Biserica, in rind cu lumea?

 

M-a ispitit gandul ca anul acesta sã mã pun “in rînd cu lumea”. Nu reusesc. Nu pot sã mã asez  “la linie”, cum se spune, la comun. Nici în armatã n-am reusit. N-am reusit nici pe vremea lui Ceusescu sã stau în rînd cu lumea, membru normal UTC, pionier, loctiitor de comandant de unitate (snur bleu, pentru cine isi mai aminteste) cufundat într-un celebru anonimat. 
Cu plasa la rînd, îmbrãcati în acelasi fel de palton, cu acelasi fel de cãciulã de miel-sugar, cu acelasi fel de bocanci luati pe sub mînã de la depozitele partidului. Cu pile, cunostinte, relatii (PCR).
 
ultima coada la Zahar
“In rînd cu lumea” este o tentatie cãreia îi facem cu ochiul generos. Sã fim la fel, sã nu ne dibuiascã cumva cã am fi diferiti. Cine?, ceilalti, cei normali, “gura satului”, spaima românului.
***
Plictisitoarea conformitate cu mediul este predicatã cu entuziasm de noua generatie de lideri, care gãsesc în “relevantzã” toatã sistema pentru succesul fatã de noua generatie.
De fapt nu ni se predicã vreo în-dreptare radicalã, sîntem doar asezati la coadã, în rînd, cuminti, frumusel. Stãm în “rînd cu lumea”, ca pe acele vremuri, nimic diferit, poate “se dã ceva”, înghitindu-ne cu secul glumele pe seama Partidului, glume care ne-ar fi scos din rînd spre lãmpile bãgate în ochi ale militiei.
Sîntem cumintiti, asemuiti cu totul celorlati, purtînd aceleasi plase de un leu, cu acelasi tip de servante, chiar cu aceleasi aragaze, chibrite si bibelouri.
“In rînd cu lumea”, în spatele doamnei, cã dînsa este prima. Ea s-a asezat dintaia la rînd si noi ne frecãm palmele si ne izbim bocancii unii de altii, poate poate s-o da ceva.
Nu se dã nimic. Se ia. Ni se ia identitatea, marca si transmitem celor din jur un mesaj încalcit. Nimeni nu mai stie ce sîntem de fapt, nici noi, nici ei.
Vã amintiti?  Totdeauna cel care se aseza primul la rînd avea un fel de ascendent de autoritate fatzã de ceilalti, mai tineti minte? Ultimul care se aseza la rînd era un fel de novice, care asculta cu sîrg pînã intra în atmosferã… Noooo! Nu puteai sã te asezi la rînd si sã “dãschizi gura asa… din prima”. Te asezai… “in rînd …” pînã te aliniai cu plãsuta, sticlele, cofrajele si gîndul cu “toatã lumea”. Si aveam impresia cã o facem de bunã voie si cã ne facem vreun bine.
***
Vajnica noastrã rebeliune fatzã de autoritatea traditionalã a pãrintilor si fatã de credintele bunicilor nu este nimic altceva decît o tîmpã supunere fatã de alte autoritãti, peer pressure, presiunea generatiei noastre. Nu facem nici o revolutie, nici o schimbare, nici îndreptãm ceva, ne mulãm si ne încovoiem cuminti pe tiparele congenerilor nostri.
Ne plîngem cã “lumea a intrat în bisericã”. Fals. Dînsa stã cuminte. N-a intrat, nu este chiar atît de agresivã. Biserica poate fi mai agresivã decît lumea. Lumea stã cu bratele încrucisate si zîmbeste peste ochelari privindu-ne cum ne asezãm singuri la coadã, cu creieierele spãlate de lozinci, ca: “sã castigãm generatia noastrã, sã lepãdãm legalismele, generatia de peste 50 de ani este pierdutã, sã fim relevanti [si interesanti pentru cei de azi]… “.
Ca si acum de alfel, nu?
Falsi reformatori ne îndeamnã la conformare, falsi predicatori, ne îmboldesc la o falsã revolutie, o revoltã fatã de pãrinti, o rãzvrãtire fatã de traditii, pentru o anesteziantã adaptare la mediu. Predicatori cu verb si carismã încearcã sã ne demonstreze cã ne-au crescut niste prosti, ale cãror cãi urmandu-le, nu vom mai avea succes la “lumea în care trãim”.
Propunerea? “In rînd cu lumea!”
Spilcuiti vorbitori, cu accente si anglisme, ne aratã calea de iesire din cumplitul legalism prin care încã mai eram în afara rîndului, pentru a ne arãta, paradoxal si cumplit mestesug de torsiune a mintii, cã sîntem mai atrãgãtori fiind alt fel …
Sîntem prostiti, ca niste pionieri si soimi ai patriei cu snururi rosii, galbene si albastre, joacã de-a soldãteii fãrã sãbii, cu lozinci fãrã putere: “Tot înainte!”. O generatie care vrea sã fie relevantã pentru lume este tot mai în rînd cu lumea… Sîntem cumsecade si îmblînziti…
Ce ironic suna [atunci] în glumele noastre de la rînduri, în care stãteam în rînd cu lumea… Tot inainte! Cum spuneam pe vremuri “Tot inainte!” cã tot înainte era mai bine…”
 
de dr. Marius Cruceru, UEO Oradea – 4 ian. 2009
Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *