RĂMÂI ÎN DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU
Cu mulţi ani în urmă Dumnezeu mi-a pus în inimă dorinţa de a începe o
casă pentru băieţi în Long Island. Am simţit cu adevărat că Domnul se
afla în spatele acestei lucrări. Cu toate acestea, doar după optsprezece
luni, autorităţile locale au impus un regulament atât de strict, încât nu
am avut o altă ieşire decât să închidem casa.
Am găzduit patru băieţi în acel scurt timp în care ne-am deschis. După ce
am închis casa am pierdut legătura cu ei. Întotdeauna mă gândeam că acea
aventură a fost unul de cele mai mari eşecuri dintotdeauna. Timp de mai mult
de treizeci de ani m-am întrebat de ce Dumnezeu ne-a permis să deschidem
casa.
Recent am primit o scrisoare de la un bărbat pe nume Clifford. El a istorisit
următoarele:
„Frate David, eu sunt unul din cei patru băieţi trimişi la casa din Long
Island. Părinţii găzdaşi din acea casă erau atât de iubitori şi buni. Ei
ne-au învăţat Biblia şi ne-au luat la biserică. Într-o zi ei ne-au luat la
o biserică care găzduia o trezire în cort. Eram plin de amărăciune şi
deznădejde. Acolo, în acel cort, Duhul Sfânt a început să frângă inima
mea. L-am auzit pe predicator spunând: „Isus te iubeşte.” Toţi anii de
durere, confuzie şi disperare au ieşit la suprafaţă. Am îngenunchiat şi
m-am rugat. Aceasta s-a întâmplat cu treizeci şi cinci de ani în urmă.
Acum Dumnezeu m-a chemat să predic şi mă conduce spre a mă implica în
slujire full-time. Acest „mulţumesc” l-am păstrat în mine în tot acest
timp. Aş vrea să vă mulţumesc pentru grija Dvs. Ştiu ce înseamnă
dragostea lui Dumnezeu.”
Scrisoarea acestui bărbat îmi dovedeşte faptul că nimic din ceea ce facem
noi pentru Cristos nu este în zadar. Acea casă pentru băieţi nu a fost un
eşec, deoarece un băiat evreu pierdut şi confuz a descoperit semnificaţia
dragostei lui Dumnezeu.
Read this devotion online: http://www.worldchallenge.org/ro/node/9764
Tags: David Wilkerson, dragostea

























