Ce nu este un pastor? 1

 Să începem apofatic, pornind de la negaţii: Ce nu este ceva ca să descoperim mai apoi ce este, dacă ne va ajuta cunoaşterea Sfintelor Scripturi şi cunoaşterea tradiţiei vieţii eclesiale?

1. Păstorul nu este profesor. Mulţi confundă catedra cu amvonul şi invers. În ultimii ani a avut loc în România un fenomen îmbucurător. Din ce în ce mai mulţi pastori şi-au continuat studiile şi unii dintre aceştia au făcut o slujbă excelentă în Academia. Statistica în privinţa masteratelor şi doctoratelor este foarte încurajatoare, dar… amvonul nu este locul în care predăm lecţii. Eclesia este informată de Academia, Academia este sub autoritatea Eclesiei, dar între cele două trebuie păstrată distanţa. Pastorirea nu presupune în primul rînd predare. Include şi transmiterea predaniei, a mărturisirii de credinţă, cere caticheza, dar apucăturile didactice trebuie descurajate. Folosirea Powerpointului în timpul predicării poate fi un ajutor excelent. Folosit prost, poate fi o piedică în primirea mesajului din Scripturi. Powerpointul este unul dintre acele poduri care facilitează tranziţia de la homilie la lecţie, de la predicare la predare. Echilibrul e greu de găsit. Predicarea, susţin în continuare, nu exclude predarea în sensul unor lecţii ale adevărurilor de credinţă, dar foarte mult contează dozajele, tonul, şi, probabil, atitudinea este cea mai importantă. La amvon trebuie să urcăm ca simpli slujitori ai Cuvîntului împovăraţi cu responsabilităţi imense şi nu cu aerul de atotştiutori. Cel mai important lucru este ca pastorul să nu se vadă pe sine în roba de profesor şi, frustrat că nu are acces la catedre celebre, să îşi reverse izvoarele de înaltă ştiinţă printre neologisme inutile în capul bieţilor ascultători. Un astfel de păstor nu va sta des între oameni, va sta mult între cărţi, nu va păstori turma, ci numai neuronii. Şi-a greşit vocaţia, este un învăţător, dar nu trebuie hirotonisit ca pastor.

 

2. Păstorul nu este un retor. Ce mare confuzie? Cum hirotonim ca pastori retori! Abilitatea retorică nu califică pe cineva pentru slujba de păstor. Buni vorbitori, după ce au fost hirotoniţi, au regretat amarnic faptul că s-au lăsat duşi spre un domeniu spre care nu sînt calificaţi deloc. Mai mult au regretat bisericile cînd au staţionat în amvonul lor predicatori care erau foarte buni predicatori itineranţi, dar care nu au nici darul, nici chemarea de a fi pastori. De multe ori candidatul la funcţia de pastor crede că se poate califica doar pentru că este “bun de gură”. Şi John MAjor, Bill Clinton, Petre Roman sau BArack Obama, chiar şi Ion Iliescu sînt buni de gură, dar nu sînt păstori. Păstorul nu este în primul rînd un vorbitor în public. Acela poate avea o strălucită carieră politică, o excelentă carieră academică, dar păstorirea nu se face cu metonimii, sinecdoce şi cu captationes benevolentiae. Ştiu că pare şocantă afirmaţia aceasta şi voi încerca să argumentez: păstorirea nu presupune nici măcar amvonul ca prim instrument de păstorire cu prioritate. Triste experienţe au avut aceia care au crezut că pot păstori biserica din amvoane. Nicicum. Bisericile nu pot fi păstorite doar printr-un discurs de 40-50 de minute la 168 de ore, discurs din care uităm marea majoritate a celor vorbe. Păstorirea, în general, nu se face prin vorbe, ci prin prezenţă. Vorbitorul, din nou, s-ar putea să fie un evanghelist ratat, un învăţător ratat, un profet ratat, dar nu un reuşit pastor.

3. Păstorul nu este un şef de instituţie. Deşi unii se poartă aşa, păstorii nu sînt directori, patroni, şefi de servicii, conducători de instituţie. Ordinarea unor oameni care au fost înainte ingineri-şefi prin intreprinderile comuniste a adus în cultele noastre apucături care sînt departe de ştergarul Domnului. Păstorul nu este nici măcar vizionarul şi strategul sau agentul de P.R. al unei comunităţi. Vorbe de genul: “V-am spus şi n-aţi executat? Dau cu voi de pămînt…. vreau să vină la mine portarul şi administratorul… vă mănînc” n-au ce căuta în birourile pastorale şi nu trebuie să fie auzite nici prin microfoanele telefoanelor noastre. Spilcuirea proprie, prea marea grijă pentru cum arătăm şi cum arată birourile noastre, mă gîndesc acum la o regretabilă pierdere a echilibrului în acest domeniu, nu la neglijenţă vestimentară şi de atmosferă, o asemenea prea mare grijă poate comunica lipsa atitudinii de slujitor şi cîştigarea unei mari încrederi în sine. S-ar putea ca asemenea oameni să fie excelenţi organizatori, slujba lor este diaconatul. Îşi pot exersa darurile naturale şi autoritatea în domenii administrative, păstrîndu-şi statutul de pastroni de firme şi de directori în afara bisericii, dacă asta le este chemarea şi asta le place, dar un import al caracteristicilor unei asemenea poziţii în biserică este nu numai de nedorit, dar de respins cu mare hotărîre. Păstorul, de asemenea, n-ar trebui să semneze pe acte ca şef de instituţie. Cîţi n-au fost păcăliţi astfel şi traşi prin tribunale în perioada comunistă. Mai trebuie să spunem că păstorul nu are funcţia reprezentativă de genul Preşedinte al unei comunităţi, cum ar fi preşedintele comitetului de bloc? Păstorul este între oameni, nu peste oameni.

4. Păstorul nu este om de afaceri. Nu mai insist, dar parte din cauzele deteriorării cumplite a imaginii pastorilor din România pot fi plasate în faptul că unii păstori s-au apucat după Revoluţie de tot felul de afaceri. Repet: tot felul de afaceri, de la fundaţii pentru înscris maşini pînă la afaceri în toată regula. Statutul de om de afaceri este incompatibil cu cel de păstor, după părerea mea, deşi statutul de păstor nu exclude o altă profesie. Eu însumi nu-mi cîştig pîinea de la biserică în primul rînd, ci sînt un “făcător de corturi”. Lucrez într-o universitate şi fac munca pastorală pe lîngă această meserie. Participarea în viaţa de afaceri a păstorilor creează multe conflicte de interese şi, dată fiind legislaţia din România, neclară şi atît de fluidă, este aproape imposibil să fereşti compromisul, este aproape imposibil să nu intri în dialoguri neprincipiale cu garda financiară. Dar imaginaţi-vă un contract de afaceri care iese prost între firma păstorului şi cea a unui membru din biserică. Cine mai mediază atunci între cei doi? Păstorul, de asemenea, nu este agent de vînzări şi comis voiajor. Nici soţiile acestora! Firme de genul Forever Living, Gano, Avon şi alte firme de vînzări care funcţionează în sistem piramidal vînează oameni care au autoritate spirituală pentru a-i folosi în vînzarea acestor produse. Aşa se întîmplă că multe soţii de păstori au devenit agenţi de vînzări în virtutea statutului lor de “coane-preotese”, aşa cum, mai grav, păstori sînt implicaţi în astfel de chestiuni. Utilizarea autorităţii publice şi imaginii publice a “feţei bisericeşti” pentru un cîştig de o clipă mi se pare o tranzacţie de nedorit, pierderile sînt mult mai mari decît ne imaginăm. Păstorul stă între oameni, nu între produse pentru oameni.

5. Păstorul nu poate fi politician. Nu am spus că nu poate fi implicat în viaţa cetăţii. Asistăm la o situaţie paradoxală: unii păstori s-au lăsat tentaţi de mirajul politicii şi au intrat în scena politică (nu mai spun cîte deservicii le-a adus asta imaginii personale, dar şi bisericilor), dar bisericile lor sînt tot mai puţin implicate în viaţa cetăţii. Tăcuţi în privinţa chestiunilor fundamentale de etică (problema avortului, fecundării in vitro, clonării) sîntem zgomotoşi în campaniile electorale. Păstori care s-au implicat în politică şi-au pierdut creditul în faţa propriilor enoriaşi şi nu numai. Căutînd să plăcem şefilor de partid şi oamenilor de influenţă din oraş, ne putem trezi că am neglijat să facem plăcerea Domnului şi să căutăm interesul celor păstoriţi. Mi-este dat să zîmbesc cu amar gîndindu-mă la ultimele evenimente politice din Rromînika. Imaginaţi-vă pe cineva care a fost cu un partid, în secret a făcut reclamă şi campanie unui alt partid, şi-a ridicat pe toţi şefii partidului-tată în cap, dar, riscînd a continuat să meargă pe calea duplicităţii, pentru ca apoi să descopere cu amar că tot partidul-tată a cîştigat şi că, la împărţiri, partidul pentru care a făcut campanie a rămas pe dinafară… Ce penibil, nu-i aşa? Poate fi acesta autoritate spirituală şi conducător bisericesc cînd oameni din lume îl varsă afară din gură? (Scenariul este aproape imaginar! Nu vă gîndiţi la persoane concrete… ) Probabil că vom căpăta mai mult respect şi mai multă influenţă în viaţa cetăţii dacă ne vom face cu adevărat slujba de păstori şi dacă vom renunţa la imaginea de politruci spilcuiţi, cu simţ pentru mişcări de culise, cu intuiţie şi inteligenţă socială, dar cu puţină inimă pentru bolnavi, îndureraţi şi loviţi de păcat. Datoria noastră este să stăm la căpătîie de paturi de spital şi la capăt de sicriu, în faţa mirilor şi cu braţele încărcate de copii la binecuvîntare, datoria noatră este să stăm în amvoane, nu la tribunele politice. Aşa să ne ajute Domnul, Marele Păstor… că ne-a dat exemplul cel mai bun.

Va urma…

Sursa: www.mariuscruceru.ro 

Pentru a citi partea a 2-a, faceti click http://mariuscruceru.ro/2009/01/20/ce-nu-este-un-pastor-2/

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

America are un nou dumnezeu : dumnezeul multelor intelesuri…

Dragii mei am intrat intr-o Era Noua , o Era anuntata cu surle si trambite de la tribuna Capitolul-ui din Washington . Nu mai am nici o indoiala ca presedintele Obama este foarte hotarat sa reinventeze America si sa o transforme intr-o “natiune a unei Noi Ere”. Unii vor spune: Si ce daca? Ca doar trebuie sa fim si noi in pas cu lumea!, sau altii : Lasa ca nu-i nici un rau cu asta!

Mai stiu pe cineva care ne promitea o ” Era Noua ” .  Asa de mult ne-a repetat aceasta lozinca ca ,pana la urma , multi au crezut in ea, ba mai mult, au pus umarul la construirea ei. Ca mai apoi, sa-i cuprinda o mare deziluzie atunci  cand “presul” comunismului le-a fugit de sub picioare si s-au trezit “cazuti pe spate” la picioarele capitalismului. Dar si-au revenit repede in fire si s-au gandit sa o recladeasca pe taramul “unde curge lapte si miere” ca doara nu o sa lase “mostenirea” in Romania. Imi imaginez  ce mare bucurie o fi pe capul lor  auzind vestea ca se cladeste aceeasi Era si in America. O Era stralucitoare in care se va imparti “prisosul” la toata lumea si uite asa vom trai toti bine la umbra “palmierului “numit Guvern. Noi nu mai trebuie sa ne ingrijim de nimic pentru ca “masina de impartit bani” o sa tina cont si de noi. 

Tot in aceasta “Era Noua” ne vom putea inchina la un dumnezeu la care se poate inchina toata natiunea americana inclusiv minoritatile religioase , ateistii si sodomiti: “dumnezeul multelor intelesuri” Ca doar ce? acuma suntem moderni si in pas cu lumea si fiecare intelege ce poate si ce nu poate , ca doar tot aia-i. Presedintele ales a  hotarat  ca “natiunea Noi Ere” sa nu se mai numeasca o natiune crestina ci una a “crestinilor si musulmanilor, evreilor si hindusilor – si a necredinciosilor” ca doar toti se poate inchina la “dumnezeul multelor intelesuri” si va fi pace pe pamant. Dar, nedumerirea mea  e, ca nu ni se spune nimic despre cei care vor continua sa se inchine Dumnezeului Atotputernic despre care sta scris in Biblie ca l-a trimis pe Fiul Sau Isus Hristos ca sa moara in locul lor si sa le dea viata vesnica. Pai ,dar ce sa se spuna? “Gata s-a terminat cu ei! Le-am dat sansa sa rosteasca ultima rugaciune la inaugurare ! Nu ajunge? Hai la treaba ca avem de construit socialismul care va fi supervizat indeaproape de “dumnezeul multelor intelesuri”

Dorin Pele

http://dorinpele.blogspot.com/


Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Biserica din vizuina

Biserica trebuie sa iasa de sub asediu si sa se elibereze de victimizare. Ne-am retras pentru ca ne credem persecutati si nu socotim lumea vrednica de sfanta noastra prezenta. Am devenit lupi pentru a face fata lupilor, dar, in realitatea ne-am mutat in alta vizuina. Am iesit din vizuina lumii si ne-am baricadat in vizuina Bisericii. Biserica nu mai e “comunitatea celor chemati afara, pentru a merge in afara“, ci e comunitatea celor retrasi, izolati, asediati. Biserica nu mai e o forta de atac, nu mai e un David care alearga pe campul de lupta inaintea lui Goliat, ci e un Saul care se ascunde in grotele mizeriilor religioase.

Isus ne-a trimis ca pe niste miei in mijlocul lupilor; ca pe niste ciudati in mijlocul lumii civilizate;  ca pe niste nebuni in mijlocul inteleptilor. Dar nu ne-a trimis sa ne baricadam in propriile noastre fortarete si sa ne evanghelizam intre noi. Nu oile au nevoie de evanghelizare, ci lupii, iar evanghelizarea nu o fac lupii, ci oile. Cand lupii se evanghelizeaza intre ei e clar ca cei care se vor converti vor fi tot lupi. In loc sa se inmulteasca staulele, se inmultesc vizuinile.

Biserica trebuie sa iasa, sa-si asume riscuri, sa devina vulnerabila in fata lupilor pentru a dovedi tuturor ca nimeni nu poate smulge o oaie din mana Tatalui ceresc. Biserica trebuie sa renunte la armura lui Saul, la strategiile lui, la sabia lui celebra si sa puna mana pe prastia si pietrele lui David. Doar asa il va invinge pe Goliat. Doar asa lupii vor deveni oi!

“Iata, Eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor. Fiti dar intelepti ca serpii, si fara rautate ca porumbeii […] De aceea, pe oricine ma va marturisi inaintea oamnenilor, Il voi marturisi si Eu inaintea Tatalui Meu care este in ceruri; dar de oricine se va lepada de Mine inaintea oamenilor, Ma voi lepada si Eu inaintea Tatalui Meu care este in ceruri.” (Matei 10: 16; 32-33)

Laurentiu Balcan http://penticostalul.wordpress.com/

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)