“De gât cu dracu”

Mulți “viteji”, puțini eroi. Mulți vocaliști, puțini cu fapta. Mulți spectatori, puțini jucători. Mulți cu indicațiile, puțini cu practica. Mulți cu mapa, puțini cu sapa.

Sunt foarte incitante discuțiile despre demonizări, posedări, duhuri, exorcizări, eliberări, dar câți își asună responsabilitatea de a apela la autoritatea spirituală, promisă de Domnul Isus celor ce vor crede în Numele Meu (Marcu 16.17)?

Lucrările spirituale nu sunt nici spectacol gratuit și nici boabe pentru extaz emoțional. Lucrările spirituale agresive nu pot fi rupte de realitățile simple ale vieții, nici nu se poate sări peste etapele înfăptuirii celor mai mici lucruri. Diavolul atacă, a atacat și va ataca, iar hoardele lui au o poftă nebună de a lovi în credincioși. Opoziția și atacurile spirituale (vezi Ef. 6) trebuie să înceapă de la fazele frecvente (ispitele, care trebuie biruite), trecând pe la momentele de neatenție și lipsă de discernere, manifestate drept influență demonică, iar situația cea mai jalnică în care poate cineva să ajungă este posedarea demonică, o stare extremă, care se raportează la vrăjitorie, magie, parteneriat demonic.

Naivitatea îi împinge pe unii să sară la gâtu’ dracului fără să aibă nici echiparea spirituală și nici spatele acoperit, ci ieșiți de sub orice autoritate spirituală își arogă revelații și curaj inocent, dar infantil. În general, aceștia au un aer de superioritate și de judecată față de ceilalți din biserică, acuzându-i de lașitate și lipsă de putere spirituală. Ceea ce uită cei care pornesc de unii singuri în astfel de lucrări este chiar discernerea situațiilor specifice și a cauzelor pentru acele circumstanțe.

Domnul ne-a echipat cu putere, dar ne-a lăsat să lucrăm ca o armată, nu ca o haită.

Ioan Szasz

Sursa : Romanian Christian Fellowship

http://rcfkw.org/despre-noi/editoriale/269-de-gat-cu-dracu

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *