Category Archives: Vladimir Pustan

Privitul de departe

Privit de departe Cain părea un jertfitor sincer, fumul jertfei lui ridicându-se la fel de semeţ ca a lui Abel, cântarea lui răsunând până departe. Privită de departe soţia lui Lot era afară din Sodoma, deşi, la o ecografie sinceră, Sodoma rămăsese tot dincolo de valvele inimii.
Privit de departe, plânsul lui Esau părea chiar înduioşător, dar în mintea lui deja era creat planul împuşcării lui Iacov după metoda din „Aprilie spulberat” a lui Ismael Kadare.
Fotografiaţi dintr-un unghi potrivit, Core era parte a adunării sfinte a lui Israel, iar Saul părea unul dintre zglobiii proroci.
Ghehazi părea un slujitor bun pentru că nu poţi fi şmecher şi lacom când slujeşti lângă Elisei, iar lepra putea fi doar un accident nefericit sau chiar în urma îmbrăţişării lui Naaman.
Azvârlit în praful drumului, tânărul bogat la picioarele dulgherului din Nazareth, părea aproape de împărăţie. Privite de departe, fecioarele fără ulei tot fecioare erau, candelele tot candele, lumina tot lumină.
Rugăciunile fariseilor păreau frumoase, lungi şi din toţi plămânii, stomacurile lor chiorăiau a foamea postului, iar Iuda privit de Dan Brown părea un apostol iubitor şi sincer.
… Priviţi de departe toţi aceştia arătau bine. Priviţi de aproape erau pierduţi…
Am scris aceste rânduri meditând metafizic la ideile neliniştitoare ale lui G. Anders care zicea, vorbind despre televiziune, că imaginile poartă în ele pericolul de a deveni instrumente ale idiotizării, pentru că nu arată ca şi textele interconexiuni, ci doar felii rupte de lume, confecţionând o realitate preparată, manipulată, adică un şablon.
Minciunile nu mai sunt tipărite, ci fotografiate, televiziunea nemaifiind doar o instituţie de transmitere a ştirilor, ci una de prelucrare a lor.
Trăgând linie, ochii mint, iar lucrurile trebuie văzute cu alţi ochi, Isus vorbind despre oamenii ce au ochi şi nu văd, urechi şi nu aud.
Oare ce ştiau tinerii în 1989, iar noi nu ştim, când strigau pe străzi „Nu minţiţi poporul cu televizorul!”?
Privit de departe şi Dumnezeu pare altfel…

Vladimir Pustan

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Erau goi si nu le era rusine…

Citeam zilele acestea un eseu a lui Alain Besancon care spunea, printre altele, că în Franţa biserica a pierdut în cincizeci de ani, trei sferturi din practicanţi. În România nu se vor face niciodată astfel de statistici pentru că nu există ideea de ortodocşi practicanţi, baptişti practicanţi, catolici practicanţi. Există doar biserici goale în care poporul intră în vremuri de caniculă, la cununie şi la alte momente de cumpănă sau sărbătoare.
Bisericile trăiesc plenar în filosofia evenimentului, a acelui fast programat, în care rutina este devorată pentru câteva ceasuri, dar care victorioasă se reîntoarce din abis, mai puternică şi mai încrezătoare.
Preoţii corupţi, şmecheri şi avari , pastori făcuţi peste noapte din ingineri mediocri, predici nepregătite, liturghii împovărătoare, neimplicarea socială, lipsa răspunsurilor la întrebările generaţiei cu gel, mărginimea viziunii cristice, compromisul, neputinţa reproducerii, iată factorii care au golit bisericile de Duh şi de oameni.
Lipsa acestora din biserică se vede în societate, în cotidian, în şcoli, pe stradă, în crâşme, prin parcări, parcuri, closete, TV.
Citez pe Paul Evdokimov „creştinii de azi sunt eretici în viaţa lor şi fac o teologie de eunuci (pot famenii să vorbească despre zămislire? se întreba sfântul Atanasie) chiar atunci când este corectă, o asemenea teologie miroase a moarte”.
Trăim în adevăr într-o lume postcreştină din care Dumnezeu este exclus ca un tată incomod, dus la azil. Micile răbufniri de spirit din lumea teologică sunt un fel de aerobic dizgraţios, făcut de americance obeze de Mc’Donalds.
Soluţii rapide nu sunt pentru că gerovitalul pe care l-am încercat nu face aşteptarea…
Simt în mine urlând neputinţa…
Laşitatea se măsoară în lacrimi furişate în colţuri de vise ratate…
Bisericile goale au sunet de tălăngi legate la gâtul lui Charon, ce ne va trece într-o zi gratis Stixul.

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Sindromul gânditorului sărac

Am învățat de tânăr să gândesc mult și amarnic. Când am crescut mare am rămas uimit de cât de nefolositoare a fost această trudă de a ști. Așa am înțeles că Dumnezeu nu poate fi cunoscut din cărți și nici din povestirile altora. Că te poți întâlni cu El într-o zi comună, cârpindu-ți mrejele sau stând la coafor. De pierdut poți să-L pierzi cu ajutorul cărților.
Am înțeles că dragostea poate supraviețui numai în cărți, dacă nu ești pregătit s-o plătești cu vârf și îndesat.
Stând la semafor, am priceput că e o artă să înveți să aștepți pentru că tare nu ești când treci pe roșu ci atunci când lași să se facă de vreo trei ori verde ca să fii sigur.
Privind în ochii bernardului meu am realizat că poți avea prieteni și dacă ei nu spun nimic pentru că ele, cuvintele, strică de cele mai multe ori. Mai bine un lătrat sincer decât o metaforă mincinoasă.
Am deslușit destul de târziu, dar nu prea târziu, în ochii oamenilor o umbră pe care o poți interpreta cum vrei, dar cel mai bine e să o vezi ca o dragoste în amurg. Toți oamenii sunt buni. Numai că unii nu o știu iar alții se comportă altfel.
Cu toate aceste ce nu le-am învățat la școală am rămas tot sărac. De aceea aștept să mă îmbogățiți lăsându-mă să vă iubesc…
Haidem să gândim împreună, atunci. Dacă nu gândim noi, vor gândi alții pentru noi…

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)