August, 2013 – Botez la First Romanian Baptist Church în Arizona

În ziua de 17 mai 2013, membrii comunității de la  First Romanian Baptist Church din Botez2013Phoenix, Arizona și-au întâmpinat cu bucurie, pe aeroportul Sky Harbor din Phoenix, noul pastor sosit din Arad, Romania, în persoana tânărului Ovi Horga. O bucurie motivată de dorința unanimă de  revitalizare, pe fundalul unei noi viziuni, a activității bisericii, pe toate planurile. Primele declarații ale noului pastor marcau, de fapt, începutul unei noi dimensiuni în viața spirituală a congregației: “Ca biserică, suntem în anul înviorării spirituale, pentru că ne numim FIRST, vrem să fim FIRST cu adevărat în: FELLOWSHIP,    INTEGRITY, REPENTANCE, SCRIPTURE, TESTIMONY. E greu, dar știm că ceea ce e imposibil la oameni, e posibil la Dumnezeu”.

Rugăciunile întregii comunități, în primul rând cu referire la revitalizarea spirituală a bisericii, s-au concretizat într-un timp relativ scurt, și într-un mod care a confirmat pe deplin afirmația începutului de slujire a tânărului pastor Ovidiu Horga: “… dar știm că ceea ce este imposibil la oameni, e posibil la Dumnezeu”.

În duminica de 25 August 2013, membrii Bisericii Baptiste din Phoenix, AZ,  au fost părtașii unui eveniment care demonstrează cu prisosință faptul că Dumnezeu ascultă rugăciunile sincere ale copiilor Lui. În această zi, după aproximativ 3 luni de la sosirea tânărului pastor, s-a desfășurat primul botez nou – testamental al bisericii în care trei suflete: Adriana Boderaș, Claudia Boderaș și Samuel Horga, au mărturisit  public și în fața cerului, hotărârea de al urma pe Domnul Isus Hristos.

Serviciul divin început la ora 10  a fost marcat de  bucuria și mulțumirea  tuturor celor prezenți, aceasta fiind ușor observată prin participarea întregii biserici prin rugăciuni, îndemnuri, cântări de laudă, poezii, cântări ale corului și desigur prin propovăduirea Cuvântului. Fratele pastor Ovidiu Horga a avut un mesaj specific evenimentului, referitor la necesitatea botezului, atât pentru tinerii pregătiți să intre în apa botezului, cât și pentru întreaga asistență. De asemenea,  Victor Braica, unul dintre pastorii bisericii New Life din Phoenix a adresat celor trei tineri încurajări pentru o mărturie cu adevărat creștină în noua viață,  alături de Domnul Isus Hristos.

După oficierea actului, fratele  Ovidiu Horga, pe lângă un îndemn referitor la viața de credință, a oferit celor trei tineri un cadou din partea bisericii. “Ofer fiecăruia dintre voi cea mai de valoare carte  care poate să existe. Pentru că suntem o biserică românească, primiți o biblie în limba română, ultima traducere făcută de Cornilescu. Doresc ca de acum înainte, în tot ceea ce veți face în viață, să vă raportați la Biblie.”

După încheierea serviciului de dimineață, Biserica a oferit o masă de mulțumire și bucurie, preparate în stilul tradițional românesc, pregătite de familiile Rat și Lugoj, care s-au bucurat de o deosebită apreciere. Acum, la încheierea acestei zile, se poate spune cu certitudine ca la First Romanian Baptist Church din Phoenix s-a trăit o adevărată revărsare de har și părtășie, un bun augur pentru timpurile care stau înaintea bisericii în drumul spre o lucrare bună și un exemplu creștin în comunitatea română din Arizona. Serviciul de după amiaza a continuat prin actul de “punere a mâinilor”, iar mesajul lui Dumnezeu a fost predicat cu putere de către fratele Cristi Popa, pastor al tineretului de  la Biserica Happy Valley din Phoenix.

Într-adevăr, încă o confirmare a faptului că  “ceea ce este imposibil la oameni este posibil la Dumnezeu”.

Radu Oprea

Glendale, Arizona

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Frica şi necredinţa te ţin în blocajul asedierii păgâne

BisericaAsediu1Într-o cunoscută carte, numită „Cetatea lui Dumnezeu”, Sfântul Augustin de Hippo ilustra prin intermediul unor simboluri deosebit de plastice, lupta dintre biserica lui Hristos şi lume. Astfel, folosind metafora cetăţilor, Sfântul Augustin asocia biserica lui Isus Hristos conceptului de cetate a lui Dumnezeu aflată în opoziţie şi luptă continuă cu cetatea acestei lumi. Această frumoasă ilustraţie avea să fie admirabil dezvoltată multe secole mai târziu de către predicatorul John Bunyan în două cărţi monumentale, „Călătoria creştinului” şi „Războiul sfânt”.

„Biserica în asediu”

Nu putem decât să ne bucurăm aşadar, că utilizarea acestor metafore fundamentale pentru înţelegerea luptei spirituale ce se poartă de peste două mii de ani sunt folosite şi pentru a ilustra evoluţia bisericii din România în perioada comunistă şi după aceea. Acest lucru îl avem foarte bine evidenţiat în cartea „Biserica în asediu”, scrisă de Petru Lascău, pastorul bisericii “Agape” din statul Arizona ( www.agapearizona.com ).

Ca întotdeauna, autorul, având un talent extraordinar în ceea ce priveşte exprimarea conceptelor spirituale profunde prin cuvinte simple, ne călăuzeşte în înţelegerea fenomenului religios creştin din România. Plecând de la asediul bisericii de către puterea ateismului comunist de dinainte de revoluţie, suntem călăuziţi pas cu pas către conflictul prezent, în care forţele ostile, de data aceasta îmbrăcate în haine religioase, încearcă să distrugă puterea Evangheliei în spaţiul românesc.

Pornind de la tragedia asediului cetăţii Samariei, relatată în cuprinsul Scripturii, Petru Lascău îşi structurează cartea în mai multe etape, care cuprind evoluţia bisericii creştine din ţara noastră. Utilizarea termenului biserica creştină din România ar putea să fie ambiguă, pentru că autorul nu doreşte ca volumul de faţă să se adreseze unui anumit curent religios, ci face apel la toţi cei care respectă principiile învăţăturii lui Isus Hristos.

Marea luptă

„Afirmaţia acestui titlu („Biserica în asediu”) poate fi şocantă pentru unii dintre cititori. Biserica creştină este supusă constant unui asediu din partea forţelor răului, care se vor folosi de tot ce le stă la dispoziţie pentru a o reduce la tăcere, pentru a-i secătui energiile şi pentru a-i anihila toate eforturile sale. Ne este atât de proaspăt în minte exemplul bisericii din România, care a fost ţinută sub izolarea asediului ateismului comunist peste 40 de ani. Biserica din Anglia a fost aproape redusă la tăcere şi moarte spirituală de liberalismul materialist al gândirii teologiei moderne. În Statele Unite asistăm în aceste zile la atacul umanismului ateu al pornografiei şi al corupţiei alimentate de abundenţa materială.” Prin urmare, asediul la care a fost supusă biserica creştină din România nu reprezintă altceva decât o parte a marelui front deschis de către forţele răului împotriva bisericii lui Hristos de pretutindeni. Pornind de la această perspectivă, înţelegem că este esenţial să învăţăm lecţiile istoriei pentru a putea face faţă realităţilor prezente şi viitoare, care în mare măsură vor relua multe din temele luptelor despre care am citit în Sfintele Scripturi.

„Divide et impera”

Revenind la realităţile româneşti, pe parcursul capitolului „Asediul”, autorul realizează o radiografie impresionantă asupra efectelor presiunilor exercitate de către ateismul comunist în România. Astfel, o primă consecinţă a fost cea a ridicării de ziduri înalte între confesiunile protestante din România, după principiul „Divide et impera”. Una dintre realizările cele mai de seamă ale comunismului se descoperă prin intermediul acestor ziduri confesionale, care au condus la fărâmiţarea bisericii lui Hristos din România. „O altă expresie destul de vizibilă a asediului este zidul confesional prin care ne izolăm unii de alţii din punctul de vedere al credinţei. Îmi aduc aminte câtă furie a declanşat atât la nivelul liderilor religioşi, dar mai ales la cel al politicienilor, când în România am început colaborarea mai strânsă cu unele dintre bisericile de altă confesiune. Aceeaşi rezistenţă am întâlnit-o şi peste hotare, în Chicago, atunci când am organizat întrunirile tinerilor creştini din toate bisericile creştine române din Chicago. Izolaţi unii de alţii în spatele zidurilor confesionale din spatele cărora liderii lor se afurisesc reciproc, devenim ca şi creştini, cu totul ineficienţi pentru transformarea societăţii în care trăim.”

Lupta pentru supravieţuire

O altă consecinţă a asediului ateu se poate vedea în absenţa bisericii de la datoria pe care o are faţă de lume. „Biserica din România a ajuns o mare absenţă din viaţa socială. Dacă în spitalele din timpul de dinaintea venirii comunismului cei suferinzi beneficiau de asistenţa a mii de lucrători creştini, azi cu greu se mai poate vedea aşa ceva pe culoarele spitalelor. Orfelinatele, casele de bătrâni au fost secularizate ca orice instituţie. Contribuţia bisericii în aceste sectoare este nulă. Absenţa bisericii de la datorie, o absenţă forţată, a fost apoi folosită de propaganda anticreştină pentru a demonstra inutilitatea unor astfel de instituţii creştine în societate.”

În legătură cu tehnica asediului, Petru Lascău enunţă un principiu deosebit de relevant. „Aşa cum am anticipat, scopul principal al asediului este ruperea legăturilor asediaţilor cu restul lumii. Izolaţi fiind, victimele vor cădea curând pradă aliatului principal al asediatorilor, care este foametea. Asediaţii vor înceta lucrul, resursele lor umane şi materiale se vor concentra pentru supravieţuire, spectrul foametei va crea derută şi deznădejde. În lupta pentru supravieţuire, interesele colective dispar şi instinctele de autoconservare îi vor face pe mulţi indivizi să caute evadarea.”

„Vino să vezi”

Mergând mai departe, Petru Lascău examinează cauzele asediului. Astfel, identifică o primă mare problemă, în strategia de luptă pe care biserica creştină a adoptat-o împotriva provocării ateist-comuniste şi ateist-materialiste. „Pentru a atrage oamenii înăuntrul organizaţiei, utilizăm azi tot felul de tehnici. Formaţiile noastre muzicale, uneori şlefuite până la rafinament, au ca scop atragerea „prietenilor” şi nu atât de mult slăvirea lui Dumnezeu. Pe această linie, se înscriu bisericile moderne ce au adoptat muzica rock, care atrage mai ales tânăra generaţie. Întreaga structură a bisericii se organizează în jurul acestei strategii „vino să vezi”, iar atunci când se pune problema trimiterii de misionari, comunitatea nu are niciodată bani, pentru că trebuie să îi cheltuiască cu tapiţarea mobilierului, pentru instrumente muzicale, pentru cumpărarea unor clădiri mai mari, etc.”

Liderii

O altă cauză a asediului este reliefată de lipsa de viziune a celor aflaţi în poziţii de conducere. „Este o adevărată tragedie ca în fruntea unui popor să se afle un om fără Dumnezeu, un om corupt şi vândut idolilor. Este o dramă să ai în fruntea bisericii un lider compromis, fără viziunea lucrării lui Dumnezeu, care nu urmăreşte interesele ei, ci mai degrabă ale sale, un lider ce nu îşi asumă responsabilitatea oamenilor de sub conducerea sa, unul care va sacrifica pe cel nevinovat, pentru a păstra aparenţele.”

Petru Lascău concluzionează: „Un lider care va trasa o strategie greşită bisericii sale, o strategie de luptă contrară celei stabilite deja de Dumnezeu, îşi va ruina biserica. Este imperios necesar a alege în fruntea noastră oameni ai lui Dumnezeu, devotaţi slujirii Sale, oameni neprihăniţi ce fac din înaintarea Împărăţiei lui Dumnezeu scopul vieţii lor.”

Frică şi necredinţă

O altă cauză majoră a asediului bisericii creştine rezidă din frică şi necredinţă. „Frica este dovada sigură a nesiguranţei mântuirii şi a vieţii veşnice. Ea dovedeşte cât de puţin ne mai încredem în cuvintele Domnului. Când suntem gata să murim pentru El, începem să gustăm din adevărata libertate, pentru că libertatea nu înseamnă altceva decât ce ai tu în interiorul tău. Frica şi necredinţa te ţin în blocajul asedierii păgâne.”

În continuare, Petru Lascău ne arată care sunt „consecinţele asediului” şi enumeră câteva dintre ele. Printre acestea sunt foametea spirituală, luptele interne, pierderea tinerei generaţii şi necredinţa. „În multe dintre bisericile noastre există tensiune şi nemulţumire, lupte şi partide. Rezolvarea situaţiei nu se poate face prin predici despre dragostea frăţească, care să ne adune la un loc. Energia spirituală a bisericii trebuie să fie canalizată numai spre lucrarea lui Dumnezeu. În caz contrar, ea îşi va croi drumuri neobişnuite pentru a se elibera.”

Clipa unei decizii supreme

Dar bineînţeles, nu ar fi suficient doar să se zugrăvească imaginea unei biserici sub asediu. Acest lucru nu ne-ar conduce decât la descurajare. Iată de ce, autorul ne propune şi soluţia biblică la astfel de probleme. Astfel, îndrumă spre înţelegerea măsurilor ce trebuie luate pentru timpul de faţă, având ca model imaginea leproşilor care au fost martori ai retragerii armatelor siriene, ca urmare a intervenţiei miraculoase a lui Dumnezeu în timpul lui Elisei.

În primul rând, este necesară o judecată limpede, pentru a înţelege faptul că e necesar să ne schimbăm modul de a fi. După aceea, trebuie să acţionăm în vederea realizării acestei schimbări. În acest sens, suntem chemaţi să ieşim din mijlocul lucrurilor cu care ne-am obişnuit în materie de religie şi să încercăm căi noi, inspirate de Dumnezeu. Nu în ultimul rând, avem datoria de a reîncepe lupta împotriva forţelor răului. Astfel, vom înţelege că biruinţa a fost deja câştigată prin Isus Hristos, iar vrăjmaşul este pus pe fugă. „Aruncarea în tabăra adversă a fost un act de disperare din partea leproşilor. Sosise clipa unei decizii supreme. Foamea şi lipsa de perspectivă i-au adus la o hotărâre de viaţă şi de moarte. Nu vom lua decizii majore cât timp avem alternative în care putem eventual, evada. În faţa unei crize, ne evaluăm resursele şi posibilităţile de rezolvare. Ceea ce este deosebit de rău e faptul că Dumnezeu intră în calculele noastre numai atunci când epuizăm prin încercări, toate ieşirile posibile.”

Uriaşul care doarme

Există o veste bună pentru fiecare dintre noi – potenţialul pe care îl are biserica creştină din România este imens, fiind asemenea unui „uriaş care doarme”, dar care poate fi trezit din amorţirea de moarte în care a fost adus de către ateismul comunist de dinainte de revoluţie şi de cel materialist de după 1989. „Biserica de astăzi este un uriaş care doarme. Instituţionalizându-se în ierarhii de diferite nivele, fiecare încearcă să lase celuilalt să facă ceea ce ar trebui el să facă. Piramidele structurilor de conducere creează zi de zi noi şi noi nivele în ascensiunea pentru locul din vârf, neglijând până la indiferenţă infrastructura bisericii, care ar trebui să fie în acelaşi timp, obiectul suprem al interesului său: cei păcătoşi, care au nevoie de mântuire.”

Pescuirea minunată

Alternativa pe care o propune Petru Lascău la suprainstituţionalizarea organizaţională a bisericii creştine din România începe de la o reformă individuală care să evolueze colectiv, conducând la o trezire spirituală. Cei care gândesc la fel ar trebui să se unească în rugăciune şi acţiune pentru a trezi uriaşul din somnul său, pentru a-L ruga pe Dumnezeu să intervină să schimbe acest curs al lucrurilor şi să ne ofere „o pescuire minunată”. În acest sens, biserica poate să fie asemănată cu o corabie ce trebuie condusă departe de ţărm, conform cu porunca Domnului pentru a avea parte de o pescuire bogată în lucrurile spirituale şi în salvarea celorlalţi. „Lecţia de pescuit dată de Isus ucenicilor Săi ar trebui să ne inspire, mai ales că El este acelaşi, neschimbat în dorinţa Sa de a mântui întreaga lume. Detaliile acestei lecţii sunt mai mult decât grăitoare. Dincolo de spiritualizarea şi dacă vreţi, interpretarea lor teologică, există simplul adevăr că Isus ne vrea pescari de oameni.” Este adevărat că atunci când purtăm luptele Domnului, putem să avem de-a face cu confruntări care nu vor fi uşoare. „Mulţimea lucrărilor apărute în ultimii ani referitoare la suferinţele şi persecuţiile creştinilor din multe părţi ale lumii, în special din ţările marxiste, a scos în relief unul din aspectele contemporane ale creştinismului: suferinţa. S-a constatat că cei mai mulţi martiri creştini au fost daţi de secolul XX. Numai în China comunistă numărul lor se ridică la câteva milioane.”

„L-am întâlnit pe Isus Hristos”

Se pare că nu este suficientă „evanghelizarea prin stilul de viaţă” pentru a-i aduce pe oameni la Hristos. Mai degrabă, este necesară o prezentare de tip „Zacheu”, care va avea un impact ce întrece orice imaginaţie. „Să ne imaginăm scena când Zacheu a bătut la uşa primului năpăstuit de el. Ce uimire ! Demnitarul nu numai că înapoiază banii luaţi în mod necinstit, dar şi recunoaşte fapta murdară săvârşită, îşi cere iertare şi când în uimirea sa, bietul om încearcă să afle motivaţia unei astfel de minuni, Zacheu îi spune: „L-am întâlnit pe Isus Hristos, care mi-a iertat păcatele. El m-a învăţat că Dumenzeu este drept şi că aşteaptă de la mine să îndrept răul făcut altora. Vă puteţi imagina o Evanghelie mai simplă şi mai frumoasă? Predicarea ei nu este doar prin cuvinte, ci printr-o întreagă viaţă schimbată de Hristos.”

Dar bineînţeles, nimic nu se poate face fără revărsarea Duhului Sfânt, care ne va călăuzi şi împuternici să fim lucrători pentru Dumnezeu. „Trebuie afirmat că Dumnezeu nu a încetat şi nu încetează să facă intervenţii miraculoase în istorie, pentru a sprijini Evanghelia Sa. Însă El are nevoie întotdeauna de oameni sfinţi, cu totul dedicaţi lucrării Sale. Pe aceştia îi înzestrează cu darurile Sale, îi îmbracă cu putere de sus şi îi foloseşte la răspândirea Evangheliei.”

Să luptăm sau să fim înfrânţi

Prin urmare, se poate ieşi din asediul în care se găseşte biserica creştinsă din România, însă acest lucru presupune o acţiune unită, menită să dea la o parte orice oprelişte pusă de vrăjmaş. Pe de altă parte, deşi asediul ateismului comunist este de domeniul trecutului, asalturile vrăjmaşului nu sunt şi niciodată nu vor fi de o mai mică amploare, mai ales în viitor. „Vrăjmaşul va folosi din nou forţele disponibile pentru izolarea bisericii lui Hristos. Se va încerca din nou, închiderea comunităţilor creştine între ziduri pentru ca foametea spirituală să ne macine fiinţele duhovniceşti. Presiunile vor fi menite să distrugă credinţa tinerei generaţii şi influenţa creştină în societatea românească să fie din ce în ce mai puţin simţită.” În faţa unei asemenea realităţi, nu ne rămâne decât să luptăm sau să fim înfrânţi. Însă imaginea biruinţei asupra oştirilor vrăjmaşe din timpul lui Elisei ne inspiră să credem că este posibil ca în spaţiul nostru românesc, atât din ţară, cât şi din diaspora să se producă o schimbare majoră. În măsura în care tot mai mulţi oameni vor răspunde chemării divine, asemenea unui ecou, Evanghelia se va răspândi de la inimă la inimă şi de la suflet la suflet, pentru ca neamul nostru românesc să devină cu adevărat creştin pentru Domnul. Nu este oare acesta cel mai mare dar pe care-l putem oferi Mântuitorului nostru? Iată care este adevăratul mesaj pozitiv al cărţii scrise de pastorul Petru Lascău şi merită să fie urmat.

Octavian D. Curpaş

Phoenix, Arizona

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

„Lupta cu somnul” de Petru Lascău – Phoenix, Arizona

Un volum de 45 de eseuri despre despre incertitudinile şi frământările vieţii
Motto: „Aţi luptat vreodată cu somnul? Teribilă luptă.”lupta_cu_somnul
Este uşor sau greu să te lupţi cu somnul? Aceasta este întrebarea pe care ne-o punem, atunci când deschidem volumul „Lupta cu somnul”, al pastorului Petru Lascău. Răspunsul ne este oferit de-a lungul a peste 322 de pagini, ce cuprind diferite articole ce au văzut lumina tiparului începând cu anul 1985. „De la sosirea mea în Statele Unite, în anul 1985”, spune Petru Lascău în „Introducere”, „m-am dedicat scrisului şi publicisticii. Am editat o revistă creştină, timp de 12 ani, pe care am numit-o „Exodus”… Fiecare număr al revistei conţinea un editorial, uneori şi articole scrise de mine. Cartea de faţă conţine o mare parte din aceste editoriale şi articole pe care le-am publicat timp de 12 ani, precum şi altele pe are le-am publicat în diverse publicaţii româneşti şi eseuri pe care nu le-am publicat niciodată.” Autorul este actualmente pastorul bisericii “Agape” din statul Arizona (www.agapearizona.com).
„Lupta cu somnul” aruncă o privire asupra realităţilor din lumea creştină, într-o abordare diversă. Se discută de asemenea, noţiuni de dogmatică, probleme privind relaţiile interconfesionale, precum şi elemente de ecumenism. Cartea se distinge printr-un stil natural, documentat şi bine argumentat teologic. Volumul este o invitaţie la a-L cunoaşte pe Isus Christos şi a birui prin El, în lupta cu somnul, pe care orice creştin o are de dus.
Obişnuinţa cu cele sfinte
Scopul pentru care a fost scrisă cartea este evident, încă din „Introducere”. Aici, Petru Lascău ne spune: „Public aceste eseuri dintr-o sfântă dorinţă de a-i ajuta la rândul meu, pe alţi creştini, în lupta lor cu somnul. Probabil, că unora le voi lua somnul de pe ochi, iar pe alţii îi voi adormi de-a binelea cu scrisul meu. Oricum, nimeni nu poate satisface pe toată lumea. Cei ce dorm de-a binelea, învinşi de obişnuinţa cu cele sfinte, şi peste care apatia a căut ca un somn dulce, oricum nu vor citi aceste rânduri. Ele vor sluji celui care nu vrea să se lase pradă mrejelor adormirii.” Cu siguranţă că nimeni nu doreşte în mod conştient „să se lase pradă mrejelor adormirii” şi tocmai de aceea, cartea lui Petru Lascău reprezintă un instrument util de a alunga somnul nesănătos din lucrurile spirituale. De-a lungul a 45 de eseuri, dintre care câteva sunt scrise de Rodica Lascău, soţia autorului, avem şansa să urmărim o expunere dinamică, instructivă şi captivantă a luptei cu somnul în diferitele ei ipostaze. Printre titlurile capitolelor se numără: „Bucuraţi-vă”, „Care este calea spre locaşul luminii?”, „Mi-am isprăvit alergarea”, „Ce vom alege?”, „Crucificarea”, „Falsul”, „Ingratitudinea”, „Hollywood – Fabrica de vise produce coşmare”, „Umnaismul laic”, „Libertare sau robie”, „Forest Gump?”, „Profeţii sfârşitului”, „De-am fi fost acolo!”, „Cât de biblice sunt experienţele noastre?”
Paleta subiectelor este destul de largă, astfel că trecând de primul articol, ce dă titlul volumului, putem explora subiecte diverse. Acestea privesc relaţia dintre bisericile evanghelice şi cele istorice, în speţă biserica ortodoxă. De asemenea, facem cunoştinţă cu dilemele etice din creştinismul contemporan, în relaţie cu o societate secularizată. În explorarea acestei teme, vom avea ocazia să urmărim o paralelă între evoluţia creştinismului penticostal în România, precum şi în Statele Unite ale Americii. Pe de altă parte, această carte nu se adresează strict credincioşilor penticostali, ci este dedicată tuturor creştinilor, fiind axată pe o problemă existenţială, legată de manifestarea darurilor Duhului Sfânt de-a lungul timpului şi mai ales, în perioada pe care o trăim. Nu în ultimul rând, în volumul de faţă găsim articole şi gânduri cu privire la evenimente cu care am fost contemporani în ultimii ani.
Dacă îţi iei ca aliat Iubirea
Revenind la primul articol, „Lupta cu somnul”, merită amintite următoarele cuvinte: „Dormim, în timp ce umbra crucii se lungeşte pe pământ, odată cu asfinţitul acestui secol. Dormim. Cine şi cum o să ne trezească, oare?” În acest fel, Petru Lascău deplânge starea de toropeală care domneşte în biserici, un somn paralizant, în ciuda binecuvântărilor şi a luminii revărsate de la Dumnezeu prin Sfânta Scriptură şi darurile spirituale. Este inexplicabil faptul că în pofida binecuvântrilor prezente şi a confortului de care beneficiem în raport cu alte timpuri, răspunsul celor care iau asupra lor Numele lui Hristos este atât de departe de ceea ce ar trebui să fie. Şi pe bună dreptate, autorul se întreabă ce este de făcut şi „oare ce ne va smulge confortului şi tihnei noaste doctrinare? O nouă doctrină, o criză, o suferinţă, o persecuţie? Nu ştiu, probabil că toate la un loc, sau poate cu totul altceva. Numai Dumnezeu ştie, noi însă avem nevoie de trezire.” Răspunsul ne este dat la finalul articolului. „În lupta noastră cu noaptea şi somnul avem ca aliat doar iubirea. Singura care veghează în aşteptare e dragostea. Ea scrutează mereu orizontul, într-o continuă aşteptare. Iar aşteptarea este freamăt şi nesomn, este dor şi pregătire.” Soluţia pe care o propune prin urmare, Petru Lascău, este de a uni dorul reîntâlnirii cu Hristos cu pregătirea, în vederea intrării în Împărăţia cea veşnică, totul motivat de iubirea pe care ar trebui să o avem faţă de Mântuitorul nostru. Este extraordinar modul în care autorul transcende cadrul strict al penticostalismului, atingând marile teme creştine şi întâlnindu-se astfel, cu frământările, problemele şi incertitudinile tuturor celor care Îl caută pe Hristos, indiferent de biserica de care aparţin. Mergând pe aceeaşi linie, un articol cutremurător din cartea „Lupta cu somnul” este cel intitulat „Au dispărut darurile Duhului Sfânt”. Parcurgând evoluţia istorică a poziţiei bisericii vizavi de doctrina dispariţiei darurilor duhovniceşti, se constată cum oameni mari din istoria creştinismului au influenţat într-un mod nefericit concepţia vremii asupra prezenţei darurilor Duhului Sfânt, până acolo încât au interzis manifestarea lor în biserică. Fără îndoială că Augustin de Hipo „în loc să caute motivele dispariţiei darurilor duhovniceşti din biserică în starea morală a epocii sale, a emis ipoteza că ele ar lipsi pentru că Dumnezeu le-a retras, nemaifiind necesare bisericii. În acest mod, prezenţa Duhului Sfânt este dată la o parte din biserică, prin chiar doctrinele formulate de aceasta. Lucru cu atât mai trist, cu cât chiar şi teologii protestanţi formulează poziţii asemănătoare. Analizând argumentele doctrinei inexistenţei darurilor spirituale, suntem surprinşi de diferitele raţionamente care au însoţit interdicţia manifestării lor chiar de către slujitorii bisericeşti, în ciuda a ceea ce stă scris în Biblie. Şi legând acest articol de tema volumului, ne putem întreba dacă nu cumva o cauză principala a somnului care a cuprins creştinismul nu se află tocmai în respingerea darurilor pe care Dumnezeu vrea să ni le ofere.
Cardinalul şi poetul ţăran
Dacă însă, cineva s-ar fi aşteptat ca volumul „Lupta cu somnul” să fie o apologetică a penticostalismului sau a evanghelicalismului, se înşeală. Fiindcă în articolul „Cardinalul”, vedem cum Petru Lascău demonstrează o reală apreciere faţă de o personalitate care s-a stins din viaţă, din sânul bisericii catolice. Mai precis, eseul abordează subiectul morţii cardinalului Bernardin din arhidioceza catolică a oraşului Chicago. Pe parcursul mai multor pagini, învăţăm despre viaţa exemplară pe care a dus-o acest om, despre care Petru Lascău spune: „Moartea cardinalului mi-a dovedit că se poate muri frumos. Că puterea şi înălţimile unei slujbe atât de mari nu pot corupe un suflet sincer şi păstrat mereu curat, spălat de sângele jertfirii divine şi de lacrima rugăciunii. Ea a dovedit că se poate birui spaima morţii prin credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna. În faţa morţii, nu mai suntem catolici sau protestanţi şi nici măcar cardinali sau mireni. Suntem numai mântuiţi sau nemântuiţi. Suntem numai cu Christos sau fără El. Cardinalul era cu Christos.”
Un alt articol care merită menţionat este cel dedicat memoriei lui Traian Dorz, cel care a fost conducătorul mişcării Oastea Domnului din România. Traian Dorz, fiu de ţăran din Livada Beiuşului, a demonstrat de-a lungul vieţii o consacrare de excepţie, manifestată prin scrierea „a mii de proverbe versificate, a mii de poeme, unele intrate pentru totdeauna în muzica sufletului nostru, prin cântările Oastei Domnului…” Astfel, Traian Dorz a fost „cel mai prolific scriitor creştin pe care l-a cunoscut vreodată, ţara noastră… Minunea este cu atât mai mare cu cât din cei 75 de ani ai săi, 17 i-a petrecut în închisori şi lagăre de muncă forţată.” Nu putem să nu fim de acord cu Petru Lascău când spune: „Cel mai mare poet ţăran, cum l-a numit unul dntre poeţii români contemporani, s-a plămădit ca om şi mesager divin pe plaiurile Bihorului, la coarnele plugului, în foşnetul pădurilor de fagi, în unduirea holdelor de grâu, în sudoarea nobilă a ţăranului. Citindu-i poezia, meditaţia, uneori, de profunde pătrunderi filozofice, nu poţi să nu simţi mirosul fânului de curând cosit. Nu poţi să nu auzi ciocârlia şi cântecul voios al secerătorului.” În cuvinte pătrunse de împreună simţire creştină, Petru Lascău realizează astfel, o prezentare vie şi sensibilă a celui ce a fost Traian Dorz, a acestui om de excepţie, care scria: „Isus, Isus noi te-aştepăm/ Cum crinii aşteaptă roua./ Privind spre ceruri Te chemăm/ Cu mâinile-amândouă.” La finalul acestui articol, Petru Lascău nu poate să nu afirme: „Analizându-i opera, nu-ţi vine să crezi că este posibil ca într-o viaţă atât de scurtă şi atât de zbuciumată, un om fără o educaţie deosebită să scrie atât de mult şi atât de bine.” Iată un exemplu de creştin care a reuşit să învingă somnul epocii sale. Un alt articol care ar merita menţionat este „Cruciadă în România”, inspirat din experienţa călătoriei misionare pe care Petru Lascău împreună cu formaţia „Elim”, din biserica pe care o păstorea, la Chicago, au făcut-o în 1992. În cuvinte simple şi făcând, aşa cum spune autorul, „haz de necaz”, ne sunt relatate principalele momente ale acestui drum, din Statele Unite ale Americii în România. Cu această ocazie, autorul şi grupul „Elim” au ocazia să revadă locuri dragi din cuprinsul ţării, trecând prin bisericile penticostale din patria mamă. O concluzie interesantă pe care autorul o formulează este că „România îşi construieşte azi, bisericile. Pretutindeni în ţară se construiesc biserici. Singurele proiecte la care se lucrează, singurele ce au fonduri sunt construcţiile bisericeşti.” Cât de adevărate erau aceste cuvinte în 1992, când a fost scris aricolul şi cât de mult am vrea să rămână valabile şi astăzi, în anul 2009. La final, autorul spune: ”Pot afirma cu încredere, la sfârşitul acestei prezentări, că pretutindeni, românii au rămas ospitalieri, în ciuda sărăciei şi a preţurilor astronomice. Creştinul a rămas acelaşi om de bine, dornic de părtăşie frăţească, dornic de Dumnezeu.”
Astăzi S-a născut Christos
Pentru cei interesaţi, volumul „Lupta cu somnul” oferă multe alte surpize plăcute, inclusiv un articol despre Bill Clinton şi afacerea Levinsky, despre modernism şi impactul său asupra creştinismului, despre relaţia dintre bisericile protestante şi biserica ortodoxă română, despre istoria penticostalismului, despre dilema alegerilor prezidenţiale în Statele Unite ale Americii şi multe alte subiecte care se recomandă oricui doreşte să învingă în lupta cu somnul.
În încheierea acestui volum, nu putem să nu ne oprim asupra articolului „Zăpezile de altădată”, scris de Rodica Lascău, articol care adaugă ultimele două file la experienţa luptei cu somnul. Autoarea reia momentul Crăciunului şi al acelor timpuri când spune ea – „simţeam mirosul paielor pe care sta culcat Pruncul. Şi noi eram prunci, şi El venise în primul rând, la noi, în lumea bucuriei noastre copilăreşti, pentru că noi eram poate, cel mai aproape de El, de lumea Lui”. Rodica Lascău exprimă la sfârşit, o idee călăuzitoare în lupta cu somnul: „Unde era Pruncul de curând născut? Crescuse cum şi noi crescuserăm. L-am căutat la iesle şi ieslea era goală şi pustie. Am alergat la casa dulgherului şi nu era acolo. Târziu, pe colina sinistră din marginea oraşului, am găsit o cruce. Am urcat dealul şi am plâns la poalele ei, când ni s-a spus că murise în locul nostru… Am descoperit acolo, la crucea din Dealul Iubirii, că El, Pruncul, Se întrupase în fiecare dintre noi, din lacrimile pocăinţei şi ale regăsirii. Vedem de atunci, acele albastre ţărmuri, cu ochii Lui…, sperând în cuvintele Lui şi trăim deja, în lumea Lui, a Pruncului ce a adus bună-învoire între cer şi pământ, prin crucea jertfei Sale.” Cu alte cuvinte, în lupta cu somnul putem fi biruitori numai atunci când Christos Se întrupează în fiecare din noi prin „lacrimile pocăinţei şi ale regăsirii”.
Prin urmare, somnul este consecinţa logică a despărţirii de Dumnezeu. Somnul este expresia unei lumi aflate în întuneric spiritual şi departe de Împărăţia Cerească a Luminii. Somnul se exprimă printr-un modernism deşănţat, printr-o religiozitate lipsită de Christos, prin manifestarea patimilor şi a desfrâului de orice fel, prin media care prezintă păcatul în multitudinea formelor sale. Cu toate acestea, trezirea ne stă la îndemână, atunci când prin lacrimile pocăinţei „ne apropiem de Christos şi când „aşteptarea devine freamăt şi nesomn, devine dor şi pregătire”.
Octavian D. Curpaş
Phoenix, Arizona

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)