Monthly Archives: March 2019

Suntem infatuați și nu ne vom cere scuze pentru convingerile noastre creștine…

Celor care încearcă din răsputeri să ne reducă la tăcere trebuie să le spunem că noi, in calitate de creștini practicanți, nu vedem nici o problemă în a exprima puncte de vedere biblice cu privire la temele fierbinți din societate. Sub nici o formă nu ne cerem și nu ne vom cere scuze pentru asta.

Cei care nu sunt de acord cu credința noastră creștină nu se scuză pentru pozițiile lor ideologice, religioase și politice, așa că de ce ar trebui să ne simțim noi obligați să facem asta? Scopul nostru este să facem tot ce putem pentru a-L reprezenta pe Domnul Isus Cristos în timpul pe care El ni l-a oferit să-l trăim pe pământ, ca ambasadori ai Săi.

În România, creștinii trebuie să aibă dreptul să verbalizeze și să promoveze convingerile lor, la fel de mult ca cei care verbalizează și promovează convingeri diferite. Tuturor cetățenilor români, inclusiv celor cu credințe și convingeri religioase, se presupune că li se garantează drepturi și libertăți constituționale.

Aceia care afirmă că infatuații cu convingeri creștine puternice ar trebui să-și păstreze opiniile ideologice și religioase pentru ei, separându-le de convingerile lor civile și constituționale, sunt extrem de ipocriți. Ei înșiși refuză să-și țină opiniile lor private sau să-și separe opiniile lor ateiste de convingerile civile și constituționale. Atunci noi de ce să tăcem?

Suntem infatuați și punctum!

Samy Tuțac

Sursa:Baptist-tm.ro

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

PS Ignatie -Episcopul Husilor: “Ăsta se numeste progresism, care este un alt sinonim pentru comunismul “tolerant” al omului recent”

“Avand in fundal definitia lui Nietzsche despre nihilism, Klaus Werner Iohannis a devenit nihilist cu acte in regula: “Ce inseamna nihilismul? Faptul ca valorile cele mai inalte se devaloriaza.” Dragostea fara de masura fata de minoritatile sexuale (vai de mine, e hate speech) l-a metamorfozat pe domnul presedinte in agentul dispretului dozat intr-un insecticid (cred ca, mai pe romaneste, asa-i spune flitului) fata de “majoritatile” (heterosexuale). Ăsta se numeste progresism, care este un alt sinonim pentru comunismul “tolerant” al omului recent. Sau “asa cum se spune popular”, in timp ce unii suntem niste muste intolerante, infatuate si vrednice de a fi ucise cu flitul, altii sunt oameni cu “mintile luminate” la neonul progresismului si vrednici sa traiasca plenar din painea tolerantei neomarxiste. Trag nadejde ca eu, o musca conservatoare, infatuata si neafiliata politic, am priceput bine, in spiritul fidel al drepturilor omului, ce a vrut sa ne transmita domnul presedinte”, a spus Episcopul Ignatie.

Sursa: http://www.bzv.ro/presedintele-romaniei-primeste-replica-dura-de-la-episcopul-husilor-53142

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Corigențele domnului președinte, Klaus Iohanis

Președintele României, Klaus Werner Iohannis, a declarat marți la dezbaterea organizată de One World România că românii au dat o lecție imensă acestor infatuați care au promovat ura și, așa cum se spune popular, i-au tratat cu flit. ,,Românii au fost mult deasupra acelei părți a clasei politice care a promovat agresiv și cu un mesaj intolerant acel referendum”, a declarat Iohannis, citat de Știri pe surse.

În urma acestei declarații, domnul președinte a rămas corigent la câteva materii:

Corigent la democrație: indiferent de tema unui referendum, acesta este un demers democratic ce trebuie respectat. Președintele e inconsecvent și iresponsabil întrucât, pe de o parte, se află în conflict cu el însuși, iar pe de altă parte promovează o atitudine periculoasă. Astfel, dânsul afirmă că un stat de drept nu poate funcționa fără garantarea drepturilor și prin aceasta se referă la drepturile minorităților sexuale. Dar, domnule președinte, vă întreb: inițierea unui referendum pe o temă, care chiar dacă nu vă convine, nu e tot un drept? Totodată, prin promovarea ideii că unele drepturi sunt democratice, iar altele nu, susțineți tocmai opusul statului de drept. Și cei aproape 4 milioane de cetățeni ai României au dreptul să spună prin referendum ceea ce consideră ca fiind o problemă de interes național. Domnule președinte, sunteți corigent la democrație.

Corigent la politici de bună vecinătate. Datoria unui președinte este să mențină relații de cooperare și respect față de state vecine. State europene precum Polonia, Ungaria, Slovacia, Croația au decis , prin Constituție, faptul că prin căsătorie se înțelege uniunea dintre un bărbat și o femeie. Prin declarația dată de președintele Iohanis rezultă că cetățenii acestor țări sunt și ei infatuați și medievali. România este stat european, dar aceasta nu înseamnă că vom sta în genuchi înaintea Europei, făcând sluj. Alte state din Europa au decis să rămână nealterate de ideologiile care înlătură sute de ani de credință. Pentru modul ușuratic și lipsit de diplomație, domnule președinte sunteți corigent la politicile de bună vecinătate.

Corigent la istorie. Prin afirmația că cei care au susținut referendumul sunt medievali, domnul președinte dovedește că habar nu are de ce înseamnă epoca medievală. Inchiziția, deși dureros, a ucis 40-50.000 de oameni. Omul modern ucide copiii, prin avort ,cu milioanele. Prin comportamentul iresponsabil, imoral, ne-am îmbolnăvit mințile, sufletul și trupul. Timpul modern se laudă cu Stephan Hawking care declară știința și credința incompatibile, iar epoca medievală se laudă cu Thomas D’ Aquino, Augustin, care au adus mai mult folos sufletului decât oricine altcineva. Plus că universitatea, ca instituție care reunește studenți și profesori, a apărut în epoca medievală, cea din Bologna fiind extrem de cunoscută și apreciată. Deci, domnule președinte, prin stigmatizarea epocii medievale vă dovedeți corigent și la istorie.

Corigent la etică. E de bun simț, mai ales când reprezinți o țară, să taci. Nu era obligat, în nici un fel, domnul președinte, să deschidă gura și să jignească 4 milioane de români. Dar acolo unde lipsesc principiile de etică, de decență minimă, apar batjocoririle și disprețul. Românii care au mers să suțină referendumul sunt în opinia domnului președinte, gândaci de bucătărie sau insecte care trebuie exterminate. Aude cineva ce spune domnul președinte? Lipsa unei etici minimale face dovada unei mândrii extrem de păgubitoare a președintelui Iohanis. Și fără umilință e imposibil să conduci o țară. Dar, domnul președinte, e corigent și la acest capitol.

Corigent la caracter. Domnul Iohanis a avut o întâlnire, înainte de turul doi al alegerilor – atunci când era condus cu 10 procente – cu clerul evanghelic. La aceea întâlnire a afirmat că este un susținător al familiei tradiționale, că este credincios și merge constant la Biserică. Această afirmație a declanșat o mobilizare exemplară în mediul evanghelic care a contribuit, fără echivoc, la alegerea dânsului în funcția de președinte al României. Prin declarația recentă, dânsul dovedește că este un om care are câte un adevăr pentru fiecare ureche. De aceea, domnul președinte este corigent și la caracter.

În loc de concluzie
Reexaminarea corigențelor se dă în campania de alegeri a președintelui României și cred că domnul președinte nu va trece…la un alt mandat, cel puțin în ceea ce mă privește.

Florin Ianovici https://www.facebook.com/florinianovici

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Oglinda şi ligheanul

După ce au băut o băutură constipantă din cenuşă de viţel idolesc, amestecată cu lacrimi şi apă, poporul ce ieşise din Egipt, a început să dăruiască aurul ce le mai rămăsese pentru a face Cortul Întâlnirii. Au dăruit cu atâta furie, încât au trebuit opriţi să nu mai aducă chiar şi verighetele. Aşa s-au oprit din dăruire, că nu s-au mai pornit nici până astăzi.
Cea mai importantă jertfă se dădea însă la uşa Cortului Întâlnirii, unde femeile ce slujeau acolo, după ce rămăseseră fără verigile de aur de la picioare, fără brăţările de argint cu pietre preţioase, fără cerceii din platină, au renunţat la bunul cel mai greu de dat. Oglinzile lor din banalul şi ieftinul bronz, din care au făcut ligheanul să se spele preoţii în el.
Indiferent cât de goale rămăseseră urechile, nasul, gâtul, mâinile şi picioarele, fără aur, în oglindă tot se mai uitau. Firea pământească moare ultima…
Acceptaseră ideea predicatorilor făcuţi la apelul bocancilor, că mai frumoase erau fără piercing-uri, fără Cloşca cu puii de aur atârnată la urechile mici. Simple şi smerite se priveau în oglindă.
L-au văzut pe marele meşter Beţaleel că se uită rânjind răutăcios la oglinzile lor. S-au privit pentru ultima dată în metalul şlefuit, apoi le-au dat la topit. S-a făcut din ele un lighean unde preoţii îşi băgau picioarele şi se spălau înainte de a aduce jertfa. Niciodată vanitatea, firea, mândria, eul nu fuseseră mai aspru ridiculizate şi batjocorite, ca atunci.
Ar fi o prostie să scriu că au slujit cu mai multă putere la Cortul Întâlnirii, că au cântat mai cu har, din pricină că nu se mai uitau în oglinzi. Nu ştiu nici dacă şi-au mai privit vreodată chipul ca şi Narcis, măcar în oglinda unei ape. Ceea ce simt e doar o mare admiraţie pentru gestul acela mărunt pentru un bărbat, dar uriaş pentru o femeie.
Umblarea cu Dumnezeu însemnă renunţare, îngenunchere, mortificare, dar nu toate vin deodată. E o luptă de timp, de creştere, de maturitate. Beţaleel dacă s-a bucurat de succesul acela de doi bani, însemnă că era numai un meşter bun. Acceptarea jugului e o problemă personală , simplitatea e o bogăţie perpetuă, firea pământească nu trebuie gâdilată să râdă, ci lichidată cu glonţ în ceafă. Locul mândriei e la lighean, iar ligheanul ar trebui să fie simbolul creştinismului. Oglinda e bună doar de prins soarele şi băgat în ochii lui Satan să nu mai vadă…

P.S. Aşa am înţeles eu textul din Exod 38:8 şi aşa am predicat din el în biserică

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Luigi Mițoi: Cine este Generaţia Y, Milenialii, Generatia Net?

Sunt persoanele născute 1980-2000, cu vârstele cuprinse între 20 şi 40 de ani. Sunt Mileaniali pentru că au prins venirea Mileniul trei, crescând odată cu tehnologia şi trecând de la picnicul cu familia la lumea virtuală. Ei sunt copiii doriţi, iubiţi şi protejaţi de părinţi. Sunt inteligenţi şi educaţi pentru că au avut parte de activităţi extraşcolare, care le-au dezvoltat diverse abilităţi şi competenţe. Generaţia Y este nativ tehnologică şi pasionată de comunicții şi media. Le place să lucreze într-un mediu multicultural şi pluralist, simţindu-se bine să muncească alături de colegi din alte țări, de alte rase sau orientări sexuale. Ei au nevoie să-și expună ideile personale şi nu sunt dispuşi să accepte orice, oricum, oricând şi oriunde doar pentru că ,,aşa trebuie”. Nevoia lor de a se exprima şi de a experimenta este mai importantă decât nevoia de a consuma. În general, nu au un interes foarte mare pentru politică, religie și căsătorie, nu investesc la bursă, nu se uită la televizor și nu sunt ,,obsedaţi” să dețină case şi mașini luxoase. Uneori au o responsabilitate mai scăzută pentru că nu văd viaţa ca pe un ,,trebuie neapărat”, ci ca pe o experienţă personală din care au ceva de învăţat. De aceea, motivaţia lor este una mai mult axată pe descoperire, pe cine sunt cu adevărat, pe flexibilitate, pe importanţa valorile şi scopurile personale. Curiozitatea de a şti şi de a experimenta, entuziasmul şi creativitatea, îndrăzneala, independenţa şi adaptabilitatea îi fac să caute obiective înalte. Milenialii se simt îndreptățiți să primească tot fără să depună prea mare efort, 82% spun că ar fi mai loiali dacă ar avea opțiuni de lucru flexibile şi posibilitatea să lucreze de la distanță. Ei definesc autoritatea în termeni de productivitate, nu în termeni de poziție ierarhică. Liderul ideal pentru ei este persoana deschisă, prietenoasă, comunicativă, interactivă şi inteligentă emoţional. Au crescut odată cu internetul și telefoanele inteligente într-o lume conectată în permanență la digital. Spre exemplu, 50% dintre ei aleg ca modalitate de petrecere a timpului liber jocurile online. 75% dintre ei consideră că accesul la tehnologie îi ajută să fie mai eficienți la locul de muncă şi 78% aleg să cheltuiască bani pentru o experiență, în detrimetul obiectelor materiale. Ei sunt prima generaţie din istorie în care femeile sunt mai predispuse decât bărbaţii să urmeze cursurile unei facultăţi, spunând că „femeile nu ar trebui să se întoarcă la rolurile lor tradiţionale în societate”. Cele mai mari şase valori ale lor sunt libertatea, controlul, flexibilitatea, diversitatea, timpul liber şi familia. Ei consideră că au nevoie să deţină controlul pentru a se bucura de avantajele libertăţii, fiind generația cu cea mai mare înclinaţie către fericirea individuală. Milenialii consideră că independenţa financiară (47%), luarea deciziilor (59%) şi rezolvarea problemelor (60%) reprezintă cele mai înalte repere ale maturităţii. Ei au tendinţa să fie emancipaţi şi liberali, nonconformişti și rebeli, verbalizatori şi încrezători în propria persoană. Viaţa personală este mai importantă decât serviciul, în medie schimbând cel puţin 12 locuri de muncă în întreaga carieră. Fac eforturi mari să se acomodeze cu regulile şi au tendinţa de a amâna anumite angajamente precum: căsătoria, cariera şi economiile financiare. Le place munca în echipă și accentuează confortul social şi dezvoltarea personală. Ei au o nevoie crescută de interacţiune socială, distracţie și practicarea ideologiei ,,politically correct”. Aceste portrete psihologice care delimitează lista generaţiilor sunt relative, ca şi perioada de timp în care sunt încadrate. Înţelegerea acestor particularităţi generaţionale ne ajută să trăim în pace în aceeaşi familie, biserică, companie, comunitate… acceptând că diferenţele nu sunt bune sau rele, sunt doar reale. Felul în care gestionăm aceste diferenţe este opţional.

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Luați amvonul cu voi…

silhoete-preacher-e1312840985735Mă gândeam zilele acestea la modul în care a ajuns să fie  perceput amvonul in vremurile acestea. Cred că nu greșesc dacă afirm că a devenit cel mai important obiect din clădirea bisericilor. Un fel de oficiu lipicios care atrage tot mai mulți care se pare că rămân pironiți acolo, ca și cum cineva ar fi răsturnat prenadez cândva și a uitat să îl mai curețe.

Să nu mă înțelegeți greșit, mulți predicatori îl folosesc cu multă băgare de seamă și predică Adevărul cu dragoste, pasiune și putere. Dar, din păcate, pentru tot mai mulți a devenit o platformă a laudei de sine și a afirmării. O rampă de lansare în poziții bisericești.  Dacă vreți, o scenă de spectacol sau pentru tot felul de istorisiri inchipuite, o platformă pentru învățături care să gâdile urechile sau să creeze bună dispoziție, ba chiar, da, trebuie să o zic și pe asta, o platformă politică.

Pentru unii a devenit un fel de canal de știri sau de divertisment.  Pentru alții, o oportunitate de a primi un „ajutor” financiar, un fel de timp de reclamă care să atragă fonduri.  Un câmp de luptă pentru titluri, pentru un job bine plătit si beneficii multe. Totuși, ce mi se pare mie cel mai trist este faptul că a devenit o lojă cu câteva scaune a unei clase de elită. Un fel de obiect “sacru”. Mai nou nu pot predica fără el. Când nu sunt “programați” la el iși i-au concediu sau intră în greva foamei.

Creștinismul de astăzi este așa de legat de clădiri, amvoane, scene, lumini și umbre, fastuozitate, programe, concerte, ș.a., dar parcă se golește tot mai mult de esența trăirii pure și simple. Citeam recent că în primele două secole creștinii nici măcar nu au avut amvon. Se pare că se descurcau mai bine ca noi fără el pentru că stăruiau în Învățătura apostolilor, în legătura frățească (parcă tot mai străină de noi astăzi), în rugăciunii și ăn frângerea pâinii. Ce ar fi să se renunțe la amvon? Cred că mulți ar intra în depresie. Doamne ferește! Eu zic să se renunțe la cel fizic și să se predice de la unul imaginar. Nu s-ar mai bate nimeni pentru el. Nu s-ar consuma atîta energie degeaba. Fiecare l-ar avea pe al lui și l-ar putea duce cu ei pe oriunde ar merge. Așa că…

Luați amvonul cu voi acasă și predicați Cuvântul celor cărora trebuie să le fii preot.

Luați amvonul cu voi la lucru și predicați Cuvântul celor care ateaptă să-l trăiți.

Luați amvonul cu voi pe stradă și predicați Evanghelia celor cărora s-ar putea să le fii ultimul mesager.

Luați amvonul cu voi în călătorie și predicați Cuvântul pentru că prea mulți sunt fără direcție.

Luați amvonul cu voi la cumpărături și predicați pe Cel care este Pâinea vieții.

Luați amvonul cu voi la party și predicați Cuvântul lui Dumnezeu pentru că în El avem un ospăț necurmat.

Luați amvonul cu voi în vacanță. Sunt mulți care așteaptă să le vorbiți despre odihna veșnică în care a-ți intrat.

Luați amvonul cu voi când sunteți ispititi  de cel rău și folosiți Cuvântul ca să îi amintiți vrășmașului ce „Este scris” și să îl alungați.

Luați amvonul cu voi  la stadion și la spectacol ca să  le spuneți oamenilor că este Unul care câștigă toate „meciurile”.

Nu mai stați la rând la amvon, ci luați-l cu voi…

Dorin Pele

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

De lângă Dumnezeu nu se văd riduri – Nicolae Geantă

„Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi” (Iacov 4:8)

„De ce oamenii fac comentarii răutăcioase, nejustificate chiar, domnule diriginte?”. Liceenii dar și bătrânii, bărbații dar și femeile, păstorii dar și enoriașii ridică astfel de întrebări. „Pentru că nu sunt aproape de Dumnezeu” le răspund. Simplu: Cine e aproape de Dumnezeu nu poate fi departe de oameni! Nu poate fi împotriva aproapelui său.

Una dintre filosofiile de viață pe care le-am învățat de ceva timp, este că zburând cu avionul, cu cât te apropii de cer, cu atât te distanțezi de pământ! Când ești la sol vezi toate detaliile: gropi, crăpături, grămezi de gunoaie… Chiar și praful de pe tocul ușii îl observi. Vezi un bărbat nebărbierit, o femeie cu fața ridată, un copil cu teneșii sparți, o față de masă la restaurant murdară, cineva care aruncă gunoiul lângă coș. Dar cu cât te ridici mai sus în văzduh amănuntele pământești dispar. Gropile dispar, gunoaiele sunt invizibile, defectele oamenilor nu se mai văd!

Tot așa este și în viața spirituală: cu cât ești mai aproape de Dumnezeu, cu atât vezi defectele celorlalți mai mici. Sau, nu le mai vezi deloc! Simplu: cine e lângă Dumnezeu, vede semenii ca Dumnezeu!

Cine e înăbușit de ură, e pus pe harță ori pe înroșit telefonul de bârfe, cine caută dezbinare, cine vede tot timpul doar nodurile din papură sau crăpăturile din zid, cine vede doar bârne la ceilalți în ochi să ia bine seama: este aproape de Dumnezeu?

Apropiați-vă de Dumnezeu! Apoi nu veți mai vedea la nimeni riduri…

https://nicolaegeanta.blogspot.com/

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)