IERTAREA CARE NE DĂ PACEA

GLODICI-Marina-wbDe-alungul vieţii, cu toţii am avut şi avem o mare nevoie de a fi iertaţi pentru a ne împăca şi a menţine relaţiile sociale armonioase.

Atunci când greşim, chiar şi unii faţă de alţii, greşim în primul rând faţă de providenţă ale cărei legi ne condamnă în mod clar şi obiectiv. A ne cere iertare în primul rând de la Dumnezeu şi a regreta faptele din trecut, respectiv pocăinţa este o condiţie esenţială pentru a primi iertarea prin jertfa Domnului Isus care a executat pedeapsa pentru păcatele noastre ale fiecăruia. Aşadar, iertarea divină este mijlocul prin care ni se spală haina conştiinţei şi devenim curaţi. Aceasta este iertarea care ne dă pacea interioară, o pace care întrece orice logică omenească şi mai mult, nu mai depinde de împrejurările vieţii. Însă, pacea aceasta include şi iertarea faţă de semeni şi în special a duşmanilor de care nu ducem lipsă niciunul dintre noi.

Am întâlnit oameni care duc povara neiertării în ei şi se rănesc pe zi ce trece, nelăsând din orgoliul lor şi nevrând să accepte imperfecţiunile altora. Conflictele acestea unele sunt justificate, însă nu sunt benefice pentru pacea şi odihna noastră sufletească. Cât depinde de noi, trebuie să invăţăm să trăim în armonie cu toţi oamenii.

În societate se zice că familia (în care te naşti) ţi-o dă Dumnezeu, iar prietenii ţi-i alegi tu. Şi aşa este. Nu putem fi chiar toţi prieteni. Doar cu cine avem afinităţi comune, dar putem totuşi, trăi în linişte, tolerându-ne unii pe alţii şi având răbdarea care stă la baza fericirii noastre chiar, dacă ţinem cont că în anumite condiţii chiar şi cei pe care ii iubim ne greşesc şi ii iertăm fără şovăire.

Iertarea este motorul care face ca viaţa să meargă mai departe. Este noul început al fiecărei zile chiar şi înourate şi o poate face să pară însorită. Iertarea este veriga dragostei care leagă inimile unele de altele prin compasiune şi înţelegere. Este acordarea unei sanşe permanente de schimbare a celuilalt, iubindu-l ca şi cum ar fi perfect. Este o acţiune de generozitate pe care o putem învăţa de la Dumnezeu care ne iubeşte şi are răbdare faţă de noi până înţelegem nevoia de a-L primi în viaţa noastră.

Sunt multe feluri de a ierta. Unii spun că iartă, dar nu uită. Alţii nu pot accepta fericirea altora şi aceştia sunt invidioşii pe care trebuie să ii eviţi toată viaţa. Deoarece acestora chiar dacă le ierţi toate faptele făcute faţă de tine, ei se vor simţi îndreptăţiţi şi vor continua să aibă acelaşi mod de a gândi. De aceea este şi zicala aceea că “oamenii nu te iartă dacă eşti fericit”. Iertarea se dă, se cere, dar nu se pretinde, spunea cineva odată.

A greşi e omeneşte, dar a ierta este dumnezeieşte. Am avut o perioadă când am descoperit cât rău mi-au făcut unii oameni care de altfel mă linguşau şi m-am mâhnit în inima mea, purtând în mine regretul că nu mi-au fost prieteni adevăraţi. Unii nu contenesc să rânjească batjocoritor, dar drumul spre iad îl poţi parcurge şi râzând. Trebuia să mă nasc în alte vremuri… Deh! Asta e părerea unor persoane de care mi-e milă. Numai că cine râde la urmă, râde mai bine.

Cu timpul, această amărăciune s-a risipit precum ceaţa într-o zi de iarnă şi soarele iubirii m-a făcut să văd lucrurile într-o lumină mai mare. Deşi nu şi-au cerut niciodată iertare de la mine şi au continuat, într-o măsură, aceeaşi obsesie şi comportament de prost gust (care denotă lipsa de instrucţie şi de caracter, în ciuda faptului că unii se ţin şi educaţi) am iertat oamenilor ce mi-au făcut şi mi-am spus că toate lucrurile lucrează spre binele meu dacă mă încred în Dumnezeu. Există o zicală care spune că dacă faci bine, bine aştepţi. Mai devreme sau mai târziu, provindenţa răsplăteşte fiecăruia după faptele sale.

Frica de Dumnezeu este o condiţie sinengvanon pentru a acţiona cu înţelepciune şi tact în societate. Dar dacă cineva şi-a pierdut simţul omniprezenţei divine are nevoie de a se opri din drumul lui, să asculte. Adevărul întotdeauna iese la iveală. Pentru că „adevărul este suveran şi nu va permite ca oamenii să îşi bată joc de el . Şi este uşor de găsit pentru că el încearcă să ne găsească pe noi. Ascultarea este marea problemă şi lipsa disponibilităţii de a asculta este cauza întunericului (interior, aş adăuga eu) prelungit”, spunea A.W. Tozer. Aşadar, haideţi să fim adevăraţi, să ne iertăm in lumina dragostei de oameni. Mai întâi însă ca şi cum Dumnezeu v-ar ruga prin mine, vă rog fierbinte pe fiecare, împăcaţi-vă cu Dumnezeu şi unii cu alţii. Acest lucru va face să fie posibile, noi perspective de conlucrare, şi va deschide izvorul creativităţii ce va aduce soluţii tuturor problemelor materiale şi spirituale din societate.

Există o categorie de oameni care nu au nimic sfânt, joacă grosolan şi chiar diabolic. Faţă de aceşti oameni Biblia ne învaţă următoarele: „Cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea. Cui datoraţi frica, dati-i frica” (de lege). Aşadar, scopul nu scuză mijloacele niciodată! Chiar daca cineva nu crede in Dumnezeu este obligat.să respecte legile statului unde trăieşte şi principiile care stau la baza unei societăţi umane.

Marina GLODICI

Cluj-Napoca

6 martie 2013

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)