Despre arta…la pocaiti(2)

Sa trimita lumina in intunericul din inima omului – aceasta este datoria artistului“  (Robert A. Schumann)

Arta este cea mai puternica expresie a creativitatii umane. Este, printre altele, si dovada ca omul e facut dupa chipul lui Dumnezeu. Dar, in acelasi timp, este si arma Creatorului prin care-si convinge creatura ca ceva e in neregula cu ea. Prin arta, omul isi constientizeaza disperarea. Isi vede golul interior si incepe sa-si puna intrebari existentiale. Arta este o forma de cunoastere si, asa cum spunea Aaron Howard, “arta este un semn de intrebare in mintile celor care vor sa stie ce se intampla.” Fara arta, lumea nu ar cunoaste civilizatia. Pana si omul primitiv cunostea impulsul artistic!

Este interesant sa observam, cel putin in Vechiul Testament, ca inchinarea are un puternic caracter artistic, dramatic.  Modul de desfasurare al inchinarii publice,  frumusetea si profunzimea sarbatorilor iudaice, imbracamintea levitilor, muzica instrumentala si vocala, elementele componente ale Templului, diversitatea culorilor indica o “coregrafie spirituala” foarte bine pusa la punct. “…Sa laude Numele Lui cu jocuri, sa-L laude cu toba si cu arfa!… Sa salte de bucurie credinciosii Lui imbracati in slava, sa scoata strigate de bucurie in asternutul lor!...” (Psalmul 149:3, 5)

Bine, bine, dar asta era in Vechiul Testament, nu ni se mai aplica noua, pentru ca  in Noul Testament inchinarea este DOAR in Duh si Adevar, nu? Ca si cum inchinarea in duh si adevar ar exclude orice forma de manifestare dramatica. Consideram, total eronat de altfel, ca arta dramatica e opusa spiritualitatii. Cand Pavel le scrie efesenilor si le spune: “vorbiti intre voi cu psalmi”, se refera si la psalmii acestia din care am citat, pe care unii dintre noi, daca ar putea, i-ar scoate definitiv din Scriptura. O sa inventam in curand “departamentul de curatire a Bibliei”!

Bineinteles ca exista un aspect cultural al inchinarii pe care nu trebuie sa-l neglijam. Nu tot ce fuctioneaza intr-un loc functioneaza si in altul. Pe mine nu ma intereseaza, cel putin in acest punct, compatibilitatea culturala a manifestarilor artistice. Pe mine ma intereseaza PRINCIPIUL si anume: inchinarea (si ma refrer la intreaga slujba!) trebuie sa contina manifestari artistice, elemente dramatice de buna calitate.

Inchinarea cereasca transcende atat Vechiul cat si Noul Testament. Daca ne uitam in Apocalipsa, capitolele 4 si 5, vom vedea ca inchinarea nu este lipsita de dramatism,  de arta autentica. Exista o manifestare la cel mai inalt nivel al fenomenului artistic, care uimeste. Ingerii, batranii, cei rascumparati se inchina artistic. Ei nu doar “stau” la inchinare; ei “se arunca” in inchinare. Ei nu doar canta; ei canta o cantare noua, isi arunca cununile inaintea Domnului si lauda Numele Lui cu pasiune, zi si noapte.

Imaginati-va ce s-ar intampla daca noi, pocaitii, am fi teleportati instantaneu in cer. Cum am reactiona la vederea acelei inchinari puse in scena? Tronul de slava, marea de cristal, tunetele, fulgerele, fumul, strigatele multimii rascumparate, glasurile de gloata multa, fiintele ceresti ciudate, ingerii ce striga neincetat: “sfant, sfant, sfant este Domnul!”, sfintii imbracati in haine de sarbatoare, Biserica impodobita ca o mireasa pentru mirele ei si intrega atmosfera spirituala, dar dramatica in acelasi timp, ne-ar aduce in pragul disperarii. Inchinarea cereasca nu se aseamana cu inchinarea pamanteasca! Dar noi ne rugam, in rugaciunea Tatal nostru: “…precum in cer asa si pe pamant.” Vezi sa nu!

Dar partea ciudata a discutiei noastre e alta. Noi utilizam arta, dar nu in timpul slujbelor noastre! Avem un sentiment artistic extraordinar cand ne alegem masinile. Cine vine in curtea bisericii – cel putin la cele mari – are impresia ca e la vreun targ de masini prin Germania. Stim sa ne alegem masini extrem de frumoase. Avem o cultura a frumosului atunci cand ne facem casele. In unele zone, casele pocaitilor sunt cel mai impozante, mai mari si mai frumoase. Bravo lor! Avem cladiri de biserici extraordinare, cladiri frumose, artistice,  cu imbunatatiri de milioane. Folosim impulsul artistic cand ne alegem hainele, ceasurile, palariile, baticurile, paturile de pe pat, perdelele de la geamuri, vesela din bucatarie. Pana si servetele pe care le cuparam ca sa ne stergem pe maini trebuie sa fie “frumoase”.

Dar nu folosim arta in timpul slujbelor!

In mana Bisericii, arta ar putea deveni un mijloc de comunicare fantastica a Evangheliei. Nu o substituire a Evanghelie, mesajul este si va ramane acelasi. Dar manifestarile artistice pot inlesni extraordinar contactul cu omul profan si il pot aduce in punctul in care mesajul Evangheliei sa aiba sens si pentru el si sa-L accepte  sub convingerea Duhului Sfant.

Desigur, nu toate formele de arta pot fi folosite in cadrul slujbelor din Biserica. Si voi incerca sa explic acest aspect.  Noi ne adaptam cultural la mediul in care slujim, dar asta nu ne impiedica sa gandim metode prin care sa comunicam si mai eficient mesajul Evangheliei.

Dumnezeu e cel mai mare Artist! Daca nu esti convins, uita-te in jur la tot ceea ce a creat El…..

Laurentiu Balcan

(http://penticostalul.wordpress.com).

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *