul din Africa. M-am simţit iubită de cei din echipă, şi am simţit iubire pentru ei. Cadoul apoi! Un ananas mare împachetat în frunze imense de bambus. A fost o zi de bucurie pentru mine şi vreau să mulţumesc Domnului şi echipei (fiecăruia în parte) pentru harul de a ne bucura împreună în Africa la cei 22 de ani ai mei. Fiţi binecuvântaţi dragii mei!

Julia

 

12 octombrie

La Kangulumira a ales Domnul să ne folosească astăzi. Am slujit oamenii de acolo, am făcut în stradă, în mijlocul satului coregrafii, scenete şi am cântat Domnului. Mihai a predicat în engleză, se descurcă din ce în ce mai bine…

De dimineaţă am fost la biserică şi ne-am bucurat acolo împreună cu fraţii. Am fost împărţiţi pe patru grupuri mai mici, şi am reuşit să vizităm patru biserici africane, cu muzică tipică lor, nelipsitele bongos-uri, dansuri şi bucurie la maxim. Totuşi nu se compară cu veselia pe care am avut-o în Domnul în Kangulumira pe stradă. Ne bucurăm că l-am împărtăşit pe Isus.

Faza cea mai faină din ziua de azi a fost dimineaţă, când băieţii s-au aranjat toţi la patru ace şi şi-au scos până şi crema de pantofi, ca să-i facă lucioşi, după care au pornit înspre biserici prin noroiul portocaliu din junglă.

 

13 octombrie

Azi ne-am rugat pentru un copil bolnav de malarie. Era atât de trist, iar Daniela a simţit punând mâna pe el cum febra îi scade simţitor.

Am început astăzi de asemenea construcţia bucătăriei lui David, gazda noastră. Acest proiect a fost finanţat de echipa noastră şi ne bucurăm atât de mult să putem fi o binecuvântare pentru omul acesta atât de dedicat şi care ne îndrăgeşte atât de mult.

 

14 octombrie

O adevărată zi de glorie! Am finalizat în sfârşit toaleta din Kangulumira care ne-a dat atâta bătaie de cap în ultimul timp. Am zidit împreună cu Adin, Alin şi Andreea o zi întreagă cu mâna (duceam lipsă de mistrie), dar s-a meritat din plin. Am fost extrem de mândri de întregul proiect şi ne-am fotografiat cu ea de parcă era World Trade Center. Am ajuns târziu de tot acasă, noaptea, (de fapt era abia ora opt jumătate, dar se înserase deja de două ore), în lumina frumoşilor licurici.

Acasă, am primit vestea de la Daniela că ne vom întâlni cu Loren Cunningham în Kenia şi ne vom ruga împreună. Abia aşteptăm să-l vedem, să ne vorbească despre primii lui paşi ca misionar, primele eşecuri în lucrare, primele visuri şi viziuni… ce entuziasmaţi suntem. Pe de altă parte însă ne doare inima să lăsăm aici atâţia oameni minunaţi cu care ne-am obişnuit şi am început să-i îndrăgim. E greu, dar mergem mai departe.

 

15 octombrie

Penultima zi în Uganda… prima zi în care eu am mers la copiii cu dizabilităţi. După multe eforturi ale colegilor de echipă de a mă convinge să mă urc pe motocicletă, am realizat că nu-i chiar aşa urât pe cât îmi închipuiam. Am mers prin junglă, împreună cu Ema, un tânăr dedicat acestei lucrări.

Am vizitat astăzi mai multe familii ale copiilor cu dizabilităţi… mulţi trăiesc in mijlocul junglei, am ajuns la ei cu motocicletele, într-o sărăcie de nedescris. Unii nu aveau nici măcar ce să îmbrace, şi erau trataţi destul de iresponsabil de familiile lor… Ne-am rugat pentru ei, şi am adus zâmbete pe faţa multora, însă în inima mea a rămas durerea viitorului lor fără speranţă.

M-am bucurat să mă pot ruga pentru aceşti copii cu probleme, să-i strâng de mână, să le fiu alături… Cred că pentru ei a însemnat mult, iar familiile lor au înţeles cu siguranţă mesajul nostru, şi anume, dragostea ce a arătat-o Isus la cruce.

Mai târziu Ema ne-a dus la Nil să vedem cascada, un loc deosebit unde poţi admira în voie minunăţiile ce le-a creat Domnul pentru noi (nu ştiam că Nilul izvorăşte din Uganda).

 

16 octombrie

O zi petrecută împreună cu nişte fete prostituate, acasă la Mary, femeia care se ocupă de ceva timp de această lucrare. Ele ne-au împărtăşit experienţele şi momentele dramatice prin care au trecut în urma războiului, (multe şi-au văzut familiile măcelărite), şi nevoile care le-au împins să adopte o astfel de viaţă. Am povestit şi noi lucrarea Domnului în vieţile noastre, iar ele şi-au manifestat dorinţa vie de-a ieşi din modul acesta de trai. Am mers apoi la biserică împreună, loc unde Domnul ne-a folosit în mod special pentru aceste femei cu risc care au făcut primul pas în a părăsi modul păcătos de viaţă şi a începe o viaţă nouă cu Isus.

Seara, am avut un timp special cu David şi familia lui. Am sărbătorit cu cartofi prăjiţi, cola şi cocoşul obraznic care ne-a trezit dimineaţa la cinci jumătate (fiind ameninţat la ora respectivă de Alin că va fi fiert sau împuşcat în cap în cel mai scurt timp).

 

Stau şi privesc cerul şi curcubeul minunat pe care l-am primit în dar de la Dumnezeu în ultima zi petrecută în Uganda.

Privesc în urmă şi nu-mi vine să cred cât de repede au trecut cele două săptămâni. Într-adevăr m-am simţit ca acasă în Africa. Oamenii au fost minunaţi, mâncarea surprinzător de bună, a fost chiar mai frumos decât mă aşteptam. Câteva momente, oameni care îmi vor rămâne mult timp în memorie:

·        Ema, copilul pe care l-am vizitat împreună cu cei de la Spring of Hope. Avea 10 ani şi suferea de sindromul Down, iar degetele de la mâini şi picioare îi erau infectate cu viermi. Le-am curăţat cu o lamă şi şerveţele umede. Ema nu a plâns deloc, a fost impresionant.

·        Cristine, o fată care umbla în bote, dar plină de bucurie venea în fiecare zi la noi şi cântam şi ne jucam împreună.

·        Dansul african de la sfârşitul evanghelizării din Kangulumira a fost cu adevărat un vis împlinit.

·        Ziua petrecută cu fetele prostituate, valoarea pe care am văzut-o în ele, faptul că şi-au predat viaţa lui Dumnezeu… astea sunt clipele pentru care trăiesc, pentru care merită să lupţi.

Andreea

 

17 octombrie

Pornim din Uganda înspre Nairobi, Kenia. Ne trezim la cinci patruzeci şi maşina care trebuie să ne transporte la autogară întârzie o oră şi jumătate… timpul african! Abia la şapte treizeci vine maşina şi după eforturi disperate de a înghesui toate bagajele, pornim în sfârşit. Abia ce reuşim să ne rugăm pentru drum, că la 200 de metri de casă ne trezim că se rupe un telescop sau o roată, din cauza greutăţii.

Ştiam că autobuzul nostru spre Nairobi porneşte la opt, şi că noi facem o oră până în autogară, asta dacă prindem un taxi în cel mai scurt timp. Am coborât pe strada pietruită cu bagajele în spinare până la şosea, de unde am luat un alt microbuz… şi bineînţeles, pentru prima dată ne-am bucurat de timpul african, căci deşi am ajuns târziu, autobuzul nostru încă nu venise. Am mai aşteptat cinci minute aproximativ şi a venit autobuzul în care ne-am petrecut următoarele 13 ore.

Ajunşi în Nairobi, ne întâmpină Claxon Tudor, contactul nostru de aici, un fost fotbalist care acum predă la şcoala de media din Africa de Sud. Tocmai în această perioadă a programat să se întoarcă în ţara natală, cu o mică echipă (pastor Letson, Paul şi pastor Omondy) şi să lucreze aici cu copii şi tineri afectaţi de conflictul electoral de la începutul acestui an. Ne-a adus la o casă de rugăciune a bisericii, undeva la 40 de kilometri de Nairobi, înspre graniţa cu Tanzania. Ne-a uimit pe toţi buna lui dispoziţie şi cheful de glume, însă ne-a şocat şi mai tare povestea lui. El a hotărât să se întoarcă aici în Kenia deoarece familia lui a fost afectată cu adevărat de conflictul politic care a avut loc. Cumnatul lui a fost atacat cu o macetă în faţa copilului său de zece ani. Pe 27 decembrie 2007 au avut loc alegeri, care se spune că au fost falsificate, iar populaţia a început să protesteze. Guvernul nu s-a lăsat şi a răspuns cu gloanţe. Peste cinci mii de oameni au fost omorâţi în două săptămâni de măcel, şi aproximativ opt sute de biserici au fost arse. Au rămas mulţi orfani, care în scurt timp vor fi îndeajuns de maturi să pună în aplicare planurile de răzbunare care s-au născut în mintea lor atunci când şi-au văzut familiile distruse.

Aici e punctul în care Claxon vrea să acţioneze, şi a hotărât să ne implice împreună cu el în lucrarea aceasta, dacă Domnul ne-a adus aici tocmai acum. Ne bucurăm să primim în fiecare zi astfel de confirmări, şi anume că a fost planul Lui clar să fim aici, fiecare din noi.

 

18 octombrie

Ne-am trezit de dimineaţă cu o girafă în spatele casei – impresionantă privelişte. Am pornit apoi înspre Nairobi la conferinţa liderilor TPM din Africa. Loren Cunningham plecase deja în Tanzania şi n-am mai avut bucuria să-l întâlnim. Nici Sam, prietenul nostru din Uganda nu mai era, apucase să plece şi el înspre Kampala când am ajuns noi la biserică unde a avut loc întâlnirea. De oboseală simţeam că adormim pe scaune… iar după cinci ore de program fără nici o pauză am ieşit pentru a merge undeva să mâncăm, însă nu înainte de a primi binecuvântarea liderilor TPM şi rugăciunea lor pentru misiunea noastră.

Restaurantul la care am mâncat arăta de-a dreptul urât, mâncarea însă a fost acceptabilă. Aşteptam acum cu nerăbdare să ajungem înapoi acasă, însă ne-am mai bucurat de o peripeţie pe drum. Autobuzul nu avea faruri, şi am fost opriţi de mai multe ori de poliţie, şi reţinuţi o oră pe marginea şoselei pline de praf, obosiţi şi cu răbdarea întinsă până la culme.

 

19 octombrie

Ajungem undeva pe la ora zece la biserică (un restaurant improvizat, cam cu 20 de membri), Esther era păstorul – o femeie puternică, cu viziune şi hotărâtă pentru lucrarea Domnului. Am avut şi noi un program cu scenete, mărturii, după care liderii au făcut spălarea picioarelor – frumoasă formă de smerenie. Programul s-a prelungit până la ora două, însă ne-am bucurat în mod real cu fraţii aceştia primitori şi carismatici.

La ora cinci pornim înspre Kisumu, orăşelul unde au avut loc conflictele politice. Am fost cazaţi pe la ora unu noaptea, când am ajuns, la un orfelinat. Foarte mulţumiţi de condiţii, am adormit fără grijă cu oboseala noastră acumulată pe drum. Am făcut şi coregrafii într-o benzinărie pe drumJ

 

20 octombrie

Prima zi în Kisumu, un loc frumos, unde o familie hotărâtă să slujească pe Domnul au început un orfelinat în urmă cu 16 ani, în 1992. Aveau o casă cu o singură cameră şi acolo au luat 16 copii de pe stradă să-i crească, să-i educe şi să le dea un viitor. Am vizitat de dimineaţă orfelinatul. Astăzi au 102 copii şi o clădire mult mai mare, amplasată chiar la marginea unui slum – loc în care mai au 470 de copii cu care ei lucrează. Au deschis de asemenea o şcoală primară şi o biserică.

Am pornit să vizităm familii şi copii în slum. Ne-a întâmpinat un miros îngrozitor încă înainte să intrăm acolo. Toate gunoaiele le depozitează pe jos în faţa caselor, iar apă beau dintr-un pârâu extrem de murdar care trece pe acolo şi este plin de gunoi.

Fraţii de la orfelinat împreună cu misionarii din Africa de Sud şi cu liderii noştri au intrat în casele oamenilor, s-au rugat pentru familii, au vorbit cu ei şi i-au încurajat. Noi ne-am ocupat de copiii care veneau înspre noi ca să ne ia de mână şi că ceară o îmbrăţişare. Ne-am jucat cu ei, ne-am rugat pentru ei şi am cântat cu toţii. Cei de la orfelinat au mai luat o fetiţă a cărei mamă murise cu o săptămână în urmă – o scumpete de fată cam de doi ani care acum locuia cu nişte vecini, tatăl ei o abandonase. Mai târziu Adin a numit-o Rebeca.

 

21 octombrie

Azi am fost la rugăciune pentru familii şi bolnavi prin slum. Împreună cu Letson am pus mâna peste oameni şi nu mă îndoiesc că au fost vindecaţi, doi şi-au predat viaţa Domnului.

După masa am mers la fotbal cu băieţii, ne-am jucat acolo cu copiii, iar fraţii din Africa de Sud au avut un mesaj pentru ei. I-am văzut şi pe masai, cel mai vechi trib din Africa, oameni care arată de-a dreptul primitiv cu arcuri şi haine colorate atârnate de ei.

 

22 octombrie

Ziua noastră liberă – o excursie la lacul Victoria. Am fost treziţi la cinci patruzeci şi cinci de către Letson, ne-am îmbrăcat buimăciţi, nevenindu-ne să credem că aşa începe ziua noastră „de odihnă”. Am slujit la orfelinat până la ora zece, spălând pe copii şi lustruindu-le pantofii, i-am pregătit pentru şcoală.

Am pornit înspre lac cu aşteptări mari, şi cu costumele de baie. Ne-am trezit însă că apa era murdară şi rece, nici poveste de nisip sau loc unde am putea face baie. Oamenii de acolo ne agresau de-a dreptul de îndată ce-am coborât din maşină oferindu-ne îngheţată, steguleţe, locuri în restaurant… de toate. Am mâncat în final la un restaurant tipic african pe malul lacului, peşte şi cartofi prăjiţi, însă am terminat ziua cam frustraţi deoarece n-am avut parte nici de distracţie nici de odihnă.

 

23 octombrie

De dimineaţă bună, chiar de la ora şapte ne-am trezit, iar eu, ca şi un erou al patriei am spălat două haine pe care le-am atârnat în cameră, iar apoi ne-am deplasat la orfelinat unde am luat micul dejun şi ne-am apucat de treabă, respectiv eu personal la spălat de haine. După prânz am plecat la liceu unde am întâlnit tineri care ne-au prezentat scenete, iar apoi am avut parte de un fotbal pe cinste pe un teren extrem de pietruit.

Alin

 

În jurul orelor 16 ne-am întors pe jos la orfelinat, după care am mers la biserică pregătiţi de program. Când eram pe punctul de a ieşi în faţă, ne trezim că biserica se termină. Nu ne-a venit să credem când oamenii au început să părăsească biserica, surprinderea noastră a fost la cotă maximă. Am rămas oricum la biserică şi am dansat ceva vreme în stil african, după care am răbdat cu stoicism (încercând să învingem oboseala) încă două ore vizionarea filmului Isus împreună cu copiii şi oamenii din slum.

 

24 octombrie

Astăzi, pentru ultima zi în Kisumu, s-a planificat micul dejun la ora opt, dar spre surprinderea noastră, la opt am aterizat la şcoala Salem pentru un timp devoţional cu elevii şi profesorii. Deşi nepregătiţi, pentru mine acest timp a fost foarte util, fiind mişcat de nevoia tinerilor de a avea un viitor plin de speranţă. Trebuia să plecăm spre satul natal al lui Claxon după micul dejun, dar plecarea s-a întârziat şi astfel am avut cel mai bun prânz la orfelinatul Salem. Când am pornit în sfârşit la drum, nu ştiam încă sigur dacă vom călători 60 de kilometri sau 500. După cam şapte ore de drum, nu fără peripeţii, am ajuns în jungla lui Claxon. Băştinaşii ne-au întâmpinat cu uimire şi ospitalitate, probabil suntem primii muzungi aici. Datorită mlaştinii am părăsit maşinile şi după un kilometru de aventură prin noaptea plină de licurici şi noroi am ajuns la destinaţie.

Mihai

 

Am ajuns în sfârşit în Rakoro, satul lui Claxon, loc unde am aflat că încă mai sunt oameni care nu au văzut în viaţa lor un alb, un televizor sau o maşină. Ne-au întâmpinat acasă la Claxon toţi bărbaţii importanţi ai satului, păstorul chiar şi aproape toţi fraţii lui. Ne uimea modul straniu şi curios în care ne priveau aceşti oameni, mai târziu însă am aflat că au venit de la 15 kilometri pe jos doar ca să ne vadă pe noi, primii albi care au păşit vreodată în această junglă. Ne-au pregătit o cină tipic africană: am mers şi am ales un ţap pe care l-au sacrificat şi l-au prăjit, totul durând cam patru ore, iar noi eram istoviţi şi flămânzi.

 

25 octombrie

Am pornit pe la 11 din Rakoro, acel sat uitat în mijlocul junglei, şi ne-am petrecut întreagă ziua pe drum. Am făcut mişto pe treaba asta cu toţi cei din echipă în cele 12 ore de „outreach pe maşină”. Undeva pe la zece şi ceva noaptea am ajuns în Nakuru, un oraş cam la 150 kilometri distanţă de Nairobi, unde ne aşteptau nişte fraţi la o şcoală – orfelinat care ne-au rugat să rămânem pe duminică pentru programul cu copiii. Ne-a şocat sărăcia orfelinatului, văzând 18 fete dormind în aceeaşi cameră aproape fără spaţiu personal. Ne-am bucurat însă să vedem ospitalitatea lor, şi bucuria de la biserică.

Călătoria cea lungă de pe ziua de azi nu s-a desfăşurat însă fără peripeţii. Ajunşi în Nakuru noaptea pe o furtună groaznică, începe să ne urmărească o maşină de poliţie. Speriaţi am tras pe stânga, iar poliţiştii au ieşit cu carabinele, agitaţi şi nervoşi, comunicându-ne că la câteva străzi mai încolo tocmai a avut loc un jaf, iar noi ca şi albi suntem foarte expuşi. Poliţia ne-a escortat până la orfelinat, iar noi am realizat de câte pericole ne-a ferit Domnul, neştiind câte s-au petrecut în jurul nostru.

 

26 octombrie

Ne-am bucurat la biserica din cadrul acestei şcoli împreună cu tinerii de acolo, le-am prezentat scenete, coregrafii, iar prietenii noştri din Africa de Sud au avut mesaje extraordinare pentru ei. După-masă am pornit înspre Nairobi, şi am ajuns seara târziu; măcar ne-am bucurat de o mâncare bună românească gătită de fetele noastre, iar apoi de paturile noastre de „acasă”.

 

27 octombrie

Teoretic zi liberă, practic, am pornit pe jos înspre un vârf de munte aflat aici în apropiere, unde se găseşte un renumit loc de rugăciune. Ne-am rugat acolo pentru Kenia, pentru guvern, pentru oameni, pentru unitatea echipei, iar apoi am continuat drumul pe jos înspre un orăşel din apropiere.

 

28 octombrie

O parte din echipă a mers la grădina zoologică, o altă parte a venit cu mine la medic. De câteva zile mă simţeam extrem de rău, iar pentru siguranţă au hotărât să mă ducă forţat la cel mai apropiat spital. Am făcut un test de malarie şi a ieşit negativ (slavă Domnului). Mi-au dat, în orice caz, o grămadă de medicamente… nu ştiu nici astăzi exact pentru ce…

 

29 octombrie

Echipa a pornit dimineaţă înspre Nairobi pentru a lucra în cel mai mare slum din Kenia. Eu am rămas acasă, rugându-mă pentru fiecare dintre muzungiJ

 

30 octombrie

Echipa a plecat împreună cu cei de la Spring of Hope la orfelinat. Eu am rămas acasă cu cei doi pretinşi oameni ai rugăciunii, am stat închisă în casă toată ziua, iar după-masa la cinci am ieşit, fiind întâmpinată de poveştile celor doi. După două ore au apărut în sfârşit muzungii, împreună cu Jeremiah, scăpându-mă de „binecuvântările” celor doi…

 

31 octombrie

Am petrecut ziua împreună cu TPM Nairobi. De dimineaţă am asistat la cursurile DTS, iar spre seară am făcut împreună cu cei 18 studenţi scenete, drame şi ne-am bucurat împreună.

 

1 noiembrie

La cumpărături prin piaţa masailor in Nairobi. Am învăţat cu adevărat să negociem la toate produsele posibile, de la eşarfe, la bongosuri, brăţări şi alte zeci de produse tipic africane pe care le-am luat ca şi amintiri din Africa noastră draga…

Laura F

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Plan de Rugaciune USA

    

Asezarea geografica :   

  America de Nord, invecinandu-se cu Oceanul Atlantic de Nord si Oceanul Pacific de Nord, intre Canada si Mexic.     

North America, bordering both the North Atlantic Ocean and the North Pacific Ocean, between Canada and Mexico .”  (CIA-The World Factbook )  

Populatia : 303.8 de  milioane (July 2008 est.)  (CIA-The World Factbook )

 

Religia:  Protestant 51.3%, Roman Catholic 23.9%, Mormon 1.7%, other Christian 1.6%, Jewish 1.7%, Buddhist 0.7%, Muslim 0.6%, other or unspecified 2.5%, unaffiliated 12.1%, none 4% (2007 est.)    (CIA-The World Factbook )  

 

Ethnic groups:  

white 79.96%, black 12.85%, Asian 4.43%, Amerindian and Alaska native 0.97%, native Hawaiian and other Pacific islander 0.18%, two or more races 1.61% (July 2007 estimate)

note: a separate listing for Hispanic is not included because the US Census Bureau considers Hispanic to mean a person of Latin American descent (including persons of Cuban, Mexican, or Puerto Rican origin) living in the US who may be of any race or ethnic group (white, black, Asian, etc.); about 15.1% of the total US population is Hispanic 

 

   2 Cronici 7:13,14 “Când voi închide cerul, şi nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să mănânce ţara, când voi trimite ciuma în poporul Meu: dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara.”  

“If I shut up the heavens so that there is no rain, or if I command the locust to devour the land, or if I send pestilence among My people, and My people who are called by my name humble themselves and pray and seek my face and turn from their wicked ways, then I will hear from heaven, will forgive their sin, and will heal their land.”  (II Chronicles 7:13-14)

 

Benjamin Franklin, certainly one of the least religious of the Founding Fathers and co-authors of the Declaration of Independence, reminded his fellow delegates at the Constitutional Convention of 1787 for the need prayer in and by our government bodies said it best.

“In the beginning of the contest with Great Britain, when we were sensible of danger, we had daily prayer in this room for the Divine protection. Our prayers, sir, were heard, and they were graciously answered. All of us who were engaged in the struggle must have observed frequent instances of a superintending Providence in our favor… And have we now forgotten that powerful Friend? Or do we imagine we no longer need His assistance? I have lived, sir, a long time, and the longer I live, the more convincing proofs I see of this truth-that God governs in the affairs of men. And if a sparrow cannot fall to the ground without His notice, is it probable that an empire can rise without His aid? We have been assured, sir, in the Sacred Writings, that “except the Lord build the House, they labor in vain that build it.” I firmly believe this; and I also believe that without His concurring aid we shall succeed in this political building no better than the builders of Babel:… I therefore beg leave to move-that henceforth prayers imploring the assistance of Heaven, and its blessings on our deliberations, be held in this Assembly every morning before we proceed to business.”

 

Realitati si provocari pentru rugaciune:    

 

          In ultimul secol, Statele Unite a trimis mai multi misionari decat orice alta tara, avand impact in fiecare natiune de pe pamant. 35% dintre toti  misionarii straini sunt americani . Roaga-te ca acesti misionari vor avea posibilitatea sa lucreze in parteneriat cu Bisericile locale.           “In the last century the United States has sent out more missionaries than any other country, impacting every nation on earth. 35% of all foreign missionaries are American. Pray that these missionaries would be able to work in partnership with local churches. “    (Operation World)

 

           S-au facut mai mult de 50 de milioane de avorturi în cei treizeci şi cinci de ani de când Curtea Supremă a SUA a legalizat avortul  nerestricţionat, la 22 ianuarie 1973. Sa ne rugam pentru stoparea acestui genocid si sa ne rugam lui Dumnezeu pentru iertarea acestei natiuni.                        There have been more than 50 million abortions in the thirty five years since the U.S. Supreme Court legalized unrestricted abortion on January 22, 1973. Let us pray to stop this genocide and we ask God’s forgiveness for this nation.

   

          Aproximativ 45 de crime sunt comise în fiecare zi în SUA” Sa ne rugam pentru poporul American si toti cei ce traiesc in aceasta tara sa-l cunoasca pe Dumnezeu si sa abandoneze pacatul.

Approximately 45 murders are committed each day in the U.S.(WikiAnswers) Let us pray for the American people and all those who live in this country to  know God and to abandon sin.

 

          Cei  5.4millioane de evrei care trăiesc în America sunt cea mai mare concentrare de evrei  din lume. Se estimează că 10% din populatia  New York-ului  sunt evrei. Să ne rugăm ca tot mai multi  evreii sa-si predea  viata lor lui Isus.

The 5.4million Jews living in America are the largest concentration of Jewish people in the world. It is estimated that 10% of the people in New York are Jewish. Let us pray than more and more Jews will giving their lives to Jesus.(Operation World)

 

          Statele Unite are cea mai mare rată de detentie si cei mai multi oameni inchisi in inchisori din lume , si de departe are cele mai mari cifre din toate  tarile democratice sau  ţările dezvoltate: In 2006, 750 din fiecare  100,000 de americani au fost închişi în timpul anului.   The United States has the highest documented incarceration rate and total prison population in the world and by far the highest figures among democratic, developed nations: in 2006, 750 out of every 100,000 Americans were jailed during the year. “ (wikipedia.org) 

          12.5% din consumul mondial de droguri se face in Statele Unite. 80 de milioane de americani au folosit droguri candva. 12.5% of the world’s drugs are consumed in the US. 80 million Americans have used drugs at some time.

 

 

          Industria pornografica din intrega lume este mai mare decât veniturile  companiilor de top din tehnologia  de vârf combinate: Microsoft, Google, Amazon, eBay, Yahoo!, Apple, Netflix şi EarthLink … La fiecare 39 minute: un nou video cu caracter pornografic este creat în Statele Unite … În SUA , pornografia este o industrie de $ 12 – $ 13 de miliarde de dolari annual Sa ne rugam pentru  eliberarea oameniilor de sub robia viciilor si pentru a fi expusi la Evanghelia Domnului Isus Hristos.          The pornography industry is larger than the revenues of the top technology companies combined: Microsoft, Google, Amazon, eBay, Yahoo!, Apple, Netflix and EarthLink… Every 39 minutes: a new pornographic video is being created in the United States …  In USA, Pornography  is a $12-$13 billion- a-year industry .” (Internet-filter-review…com) Let us pray for the release of people under slavery addictions and to be exposed to the Gospel of Jesus Christ.

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Colinzi de Craciun

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Pastorul Rick Warren, chemat sa se roage pentru Obama.

Pastorul Rick Warren de la biserica Saddleback, din Lake Forest, Ca., a fost invitat să se roage  la ceremonia de inaugurare a Preşedintelui Barack Obama. Multi americani il vad pe Rick Warren  ca pe noul Billy Graham. Acest anunt a atras dupa sine reactii pro si contra. Cred ca noi, crestinii, ar trebui sa fim pro pentru ca ,desi nu este alesul inimilor noastre, avem datoria sa ne rugam pentru “cei inaltati in dregatorii” si sa dorim binele “cetatii” in care traim. Rick Warren are ocazia sa fac o slujire duhovniceasca in “casa” celui mai radical si celui mai liberal presedinte din istoria Statelor Unite ale Americii. Pe de alta parte , insa, vad o strategie a presedintelui ales, Barack Obama de a-i atrage pe crestinii evanghelici de partea sa mai ales dupa ce a vazut ce impact au avut  prin sustinerea “Amendamentului 8″ potrivit caruia singurele casatorii constitutionale sunt cele dintre persoane de sex diferit, adica dintre un barbat si o femeie.  De altfel si Rick Warren a sustinut activ “Amendamentul 8″ al referendumului din California, adoptat in noiembrie anul acesta. Acest lucru a starnit reactii contra din partea comunitatii homosexualilor si a anumitor organizatii ca Human Rights Campaign (HRC). Iata ce a declarat Joe Solmonese, presedintele HRC:

– ”Invitarea pastorului Rick Warren pentru a sustine o rugaciune in cadrul ceremoniei de investire reprezinta o adevarata palma pentru homosexualii americani.”

-“Esecul nostru privind Amendamentul 8, care priveaza de la dreptul de casatorie cupluri de acelasi sex care se iubesc si au o relatie de lunga durata este cel mai grav lucru care s-a abatut asupra comunitatii noastre in ultimii 40 de ani”, a adaugat organizatia HRC.

Este ciudat cum un presedinte ales care este in favoarea homosexualilor alege sa invite la aceasta ceremonie un pastor care este impotriva. Sa fie un semn de pocainta a lui Obama? Eu ma indoiesc. Tu ce zici?

Dorin Pele

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Muzica…

Muzica este arta de a exprima sentimente şi idei cu ajutorul sunetelor, combinate într-o manieră specifică. Este o definiţie care am găsit-o în dicţionar.

Pentru mine, muzica este expresia rugăciunii, atunci când nu pot exprima simţământul în profunzimea lui, apelez la cea mai sublimă formă de a spune şi anume prin cântare.

În biserică se vorbeşte tot mai des şi mai apăsat, că muzica e asemenea fiului rătăcitor.Se vorbeşte tot mai des despre momentul întoarcerii acasă.

Biserica mereu a primit critici din afară asupra faptului că este foarte reticentă la schimbare, că îngroapă ideile şi nu este pentru progres. Chiar pe măsură ce citeşti acest articol, dacă eşti o persoană închisă vei refuza să citeşti în continuare. În parte aceste critici aş spune că sunt întemeiate şi că biserica cu adevărat a intrat pe un palier de unde refuză să mai iasă. (Vreau să fiu înţeleasă şi să explic că atunci când folosesc termenul de “Biserică” mă refer la conducerea bisericii, şi nu la totalitatea enoriaşilor.)

Ne place grozav de mult să punem interdicţii. Este aşa de plăcut să vorbim de la un amvon înalt despre lucrurile pe care cei de jos nu au voie să le facă. Ceea ce mai demult criticam am început chiar noi să facem. Ne-am închis în forme, ne plac baticurile legate strâns şi “smerit”, rochiile pe cât de lungi posibil astfel încât mântuirea să ne fie cât mai aproape. Din păcate aceste “forme” care au început, sunt convinsă, din intenţii bune, au degenerat într-un fel de ipocrizie în care noi ca şi creştini nu mai oferim un model de viaţă ci un mod de a ne îmbrăca. Nu este o problemă că există bârfă, invidie, minciună între tinerii de la noi din biserică, ceea ce e important e ca ei să fie cât mai bine şi strâns îmbrăcaţi.

Spun aceste lucruri cu tristeţe, pentru că le-am observat în jurul meu, în bisericile la care merg, şi sincer de multe ori mă plec în rugăciune supărată pe starea bisericii, care nu este aşa cum cred că ar trebui.

Revin la muzică, că de aici am plecat… 2 lucruri spun de care sunt convinsă.
1. A cânta cu toate instrumentele, biblic, nu este interzis.
2. Dansul înaintea lui Dumnezeu ca şi formă de manifestare spre slava lui, o regăsim în; BIBLIE.
După aceste 2 afirmaţii care trezesc controverse, aduc o completare pentru a fi sigură că sunt foarte bine înţeleasă..
În primul rând atunci când cânţi o piesă veche, dacă o cânţi fără ca să aduci laudă lui Dumnezeu, adică fără puterea Duhului Sfânt este egală cu 0 (zero). Piesa nu e cu atât mai spirituală cu cât este mai veche. În acelaşi timp, o piesă cu ritm alert, atunci când este închinată Domnului poate schimba inimi şi vieţi…
Pe scurt orice fel de muzică cântată prin Duhul Sfânt are o valoare extraordinară.

Studiez comunicarea, iar unul dintre principiile fundamentale ale comunicării, este adaptarea “discursului” în funcţie de auditoriu. Adică dacă vei începe o discuţie despre aminoacizi cu cineva a cărui principală activitate este creşterea animalelor, şansele ca tu să fi înţeles sunt nule. La fel, dacă noi vrem să transmitem mesajul creştin unor indivizi care se ocupă cu droguri, şi versurile şi ritmul va trebui adaptat.

Sunt foarte multe lucruri despre care vreau să scriu, dar pentru că am scris deja un articol destul de lung, închei spunând: Doar pentru că tu nu eşti capabil să înţelegi anumite lucruri, nu fi judecătorul celui de lângă tine.
Preocupă-te în primul rând să ai o relaţie personală strânsă cu Dumnezeu şi atunci vei vedea ce puţin importante sunt toate lucrurile care până în prezent le acuzai.

Emanuela Solcan

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Un Craciun Fericit

Oare ce-ar putea însemna un Crãciun cu adevãrat fericit?  E-o urare care ne-o facem şi nu o prea înţelegem. Pentru unii Crãciunul înseamnã muncã mai multã, pentru alţii petreceri, vizite acasã, cadouri la copii. Cei mai mulţi nu primesc nici un dar deşi cel mai mare Dar – Isus le-a fost trimis în urmã cu 2000 de ani.  Un Crãciun cu adevãrat fericit nu presupune a avea cozonac, brad, prieteni, cadouri. Acestea sunt lucruri extraordinare. Sunt lucruri, ori nu putem umple cu lucruri golul din interior.

Un Crãciun fericit presupune:

1. A FACE LOC LUI ISUS
Au ajuns obosiţi la han, dar hangiul a zis: „N-avem loc pentru voi”. A fost primul om care apierdut însemnãtatea Crãciunului. Poate din dorinţa unui câştig imediat, poate din nepãsare, poate din rea voinţã.  La fel zice lumea şi azi : „N-avem loc pentru Tine, Doamne! Nu mai încapi din cauza sãrbãtorii”. Dacã inima şi viaţa ta sunt umplute cu altceva, tu pierzi enorm.„A venit la ai sãi şi ai sãi nu l-au primit”. Nu te gândi imediat la evrei. Am scris într-o poezie mai veche: „Hristos umbla lãtrat de câinii nopţii, Flãmând şi gol, c-o ramurã în mâini, Pe când trãgeam zãvorul greu al porţii Tu-i refuzai dulceaţa unei pâini.” De-atâtea ori când am respins o facere de bine l-am respins pe Hristos! Isus vrea sã-ţi deschizi inima pentru mântuire. Primeşte-L în inima ta şi vei avea un Crãciun fericit cât toatã veşnicia.

2. ÎNCHINARE
Când Isus s-a nãscut a avut loc un miracol în naturã. Cerurile s-au deschis şi un înger a vorbit cu nişte pãstori înfriguraţi şi înfricoşaţi. Semnul pentru ei a fost „un prunc înfãşat, culcat într-o iesle”. Dumnezeu vorbeşte ca fiecare sã înţeleagã dupã capacitatea lui . Ei nu ştiau prea multã teologie dar s-au dus în grabã şi s-au închinat. Apoi, plini de bucurie, s-au dus şi-au dat de ştire mai departe. Dacã vrei sã ai un Crãciun adevãrat, închinã-te lui Dumnezeu. Evrei 11:28 – „Sã aducem lui Dumnezeu o închinare plãcutã, cu evlavie şi cu fricã” Închinarea este smerirea fiinţei proprii şi înãlţarea lui Dumnezeu. Sã te vezi mic şi pe El mare, sã ştii cã eşti trecãtor pe acest pãmânt. Cã eşti pãstor sau înţelept cu şcoalã, dacã vrei sã ai un Crãciun fericit , închinã-te lui Dumnezeu!

3. HARUL DÃRNICIEI
Trei magi au venit de departe şi dupã aproape doi ani au ajuns cu braţele pline de daruri înaintea lui Isus. Înaintea lui Isus nu ai voie sã vii cu mâna goalã. Trebuie sã-i dãm lui Isus viaţa noastrã, banii noştri, timpul nostru, talentele noastre, casa noastrã, maşina nostrã. Ce este al Cezarului este al Cezarului, ce este al lui Dumnezeu este al lui Dumnezeu. Noi n-am adus nimic în lumea aceasta. Dumnezeu nu ne-a creat sã fim Hagi Tudose spirituali. Hagi Tudose e un accident biologic.  Noi trebuie sã dãm TOTUL pentru cã Dumnezeu a dat TOTUL. Uitã-te în stânga şi în dreapta ta: „Azi Isus e-n mii de fraţi, Azi îţi vrea El fapta ! Mâine toţi vom fi luaţi Tu vei fi la dreapta”.

4. MÃRTURISIRE
Îngerii au mãrturisit: „azi în cetatea lui David vi s-a nãscut un Mântuitor”.Pãstorii „au istorisit ce li se spusese despre prunc ”. Lunga noapte a aşteptãrii a luat sfârşit. Îngerul a adus cel mai dulce mesaj pe care lumea l-a auzit vreodatã. Du-te şi du-l mai departe. Romani 10:9 – „Dacã mãrturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacã crezi în inima ta cã Dumnezeu l-a înviat din morţi, vei fi mântuit”. Filipeni 2 – „Orice limbã sã mãrturiseascã spre slava lui Dumnezeu”. Şi atunci de ce stãm ? „Dacã îngerii din cer ar primi ordin de evanghelizare pentru oamenii nemântuiţi, în cinci minute s-ar goli cerul” – Billy Graham

Încheiere:
Aceasta-i reţeta sigurã pentru un Crãciun fericit. Dacã o sã-l ratezi şi anul acesta nu-i vina lui Dumnezeu.

Vladimir Pustan


Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)