Category Archives: Uncategorized

Sunt cunoscute, faimoase, dar put a mortăciune…

Multe biserici astăzi sunt ca cea din Sardes, doar le merge numele că trăieșc, toată lumea știe de ele, sunt pe net, dar în realitate sunt moarte. Spurgeon spunea despre ele că au schimbat slujirea în profesie. „Ştiu faptele tale…” Ei performează. Au succes după standardul showbiz-ului dar sunt moarte după standardul lui Dumnezeu.

Sunt moarte pentru că dragostea e doar pe buze și uneori e scoasă de la naftalină, ca și cum ar fi un obiect, doar pentru cei ce „merită” iubiți.

Sunt moarte pentru că duminica sunt cu mâinele pe sus la „închinare” iar în restul zilelor sunt la fel ca morții. Nici o diferență. Duhul Sfânt a plecat de mult dar „programele artistice” și sintetizatorul dă falsa impresia că încă e acolo.

Sunt moarte pentru că sunt fixe. Monumente imbălsămate. Au rămas anchilozate în tradiții, forme, programe artistice, în diplome agățate în cui, în poziții ținute cu dinții, pe poziții defensive și în predici tip conservă…

Sunt ca Marea Moartă pentru că nu dau mai departe ci numai primesc. Paharul lor nu ajunge plin de dă peste el, pentru că nu se mai umple de prezența lui Dumnezeu. Vin la Dumnezeu ca la un Mos Crăciun ce le împarte cadouri. Vin la slujbe ca să servească un “meal” la „drive-thru”.

Sunt moarte pentru că mădularele nu sunt interdependente. S-au separat, au ridicat garduri confesionale, de grup, de neam, de network, de vârsta, de avere, de educație… Cred că pot funcționa singuri sau în clacă, uitând de faptul că se auto distrug.

Sunt moarte pentru că nu s-au adaptat la mediul în care trăiesc. A venit întunericul și nu mai luminează. A venit frigul urii și nu s-a îmbrăcat cu dragoste. A venit căldura senzualismului și nu s-a îmbrăcat cu Armătura Duhului. A venit războiul și ei se odihnesc.

Sunt moarte pentru că au diluat Adevărul care le ținea în viață. Trăiesc după poftele lor agățânduse de harul ieftin. Nu mai privesc în oglinda Scripturii pentru că nu vor să știe că sunt murdari.

Sunt moarte pentru că nu mai au putere să ierte, să înteleagă și să accepte pe cel căzut sau pe străin. Nici nu primesc cu bucurie pe prinșii de război ce s-au întors acasă.

Le merge numele că traiesc, dar sunt moarte pentru că nu se mai reproduc. Sunt sterpe și înbătrânite.

„Totuşi ai în Sardes câteva nume care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici.”

Este o speranță pentru ca sunt câțiva care nu s-au mânjit. Sunt vrednici pentru că sunt îmbrăcați în alb. Sunt vrednici pentru că nu mai trăiesc prin ei și penru ei. Nu sunt doar membrii ci mădulare în Trup. Sunt o Biserică vie care dă mai departe viață. Este Biserica a cărui Cap este Hristos și îi curge prin vene putere de la Duhul Sfânt. Sunt cei care vor umbla împreună cu Hristos. Ești și tu printre ei?

Dorin Pele

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

ÎMPREUNĂ

“România are nevoie de o mișcare creștină de renaștere națională, de oameni care înainte de a-i cere ceva, să o slujească. Sunt atâtea lucruri de apărat, de afirmat. Gălăgia patriotardă, conservatorismul de cafenea, partidele făcute pe genunchi nu ne vor ajuta cu nimic. Oamenii trebuie să ajute oameni, inimile să caute inimi, mințile să convingă cu soluții reale alte minți. Cei care au asudat, au plâns și s-au bucurat uneori în toți acești trei ani sunt cei care pot schimba ceva în semenii lor, nu în listele unui partid sau altul. 100 000 de voluntari sunt o imensă forță a binelui, a iubirii, a credinței, a patriotismului. Din biserică spre societate, de pe strada noastră pe strada aproapelui nostru. Referendumul nu vorbește despre un partid, ci despre oameni care au curajul credinței lor, au curajul discernămîntului lor. Politica este necesară, vitală uneori, dar ea trebuie să fie expresia autentică și legitimă a oamenilor, nu doar instrumentul conjunctural al unei ocazii sau alta. România are nevoie de creștini implicați, de cultura minții și a sufletului, de inteligență și de caracter, de competență și responsabilitate, de adevăr. Am experimentat destul cinismul inteligenței, al aroganței, al trufiei, ca și pe acela al prostiei și al hoției. Poporul român a fost boicotat la referendum, de televiziuni, de partide. Cu toate acestea, avem alături 3 500 000 de români curajoși, curajul și discernămîntul lor este lecția referendumului pentru toți ceilalți. 3 500 000 de cetățeni români a căror voce nu trebuie să strige în pustie.”

Mihai Gheorghiu

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2024030474285616&id=100000360487754

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Codreanu – de Nicolae Geantă

Codreanu – de Nicolae.Geantă

FEATURED

M-a salutat regulamentar în mijlocul orașului. Cu cizme de cauciuc în picioare deși era vreme de teniși. Cu o cămașă în carouri turbat colorate și o haină destul de îmbătrânită. Decolorată ca un carton uitat în soare. Avea niște pantaloni largi, foarte largi. Cred că XXL pentru mărimea sa de M. Haine primite de pe la unul, altul. Așa primește întotdeauna Codreanu, ce e de lepădat. M-am uitat la el și mi-a fost rușine. Nu de el, nu că m-a salutat bucuros. Ci pentru că așa îl îmbrăcăm noi pe Hristos. Zdrențăros…

A venit la oraș pe jos vreo 15 km. N-a avut bani de bilet la autobuz. Sau dacă a avut vreun gologan poate c-a vrut să-și cumpere ceva dulciuri. Odată, de Plugușor, de toți banii strânși și-a luat numai gumă de mestecat! Era prin clasa șasea și el nu gustase niciodată Orbit… Doar înghițise în sec, privindu-i pe alții.
La școală n-a mai putut merge de mult. Cu un tată bețiv care îl trimitea să stea cu vacile satului nu se putea învăța carte. Și apoi pe burta goală nu prea poți citi. Chiar Kierkegaard de-ai fi… Acum are în grijă o turmă de oi. Probabil singurele care nu-l privesc sfidător… Dar nici acolo nu poate strânge bani. Familia sa e ca un sac găurit. Oricât ai îndesa, totul se pierde rapid.
Când i-am spus că îl iau la Grădina Zoologică în excursie cu copii de la biserică nu a închis un ochi toată noaptea. La 6,00 era deja pe la poarta mea deși i-am spus ca autobuzul vine la biserica la 8,00.
Odată a venit la un control medical gratuit. Tot la biserică. Și-a luat o pereche de ochelari cu plus, de citit. Deși nu prea deslușește cuvintele tipărite. “ Ce faci cu ei?”. “Îi iau să mă uit la televizor”…
A crescut chinuit. Mereu pe minus. Mereu cu adidași cu trei numere mai mari. Mereu flămând. Ca un lup. Până și părul îi e ca de lup. Ridicat. Odată după ce m-a ajutat la treabă i-am dat niște bani: “Dom’ profesor, abia aștept să mă duc la alimentară să cumpăr 5 ouă și niște tobă. Matale, ști ce bună e omleta cu tobă? Mori mâncând”… Așa mănâncă Isus: ouă cu tobă. Și eu sau dumneata, ori copii noștri, facem ifose la salamul de Sibiu…
A primit bătăi ca hoții de cai. De la toată lumea. De la poliție, profesori, părinți, șmecheri, copii… A vărsat lacrimi cât toți colegii lui la un loc. Odată a căzut în cap de pe cal. Medicii dela Spitalul de Urgențe nu doreau să-l opereze pentru că nu avea asigurare! A fost la un pas de moarte. Dar Dumnezeu i-a dat har. Pentru că îl iubește. Chiar dacă băiatul a început să pufăie chiștoace…
Exact acum un an, venind de la ora de rugăciune, am trecut pe lângă casa lui. Geamurile la ferestrele holului lipsesc din vara lui 1988! Cartoanele sunt puse în ochiuri numai iarna. Ploaia a înmuiat pământul de pe pereți și l-a coborât în raverne odată cu varul. Cartonul e ciuruit tot. În casă picura ca în pușcăriile chinezești. Tavanul abia se ține în tencuială. M-am rugat pentru Codreanu. Îmi spusese căîn vară vrea să strângâ niște parale la oi și să își construiască o cameră din BCA. “Doamne, te rog să ai milă de el! Să îl ajuți…”, am murmurat. Și Dumnezeu mi-a spus în românește, acolo, în stradă: “Tu trebuie să îl ajuți!”.
Câteva zile mai târziu am trecut din nou pe långă casa deteriorată. Era mai rău avariată. Aplecată parcă într-o rână. Nu știu de ce am făcut două fotografii și le-am trimis unei cunoștințe. Poate pentru că îi povestisem despre băiat. Când am intrat în casă am primit răspuns la mesaj: “Dumnezeu să aibă milă de ei!”. Mi-au dat lacrimile… Numai telefonul celui ce primiseră fotografiile valora cât casa lui Codreanu… Așa suntem toți: chiar dacă știm ca Isus prețuiește mult săracii noi tot smarfonuri prețuim…
Toamna trecută am vrut să îi repar acoperișul. Dar cu cei ce am vorbit să mă ajute n-am ajuns la un numitor comun. Mai mult unii m-au condamnat, m-au înjurat, m-au blestemat! “Ce pocăit idiot, face casă la niște bețivi! Ăia ar trebui împușcați. Exterminați!”. “Le faci rău, îi determini să fie leneși”, mi-au mai auzit urechile…
Mi-am amintit zilele astea că Francisc d’Assisi când era frig nici foc n-a acceptat sa-i facă. “Cum să mă încălzesc eu, cãnd atâți săraci dorm in frig?”, întreba sfântul. Iar d’Assisi la români n-are loc în calendar, că e papistaș. Și el a fost ca Mântuitorul lui…
Știu bine, Codreanu nu e un sfânt. A venit de multe ori la biserică. Nu s-a schimbat deloc chiar dacă a promis. Acum e dus cu oile sale… Dar păstor nu e el. E Isus…
Iubiți codrenii de lângă voi! Dar nu doar cu vorbe… Dragostea zicea Vladimir Pustan e verb. E in șalopete, zic eu. Mereu gata să facă un bine cuiva… Iubiți azi codrenii de lângă voi. Mâine poate va fi prea târziu…
Nicolae.Geantă
Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)