Category Archives: Cazul Bodariu

Mr. Knut Nygaard Writes a Letter to Help Bodnariu

bodnariu-familyIf you spend any time on Delight in Truth, you know Mr Knut Nygaard. He is an employee of Barnevernet in the larger city of Bergen, Norway, and he has been defending the CPS as a whole. Having said that, Mr Nygaard has had reservations about the way the Bodnariu case has been handled in the small municipality of Naustdal.

Today he wrote a letter to the CPS leader in Nausdtal (here) and followed up with this comment to DiT:“… it may give me an earlier retirement. If the CPS in Naustdal makes a complaint to my employer accusing me of interference in their ongoing work I think I’m off duty in the near future.”

Here are some excerpts from the letter (google translate from Norwegian – the meaning of the message is preserved despite the rough translation) :

“It is reasonably painful that the Municipal Councilman in Naustdal is willing to go down with the municipal flag to prevent these four [older Bodnariu kids] to get the opportunity to return to their own [family]. Probably it is uncertain what will happen with Ezekiel.

It is not in the child welfare social task to destroy an ordinary family of 7.

I’m in the final stretch of my working career and much of it has been happening and will still take place in the municipal child welfare. The last 23 years I have worked in one of the now 8 CPS areas in Bergen. My main responsibilities are receiving, investigations and measures.

At our office, we received 475 messages in 2014 – higher likelyhood of acute evaluations. In Naustdal they received a total of 27 messages and something tells me that it can be very far between emergency assessments.

If it is true that this [Bodnariu] family has never had contact with Barnevernet before and theme is spanking, then we have at our office handled approximately 100 such cases only one of which led to the use of 4.6, 2nd paragraph, and there was marked violence – like using a belt and water immersion.

Read more>>

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Norwegian Resident: What has Norway Become

Naustdal1This article was written by a resident of Naustdal (same county as the Bodnariu family) and published in  the newspaper Firda. Translated by Marianne Skanland. Segments posted with permission:

***

“Personally I feel strongly for the [Bodnariu] family and I believe they are being treated very unjustly. It is a strange thing that this is what the rest of the world seems to believe also, just not in Norway and especially locally. I think most Norwegians are over-confident that Barnevernet does everything in the best interest of children. Everybody – government ministers, diplomats, county governors – rise to tell in complimentary words about the theoretically fantastic child protection set-up we have, without entering into the real world. I hope from my heart that this is what causes their behaviour.

But I do not believe it. In this case I believe and I feel that it is not.

By good fortune the larger newspapers have lately covered several child protection cases around the country, giving us shattering stories. On social media there are also links, to loads of terrible accounts by people in Norway who have experienced Barnevernet on its worst behaviour. Naustdal is hardly alone. It seems to me that proper investigation and renovation are needed, of laws, rules and procedures. It is not enough that an arrangement looks fine on paper. One must see to it that it functions in each individual case. I think there may be great variations between different county committees and not least between those working there.

All the secrecy in Norway appears to serve the county committees more than the affected families.

Everybody can go to social media and see authentic recordings from actions with a family, the police and Barnevernet in action. I guarantee it is not a pleasant experience.

Regarding Naustdal, I understand it to have happened without warning. But from what I Nausdal2have heard, taking children away from their parents is supposed to be a last resort after everything else has been tried? Here, obviously, they have started at the wrong end. And where is it to end?

In addition, the parents have been charged and risk a criminal court case, a paragraph running to 6 years of prison being used. Does it take a month-long court case to get the children home? All this is to happen to a young woman who grew up on a farm in a community in Naustdal municipality, a woman who went to Romania to help street children there, met her husband there, came home and by and by had five children. Together with her husband she has lived for 10 years in their own house on the farm of her parents, where they all lived happily in a large family.

People ought to read carefully the desperate cry from the heart of the grandparents in an article in Firda on 10 February 2016.

I have to ask, what has Norway become?

Can such a thing happen only in Naustdal? Are people right abroad? Are these conditions such as we want to live with in Norway?”

http://delightintruth.com

 

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Ruth Bodnariu’s father – letter for local government and Norwegian media

Bodnariu1We have not wanted to come out openly in the media, because it can so easily be misunderstood. But based on the article in Firda (translator´s comment: The local newspaper) by the Chief Administrative Officer of Naustdal county, and the editorial in the newspaper, we find it necessary to tell about the factual circumstances around the much talked-about Barnevernet-case in Naustdal. We do not think it is alright that the Chief Administrative Officer, other county employees, or anybody else be harrassed or bullied. But when we know that this case was a shock for many and especially for us in the family, then it is not strange that there would be reactions.

This case has hurt the whole family and way beyond us. It has also been painful to read articles about the case in different newspapers where the upbringing of the children has been presented negatively without knowing the actual conditions. We who live here in the home and have had the children around us since they were born, must be the ones who know best how the children have been with their parents. Grandmother has at times taken much care of the children. When they came from school and the parents were not at home, the kids were with us. When their present home was being refurbished, the whole family lived with us for six months, and we thereby had full insight into their upbringing.

We can assure that we have never seen that violence has been used against the children. Not even that they have raised their voices to them. The children themselves have never told us that the parents have been nasty to them. For us who love our grandchildren so much, it would be inconceivable to know that they were not happy and not to intervene. After all, we are well informed people.

An enormous number of phone calls have come to us in this time. People are totally disturbed when they hear which approach Barnevernet has used. A women from Oslo had learned about this case through the media. She asked if Barnevernet has taken away the children based on what the children have said. Could that be possible? she said. Then she told us that she had been involved in Barnevernet in Oslo. For her, this was an outrageous approach. While the Chief Administrative Officer says that “Barnevernet in Naustdal has done a good job”.

A close relative who lives another place in the country has an 8 year old son. He came home from school and claimed that the teacher had taken a stranglehold of him in the classroom. Mom questioned that, but he said this repeatedly. She contacted the teacher who was devastated. It was established as a fact that this was not the case. We have heard similar cases when children have come home from school and other places and told things that were not real. Everyone who has kids knows that they can exaggerate and take things out of context. Children can be influenced by games and movies, and can say what seems fitting based on the questions they are asked.

We perceived from what the editor wrote in the editorial that he has chosen side in the Barnevernet-case. He mentions especially Christian upbringing, and writes that this “of course is total fabrication”. Well, then let us see what the principal of the school, according to the case documents, says in the telephone with Barnevernet on October 13th: “The school tells that it is a very Christian family with strong faith, a sin concept (translator´s remark: “syndstenkning” implies conviction of the sinfulness of man), punishment from God. All aunts and uncles share this view. The principal thinks that this inhibits the children”. Is this fabrication? We could also ask why this is brought into the report from the school? This cannot be perceived in any other way than that the principal maintains that Christianity is damaging for the children.

During police examination, the mother´s father was asked whether he knew that the children were exposed to some pressure (indoctrination relating to the Christian faith). When the mother´s father started to answer a little to the side of the question, he was told to not say anything other than what the case is about. Therefore the Christian upbringing is what the case is about. Is this also fabrication?

It is somewhat odd to note that foreign media have understood what has happened in Naustdal county in this case, whereas Norwegian media have not understood, or rather, don´t want to understand. Here we are living in the old assumption that “little and kind Norway” does not persecute Christianity – but there are many ways to do that.

The editor of Firda says in the editorial that one must “trust that Barnevernet tries to do what is the best for the children”. Yes, but how are the children doing? Well, they say that they cry a lot and miss their parents. Both of them said that repeatedly. They wanted to go back home. The oldest girl is now 10 (in January) said in a phone call on January 14th when mother´s father was present (first contact since November 16th) that she was super-angry when they prohibited her from meeting her parents.

Defenseless children are held captive away from the home against their will. We cannot find words to express what we feel. And this is called by the county´s Chief Administrative Officer: “Barnevernet in Naustdal has done a good job”. We must be allowed to ask: What is on the inside of people who can do something like this against someone´s children?

Barnevernet has a working method that psychs out both children and adults. They cannot have any other objective than to have the children and parents break down. It is hard to have to say this, but based on the actions of Naustdal´s barnevernet, as we have experienced it, our perception is that no family with children in the county should feel safe, especially foreigners.

Please excuse us, Chief Administrative Officer, but we have good advice to give: Now the time has come for you to resign and take Barevernet with you. The county and we who live here cannot accept that Naustdal has become world wide famous because of a merciless Barnevernet that keeps children captive so they cannot come to their good home with good parents.

Ruth’s father, grandfather of the Bodnariu children

Translation from Norwegian to English by Jan-Age Torp

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Barnevernet Sinking Despite the Progressive Romanian Defenders

B1The Norwegian CPS (Barnevernet) is taking a beating like never before. There are more victims who now have the courage to come public with their stories. There are reports of directors resigning.  There are horrifying reports that children are dying in the system. Some activists are saying that on average 2 children die per week while under CPS care.

The death of a 13-year-old girl has made front page news this week after she was found dead in her bed. Her biological parents are devastated that their concerns about her epilepsy were not addressed.

As the Barnevernet ship appears poised to sink, Barnevernet is waging a propaganda campaign in the media.

Who is coming to their rescue?

Progressive Romanians who live in Norway.B7

Delight in Truth wrote about pastor Beniamin Ciuciu who defended the CPS in a newspaper interview. Turns out he is affiliated with a Norwegian church and is supporting Barnevernet to maintain that relationship, as his church dwindling.

Here is another devil’s advocate, to use the English idiom, which in this case may reflect reality not just a mode of linguistic expression. Her name is Adriana Lie and she wrote an article for Bergens Tidende here.

She wants to tell us that she is upset with all the international protests and the “demonization of the CPS.”

She is also upset by the fury of anti-CPS posts in social media.

She is also upset with politicians, pastors, athletes, activists and pretty much every other Romanian who dares to question the Norwegian system.

Really? Wow.

Friends, this is a war. It is waged in the media and social media, and it appears that Barnevernet has hired mercenaries to fight against the Bodnarius, the Nans, and other families who are decimated by Barnevernet.

Maybe the mercenaries should look into the statistics of children dying and suffering harm inside Barnevernet. Maybe they should talk to the Romanian families who found scrapes, bruises and burns on their children during visitation.

Some child protection!

Who is the monster here? Who is the demon?

Barnevernet, hence the international demonization of this runaway organization.

http://delightintruth.com/

 

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Norvegia, copiii luaţi de la părinţi și protestantismul

Norway7Modul în care se iau copiii de la părinţi în Norvegia îngrozeşte tot mai multă lume şi cere o explicaţie. Norvegia este o ţară europeană civilizată, cu o cultură avansată şi cunoscută, alături de Danemarca şi de Suedia, ca o societate proverbial de corectă şi de cinstită. În ultima vreme, însă, Norvegia surprinde prin atitudinea inumană faţă de anumiţi părinţi cărora li se confiscă copiii pe motive triviale. Cum se explică sociologic fenomenul acesta?

În „Revista 22” , Horaţiu Pepine oferă următoarea explicaţie:

“Nu putem explica modul de acțiune al agenției norvegiene (despre care există numeroase mărturii) decât ca pe o lectură strict literală a textului de lege. Literalismul îngust este singurul care poate explica de ce o palmă duce la decăderea cuiva din drepturile părintești, ca să nu mai vorbim de interpretarea absolută a termenului ”violență”.

Protestantismul laicizat al societății norvegiene ar putea fi o explicație a acestui literalism crud și a rigorii în aplicarea legii. Reforma din secolul al XVI-lea a produs o întărire a preceptelor etice în viața comunităților, spre deosebire de catolicismul care permitea derogări (”indulgențe”) sau de ortodoxia care a practicat mereu o formă de moderație, justificată printr-o dialectică complicată dintre ”aici” și ”dincolo”. Strictețea eticii protestante nu putea decât să provoace o contrareacție pe măsură, adică o contestare radicală a autorității tradiționale, apoi a autorității paterne în sânul familiei și, în cele din urmă, a ambilor părinți deveniți egali.”

Domnul Pepine caută o explicaţie a modului de acţiune al agenţiei norvegiene pentru copii şi consideră că ea vine dintr-o “lectură stict literală a textului de lege”. El găseşte explicaţia întregului fenomen în “protestantismul laicizat al societăţii norvegiene”. Domnia sa are dreptate când spune că totul se datorează “protestantismului laicizat”, dar tragedia atâtor familii cărora li se confiscă copiii şi a atâtor copii scoşi din mediul natural şi normal al familiei şi plasaţi în medii străine lor nu stă în aplicarea strict literal a textului legii, ci vine din mentalitatea celor care au creat legile draconice referitoare la copii. Această mentalitate, la rândul ei, a fost produsă de “protestantismul laicizat”.

Voi încerca în continuare să arăt cum s-a ajuns la “protestantismul laicizat” din ţările scandinave şi, în general, din toată lumea protestantă.

În lumea catolică şi ortodoxă, credinţa populaţiei se bazează pe ceea ce spune biserica prin preoţii şi episcopii ei. Biblia nu juca nici un rol în formarea credinţei şi a vieţii spirituale a poporului. Să ne amintim că până la Conciliul Vatican 2 (1962-1965), catolicismul interzicea laicilor să citească Biblia. Abia printr-una din deciziile acestui Conciliu s-a permis laicilor să citească Biblia. Cât îi priveşte pe ortodocşi, aici nu a existat o interdicţie, dar era spus deschis că Biblia îşi are locul pe altar şi că numai preoţii şi teologii trebuie să o citească. Chiar dacă Biblia era tradusă în limba română, biserica nu făcea nici un efort ca laicii să o citească şi să-şi scoată învăţături din ea.

Lucrurile s-au schimbat radical în Protestantism. Martin Luther, imediat după începutul Reformei (1517), a tradus Biblia în limba germană populară şi a propagat idea că fiecare individ trebuie să citească Sfânta Scriptură pentru sine şi să-şi dezvolte viaţa spirituală prin învăţăturile ei. Treptat, Biblia a devenit comoara fiecărei familii protestante şi studierea Bibliei, individual şi în grupuri mici, a devenit un aspect caracteristic al societăţii protestante.

În sânul protestantismului au apărut mişcări de înnoire, cum ar fi puritanismul, pietismul, mişcarea de sfinţire, etc. Toate acestea au dat un imbold şi mai mare studierii Scripturii şi o dorinţă şi mai pasionată pentru o viaţa trăită după voia lui Dumnezeu. Toate aceste mişcări se bazau pe o tot mai profundă înţelegere a Bibliei. Toate aceste mişcări erau judecate şi evaluate după un singur criteriu: Sunt ele conforme cu Biblia?

Toate acestea veneau din convingerea fundamentală că Biblia sau Sfânta Scriptură este Cuvântul inspirat şi infailibil al lui Dumnezeu!

Peste toate acestea a venit furtuna declanşată de iluminism, care a apărut pe la anul 1750. “Legile naturii”, recent descoperite, au creat imaginea unui univers ca un mecanism uriaş, care funcţionează de la sine, pe baza acestor legi neschimbătoare, care nu pot fi încălcate de nimeni. S-a formulat teoria că acest mecanism uriaş este singurul lucru care există, că nu există nimic în afara lui şi că nimeni, din afară sau din lăuntru, nu poate interveni să abată lucrurile de la funcţionarea lor pe baza legilor naturii. Orice abatere de la aceste legi ar fi o minune şi, concluzia finală era aceasta: Minuni nu pot avea loc; minuni nu există.

Deasemenea, a spune dinainte ce are să se întâmple, adică a profeţi, este imposibil, deoarece aceasta ar presupune o minune, o capacitate de a vedea în viitor.

Iluminismul a dat naştere epocii moderne. A fi modern însemna, în general, să crezi că totul este guvernat de legile naturii şi, în special, să nu mai crezi în minuni şi în profeţii.

Mai mulţi teologi, mai ales din Germania, care voiau cu orice preţ să fie şi ei moderni, au început să discute despre faptul că Biblia, obiectul lor de studiu şi de credinţă, este plină de minuni şi de profeţii: Cum să fii modern când mai crezi aceste lucruri? Cum să ne scăpăm de minunile şi de profeţiile din Biblie? De la această situaţie şi de la aceste întrebări a apărut ceea ce se numeşte “critica Bibliei”, sau “teologia liberală” din secolul al XIX-lea.

Iată idea de bază cu care s-a pornit. Cele mai multe minuni sunt scrise în cele cinci cărţi ale lui Moise: Geneza. Exod, Levitic, Numeri şi Deuteronom. Vom spune că aceste cărţi nu au fost scrise de Moise pe la anul 1.400 î.Cr., ci au fost scrise de cărturari anonimi multe secole mai târziu. Întâmplările legate de ieşirea din Egipt, trecerea Mării Roşii, întâmplările de la Muntele Sinai şi din timpul călătoriilor prin pustie au circulat multe secole prin transmisie de la om la om, pe cale orală. În procesul acestei transmisii orale, aşa cum se întâmplă şi la alte popoare, s-au creat legendele despre faptele miraculoase ca plăgile din Egipt, despicarea Mării Roşii şi celelalte. Aceste legende au fost culese şi scrise de diverşi cărturari, apoi au fost puse laolaltă de un scriitor genial anonim, în Babilon, cândva după anul 600 î.Cr., dar au fost toate atribuite personajului legendar Moise.

O precizare de importanţă fundamentală. Aceşti teologi nu au descoperit date noi, din scrieri sau din arheologie. Ei erau deja “mari teologi”, cu credibilitatea dată lor de marele lor prestigiu academic şi când ei au afirmat aceste noi teorii, ei le-au prezentat ca fapte ale ştiinţei care a constatat că aşa s-au petrecut lucrurile.

Apoi, teologii aceştia au constatat că cele mai multe profeţii sunt scrise în cartea numită “Daniel”. Personajul Daniel a fost dus în exil în Babilon pe când era adolescent şi a trecut prin şcolile regale babiloniene şi a slujit ca funcţionar sub mai mulţi împăraţi din Babilon pe tot parcursul celor şaptezeci de ani cât au stat evreii în robia babiloniană. Prima parte a cărţii “Daniel” cuprinde mai multe întâmplări miraculoase din viaţa lui Daniel, iar partea a doua cuprinde profeţii despre imperiile care urmau să vină: imperiul persan, cel al lui Alexandru Macedon, cel al seleucizilor şi cel al romanilor.

Iată ce au declarat, în scris şi la cursurile din universităţi şi de la seminariile teologice, teologii liberali: Cartea “Daniel” n-a fost scrisă de personajul Daniel din Babilon, pe la anul 540 î.Cr., ci au fost scrise după perindarea acelor imperii, adică pe la anul 150 î.Cr., de un scriitor anonim, dar au fost atribuite celebrului Daniel. Prin urmare, profeţiile despre acel şir de imperii nu au fost de fapt profeţii, ci au fost scrise după acele evenimente.

Venind la Noul Testament, teologii liberali au văzut că cele mai multe minuni îi sunt atribuite lui Isus şi sunt scrise în cele patru Evanghelii, care poartă numele Matei, Marcu, Luca şi Ioan, cu afirmaţia că Matei şi Ioan au fost ucenici ai lui Isus, deci martori ocular ai evenimentelor, iar Marcu şi Luca au fost contemporani cu evenimentele, dar le-au colectat de la martori oculari care le-au relatat acele întâmplări. Teologii liberali, fără să dispună de date istorice noi, au lansat pur şi simplu “adevărul ştiinţific” că aceste patru Evanghelii au fost scrise după anul 80, la o jumătate de secol după evenimente, timp în care ele au fost transmise pe cale orală, timp suficient ca să se creeze minunile legendare cuprinse în ele. Cărţile au fost scrise de autori anonimi, dar au fost atribuite unor martori oculari, ca să li se dea credibilitate.

Acesta era verdictul “ştiinţific” al teologilor liberali, care au început să le predea în universităţi şi în seminarii. Şocul produs studenţilor a fost devastator. Mulţi şi-au pierdut credinţa că Biblia ar fi inspirată de Dumnezeu şi că ar fi Cuvântul lui Dumnezeu şi şi-au pierdut credinţa în Dumnezeu şi au părăsit şcolile. Dar profesorii liberali au convins pe mulţi studenţi să rămână în şcoală, să devină pastori şi, de la amvoane, să spună credincioşilor ce au învăţat ei despre Biblie! Şi mulţi au făcut-o, cu consecinţa că au produs şocul şi între membrii bisericilor. Mulţi enoriaşi şi-au pierdut credinţa în Biblie şi credinţa în Dumnezeu şi au părăsit bisericile. Aşa se face că, în secolul al XX-lea, cele mai mari catedrale protestante au devenit doar piese de muzeu vizitate de turişti!

Teologia Liberală a apărut în Germania şi a trecut imediat şi în Anglia. În aceste ţări există şi un segment romano-catolic şi alte forme de creştinism. De aceea, efectul pe plan naţional nu a fost perceput ca ceva devastator.

Lucrurile au stat altfel în ţările scandinave: Danemarca, Suedia, Norvegia şi Finlanda, unde protestantismul luteran a devenit şi a rămas pentru cel puţin două secole singura religie. Aici, când credinţa în Biblie a fost pierdută, s-a pierdut orice bază pentru credinţa în Dumnezeu.

Ca să înţelegem ce s-a întâmplat aici, trebuie să ne întoarcem înapoi în Germania secolului al XIX-lea şi să vedem mai de aproape ce a produs şocul pierderii credinţei în Biblie şi, drept consecinţă, şocul pierderii credinţei în Dumnezeu. Cazul tipic pentru acesata este Friedrich Nietzsche (1844-1900). Acesta a crescut într-o familie de oameni foarte credincioşii. Tatăl lui era pastor luteran, aşa cum erau şi câţiva unchi ai lui. Din adolescenţă a decis să se facă pastor, dar la vârsta de 17 ani a citit cartea teologului liberal David Strauss, “Viaţa lui Isus”, în care autorul analiza minunile din cele patru Evanghelii ca fiind “mituri evanghelice”, “mituri istorice”, sau legende. Efectul a fost răvăşitor: Nietzsche şi-a anunţat mama (tatăl lui murise) că nu mai merge la teologie şi că a ales să studieze filosofia. La scurtă vreme, Nietzsche a început să scrie atacuri tot mai virulente împotriva teologilor care “l-au ucis pe Dumnezeu” şi în general împotriva creştinismului. Duşmănia lui împotriva creştinismului l-a dus în cele din urmă la pierderea minţii.

Cum explicăm această întoarcere împotriva a tot ce ai iubit în copilărie?

Să ne ducem direct la esenţă: Toată frunuseţea credinţei în care a crescut se baza pe Biblie; când Biblia a fost atacată şi desfiinţată, toată lumea frumoasă în care a copilărit s-a stins şi lui Nietzsche nu i-a mai rămas decât amarul că lumea aceea a fost o iluzie clădită pe mituri şi pe legende. Golul lăsat în urmă nu mai putea fi umplut cu nimic. Pe cine să acuzi pentru aceasta? Este foarte greu să înţelegi împotriva cui se îndrepta energia furibundă a acestui om rănit de moarte!

Într-o societate clădită pe adevărurile Bibliei, când aceste adevăruri sunt spulberate prin şiretlicurile teologiei liberale, nu rămâne numai golul, ci rămâne furia şi disperarea şi lipsa de a mai avea o raţiune pentru existenţă.

Teza pe care vrem să o emitem acum este că ceea ce s-a întâmplat cu un individ se întâmplă aidoma şi cu o naţiune întreagă.

Să ne uităm cu atenţie la ceea ce s-a întâmplat în Suedia (norvegienii i-au urmat întotdeauna ceea ce au făcut suedezii) după colapsul credinţei luterane: în 1932 a ajuns la putere partidul social democrat, care a pornit în mod sistematic la crearea unei societăţi bazate pe principii marxiste. Unul dintre rezultate este crearea departamentului pentru protecţia copilului, care este de fapt instrumental de creare a societăţii golită total de Dumnezeu, în care familia (concepută de Dumnezeu!) este distrusă, iar copiii sunt crescuţi după principii socialiste.

Astfel, în anii 1930, social democraţii Gunnar şi Alva Myrdal vorbeau deschis despre “o remodelare totală şi radical socialistă a socităţii.” Pentru aceasta, copiii trebuia să fie scoşi de sub influienţa părinţilor şi trebuia să fie daţi în îngrijire şi pentru educare unor experţi acreditaţi de stat. Obiectivul era eliminarea claselor sociale şi construirea unei societăţi bazate pe democraţie economică, iar pentru educarea copiilor necesari acestei societăţi mica “familie patologică” era total inadecvată; pentru atingerea acestui ţel, copiii trebuia să fie educaţi în creşa colectivă de zi de către experţii acreditaţi de stat (Cf. Politeia World, 15 ian. 2016).

Trebuie să subliniem că limbajul acesta era pur comunist, dar nici măcar Stalin n-a îndrăznit să meargă atât de departe încât să ia copiii din familii şi să-i plaseze în “creşe colective”!

Domnul Pepine numeşte pe bună dreptate “protestantism laicizat” ceea ce a rămas în ţările scandinave după ce protestantismul şi-a pierdut încrederea în Biblie. Este un protestantism fără Dumnezeu.

Mai există vreo speranţă?

În protestantism există tot timpul primejdia pierderii credinţei, care este de fapt primejdia morţii spirituale. Dar creştinismul este produsul lui Isus Cristos, care dincolo de moarte a revenit la viaţă prin înviere. Foarte mulţi credincioşi care prin teologia liberală şi-au pierdut credinţa, trăiesc mai târziu o reîntâlnire cu Cristos şi prin aceasta trăiesc o re-înviere. Şi cu cât a fost mai amară viaţa fără Cristos, cu atât mai pasionată şi mai plină de realitate divină este viaţa de după re-înviere.

Dar teza noastră este că ceea ce se întâmplă indivizilor se poate întâmpla şi cu naţiunile. Aşa s-a întâmplat în Anglia în secolul al XVIII-lea. După un declin spiritual aducător de letargie, s-a ridicat un tânăr pe nume John Wesley (1703-1791) care a produs ceea ce englezii au numit “revival”, adică o reînviere. Întreaga Anglie a fost întoarsă cu faţa spre Dumnezeu şi a intrat în ceea ce s-a numit “holiness movement”, adică mişcarea pentru sfinţenia vieţii. În loc ca Anglia să meargă ca Franţa pe calea revoluţiei atee, a intrat în epoca de prosperitate a epocii victoriene.

În Statele Unite, în acelaşi secol a existat o perioadă de letargie spirituală, dar s-a ridicat Johnatan Edwards (1703-1758), prin care s-a produs un extraordinar “revival”, care a adus o renaştere a vieţii spirituale şi a pregătit calea spre mişcarea de independenţă.

În Ţara Galilor s-a produs un “revival” extraordinar în 1904-1905, prin Robert Evans, care a produs o adevărată renaştere spirtuală şi morală a întregii ţări.

Protestanţii români folosesc pentru aceste “revivals” termenul de “treziri spirituale”.

Oare nu putem spera într-o asemenea trezire spirituală şi în ţările scandinave?

Oare nu cumva cazul familiei Bodnariu şi focul pe care l-a trezit acesta între românii de pretutindeni ar putea să aprindă această trezire spirituală?

În Norvegia există 46 de mii de penticostali şi 10 mii de baptişti. Nu s-ar putea ca aceştia să fie elementul de legătură prin care protestanţii români să contribuie la întoarcerea la Dumnezeu şi astfel la renaşterea naţiunilor scandinave?

Teologia liberală a dat o lovitură gravă credibilităţii Bibliei. Cel care a văzut nevoia unei riposte academice a fost Billy Graham. Prin 1950, el i-a îndemnat pe protestanţii din America să-şi creeze seminarii de acelaşi nivel academic ca liberalii şi să producă experţi capabili să apere Biblia la acelaşi nivel. În câţiva ani au fost create mai multe asemenea seminarii. Rezultatul final a fost că în anul 1978 un număr de aproape 300 de teologi au produs documentul de bază despre ineranţa (lipsa de greşeală) Bibliei. Scurtă vreme după aceea, câţiva teologi de cel mai înalt nivel academic au produs cărţi pentru apărarea adevărului tuturor afirmaţiilor din Biblie. Amintesc doar trei dintre ele: W.Kaiser,”The Hard sayings of the Old Testament”; F. F. Bruce, “The Hard sayings of Jesus”; şi Manfred Brauch, “The Hard Sayings of Paul”. Aceştia iau pasajele care par a cuprinde greşeli sau contradicţii şi le explică. Sunt zeci şi zeci de alte cărţi care se ocupă de această problemă a credibilităţii Bibliei. Fiindcă lupta pentru Biblie este lupta pentru credinţa noastră creştină.

Teologii protestanţi sunt capabili să apere credibilitatea Bibliei. Credinţa lor este tot timpul supusă atacurilor. Aceste atacuri produc uneori victime. În cazul discutat mai sus, adică în ţările scandinave, victimele directe sunt copii. Dar victima ultimă este însăşi societatea umană. Căci atunci când o naţiune Îl pierde pe Dumnezeu, îşi pierde esenţa divină, nobleţea şi frumuseţea. Când Îl aducem înapoi pe Dumnezeu, naţiunea trăieşte o reînviere.

Prof. Dr. Iosif Ţon

 

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Norway’s Dark History with Children

IstoriaNorvegieiDear friends, Delight in Truth would like to inform you about Norway’s crimes against the Lebensborn Children. It will provide a chilling historical context to understand what is happening to Child Protective Services (CPS) in that country today.Between 1940 and 1945, hundreds of thousands of German soldiers were part of the Nazi occupying force in Norway. The Lebensborn program encouraged Nazi soldiers to pursue relationships and have children with Norwegian women because Nazi ideology considered them a pure Aryan race.This social experiment in eugenics produced approximately 12,000 children who were later labeled the Lebensborn Children. Such war children were born in countries acrossEurope, but in Norway they have a special story that continues even today. In fact, FridaLyngstad, one of the singers of 1970s-80s pop band ABBA is a Lebensborn Child.During the war, the pregnant mothers and the children were given special care and were considered to be genetically superior to the average Norwegian. But after the war ended, these children became social outcasts in Norway. Some were abandoned, someended up in orphanages, and many were confiscated by the state and subjected to mistreatment.Norway placed many of these children in mental asylums and special institutions where they were physically, sexually and psychologically abused. Many of them who are now in their 60s tell horrifying stories of how they were tied to their bed, unable to play outside, having to relieve themselves in the same place where they ate their food. The mothers who had their children confiscated never saw them again.In the last 15 years the Lebensborn children have been fighting a hardened Norway government in the court system to get Norway to acknowledge their crimes and human rights violations, and to get compensation for lost childhoods.This Norway, perhaps the most developed country in the world by their own standards, continues to confiscate about 2-3000 children per year, targeting mostly immigrant and mixed Norwegian children. Critics of the CPS (Barnevernet) claim that as low as 1% of those cases actually involve the type of violence where the children would be taken from home in other comparable countries.Considering this background, it is not surprising to read in the media about the five Bodnariu kids which were removed from their loving parents without investigation, without warning, without attempting to help the family first. Accusations against the family are severe, despite any physical evidence of violence on the kids. There ishowever evidence that CPS may have manipulated the kids to incriminate the parents, and the system tried to have the parents sign affidavits to incriminate each other.Delight in Truth has tried to look at both sides of the story as available in the media, but it is evident that the Bodnarius have been treated unfairly. Some well-informed legal authorities from the Romanian parliament (senator Titus Corlatean) claim they have been treated criminally.I do not know if the Norwegian government is realizing what is about to happen world-wide starting in January 2016 with extensive protests in Europe and America in front of their embassies, and how this will destroy Norway’s image in the world.I pray they will resolve the Bodnariu case and return the kids to their parents immediately, while taking a long look at their history and step up to reform CPS.

http://delightintruth.com

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)